Concursurile de pescuit sportiv sunt vestitorii primăverii pentru turismul deltaic

Cupă de pescuit la știucă și biban în Delta Dunării. FOTO Adrian Boioglu

În anul 2019, județul Tulcea, a fost vizitat de 168.412 turiști, majoritatea dintre ei alegând Delta Dunării, atrași de oferta turistică inedită: biodiversitate, bird whatchig, pescuit, tradiții, gastronomia locală.

O componentă importantă a turismului deltaic o reprezintă competițiile de pescuit sportiv în sistem catch & release. Pescarii sportivi, ca și pasionații de fotografie, sosesc primii în Delta Dunării, înaintea păsărilor călătoare și pleacă ultimii, mult după ce acestea migrează spre țările calde.

„Participanții la astfel de competiții sunt iubitori de natură, respectă biodiversitatea și înțeleg ce înseamnă regenerarea resursei piscicole și ca orice sportiv, știu să-și respecte competitorul. AMDTDD sprijină și susține organizarea competițiilor de pescuit sportiv în sistem catch & release, acestea reprezentând o resursă importantă pentru dezvoltarea și promovarea turismului deltaic în plan național și international. Ne bucurăm că principalele competitii de pescuit sportiv, sunt organizate de trei dintre membrii fondatori ai AMDTDD ” a declarat Cătălin Țibuleac, președintele Asociației de Management al Destinației Turistice Delta Dunării (AMDTDD).

Vă prezentăm, mai jos, calendarul competițiilor de pescuit sportiv din Delta Dunării, unde organizatorii au pregătit premii spectaculoase, în locații și incinte de tradiție.

  • 13-15 martie 2020 – ”Cupa Pikemaster Holbina Trei Bibani”, locație Holbina Trei Bibani, Dunăvățu de Jos. (http://www.holbina.ro/)
  • 27-29 martie 2020 – ”Cupa Paul Badea”, locație Holbina Trei Bibani, Dunăvățu de Jos.
  • 27-29 martie 2020 – ”Cupa Egreta-Cormoran Spring”, locație Cormoran Resort si Egreta Hidroturism, Uzlina.
  • 1- 4 aprilie 2020- ”Cupa Ligii – Danube Delta Predator Challenge” ediția a XI-a, locație Lebada Luxuary Resort, Crișan ( https://www.newlebadaresort.com/)
  • 8-10 mai 2020 –”Cupa Dandu Pasulea”, locație Holbina Trei Bibani, Dunăvățu de Jos.
  • 20-22 mai 2020 –”Cupa World Pikechallenge”, locație Holbina Trei Bibani, Dunăvățu de Jos.
  • 11-14 iunie 2020 – ”Cupa Mercury Pike Challenge”, locație Cormorant Resort (http://www.cormoran.ro/)
  • 19-21 iunie 2020- ”Cupa Angler”s Pro 2020”-Delta Dunării, etapa a II-a, locație Cormorant Resort și Egreta Hidroturism
  • 2-4 octombrie 2020- ”Hidroconstructia și Prietenii”, locație Egreta Hidroturism (http://www.hidroturism.ro/)
  • 16-18 octombrie 2020 – ”Cupa Egreta Pro”, locație Egreta Hidroturism
  • 22-24 octombrie 2020- ”Cupa Delta Spinning- Delta Dunării”, etapa a IV-a, locație Cormorant Resort și Egreta Hidroturism
  • Octombrie- ”Cupa Deltei la Știucă Antrec”, locație Crișan (încă nu e stabilită data exactă)
  • 1 Decembrie 2020, Concurs de Pescuit Sportiv, locație Egreta Hidroturism.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*