Conexiune rutieră nouă cu Ungaria, prin Salonta

Conexiune rutieră nouă cu Ungaria, prin Salonta

România va fi conectată de vestul Europei printr-o nouă legătură rutieră. Țara noastră va fi legată de autostrada M44 din Ungaria printr-o șosea nouă, în regim de drum expres.

Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, într-o conferință de presă susținută marți, 31 mai.

Noul proiect a fost aprobat la reuniunea bilaterală româno – ungară în domeniul transporturilor, desfășurată în Ungaria săptămâna trecută, în data de 26 mai.

Drumul va lega orașele Salonta și Békéscsaba, prin nordul localității Méhkerék. Va avea o lungime de 50 de kilometri, din care 43 de kilometri vor fi construiți pe teritoriul statului maghiar și restul de șapte kilometri, în România.

„În perioada următoare se vor face studiile geotehnice și pe această nouă porțiune de drum, urmând să fie cuprinse în proiectul tehnic, care va fi predat la finalul acestui an. Pe partea română va fi amenajat și un punct de trecere a frontierei. Consiliul Județean Bihor a comandat proiectantului adaptarea proiectului după această decizie. Conform estimărilor, tronsonul de pe partea română ar putea fi executat până la începutul anului 2027, iar cel de pe partea maghiară ulterior acestei date. Mulțumim Ministerului Transporturilor și CNAIR pentru susținerea acestui proiect”, a precizat Ilie Bolojan.

Acest tronson va fi cuprins în proiectul Drumului Expres Arad – Oradea, gestionat de Consiliile Județene Bihor și Arad și Primăriile Municipiilor Oradea și Arad, în parteneriat cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*