VIDEO Ghizii de turism din România au analizat problemele Deltei. Cum poate cea mai frumoasă zonă turistică din România să atragă mai mulți vizitatori

Peisaj din Delta Dunării. FOTO Adrian Boioglu
Peisaj din Delta Dunării. FOTO Adrian Boioglu

Când mergi la doctor ai vrea ca el să fi făcut facultatea de medicină ca să-ți pună diagnosticul și să-ți prescrie medicamentele, la fel cum, atunci când te urci într-un taxi e de dorit ca șoferul să aibă permis de conducere și atestat de taximetrie. Când mergi într-o excursie să explorezi un ținut complex și complicat îți pui toate speranțele în mâna ghidului care te îndrumă, pentru că, fără el, ori nu afli mare lucru, ori te rătăcești, ori îți poți pune viața în pericol.

Cu gândurile acestea am ajuns la Tulcea, invitați fiind la seminarul „Delta te provoacă la aventură!”, gazde fiind Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării și ghidul de turism Ionuț Călin. S-au dezbătut necesitatea ghizilor de turism specializați pe Delta Dunării și pe Dobrogea de Nord, dar și ideea educării turiștilor care vizitează aceste ținuturi.

A fi ghid de turism nu e deloc ușor, deși percepția generală este aceea că ghidul e cel care se distrează acolo unde-i însoțește pe turiști și mai e și plătit pentru asta. Ghidul de turism trebuie să întrunească o mulțime de condiții și de calități. Ar trebui să fie o persoană organizată, comunicativă și sociabilă, să cunoască traseele și legendele locurilor, să poată improviza și să aibă capacitatea de a lua decizii rapide în situații de stres – una peste alta, să ne transforme vacanța într-o experiență memorabilă. Iar Delta Dunării are mare nevoie de astfel de oameni.

“Activitatea de ghid de turism reprezintă un pilon important al turismului, indiferent de ce destinație discutăm, cu atât mai mult în Delta Dunării. S-a discutat și s-au tras concluzii vis-a-vis de ceea ce înseamnă ghidul de turism local, localnicul, cel care de altfel cunoaște locurile, știe poveștile, știe canalele, știe zonele din Deltă și care trebuie să contribuie fără doar și poate la ceea ce înseamnă asigurarea unui standard ridicat de calitate în activitatea de turism. Delta Dunării merită asta, iar seminarul la care luăm parte este unul important, care sper să fie primul pas în ceea ce înseamnă reglementarea și asigurarea unei activități de ghid de turism coerentă și echilibrată la nivelul Deltei Dunării.

O agenție de turism își caută susținere întotdeauna în zona ghizilor de turism și au fost multe situații în care ghizi de turism români veniți cu grupuri de turiști în Delta Dunării nu au asigurat nivelul calitativ necesar unei activități de turism pe o locație atât de specifică, precum este Delta. Astfel de seminarii nu fac altceva decât să contribuie la pregătirea ghizilor tocmai pentru a avea o activitate de turism și de a pretinde reîntoarcerea turiștilor în Delta Dunării”, spune Cătălin Ţibuleac, președintele Asociației de Management al Destinației Turistice Delta Dunării.

Scopul seminarului de la Tulcea a fost de promovare și de pregătire a ghizilor de turism pe destinația turistică Delta Dunării, pentru integrarea ei în ansamblul principalelor destinații turistice din România.

În țara noastră sunt 3 categorii de ghizi: local, național și specializat, iar Delta ar avea nevoie mai ales de cea de-a treia categorie, pentru că turiștii care vin în Deltă sunt foarte diferiți unii de alții, în funcție de scopurile pentru care și-au plătit călătoria. E drept că mulți vin pentru pescuit, și după ei urmează simpli iubitori de natură și peisaje magnifice, însă la fel de adevărat este că și unii și ceilalți au nevoie de oameni care să știe clar unde să-i ducă. Pescarii vor ape puțin adânci, cu pește mult și restricții cât mai puține, iar iubitorii de natură ar dori să meargă (din prima zi dacă se poate) în Top 3 cele mai frumoase locuri din Deltă. Un ghid specializat îi scoate și pe unii și pe alții la liman.

“Avem nevoie de ghizi în turism dacă vrem să dezvoltăm turismul în direcția corectă. Din punctul meu de vedere, ghizii sunt factorul moderator într-un turism care tinde tot timpul să devină agresiv vis-a-vis de zestre peisagistică, ecosisteme s.a.m.d. Că vin din alte părți, nu-i o problemă pentru că noi avem nevoie de ghizi specializați.

În Delta Dunării se vine și la modul general, așa, să te uiți la peisaje, la răsărit de soare, la apus de soare, dar sunt foarte mulți care vin foarte aplicat, pe anumite zone. Adică: birdwatch-erii au nevoie clar de niște ghizi specializați care știu să-i ducă să vadă anumite păsări; există cei care vin cu caiace – și vin mulți din afară – evident că au nevoie de niște ghizi care știu să umble cu un caiac și care știu trasee. Apoi mai vorbim de pescarii sportivi-recreativi care au nevoie de ghizi de pescuit așa cum sunt peste tot în Europa și în lume, care să-i ducă pe zonele de pescuit, care știu regulile …

Este clar că avem nevoie de specializări. Asta înseamnă niște acreditări, niște cursuri, pentru că doar așa putem să-i aducem în zona de legalitate. Evident că trebuie să existe și localnicii care, pe lângă faptul că vor avea o alternativă la ceea ce fac ei în mod normal în Deltă ca sursă de câștig, se vor implica mult mai bine pentru că știu despre ce e vorba, sunt oameni de aici, știu traseele, știu absolut tot ce trebuie știut pentru a comunica turiștilor esența Deltei Dunării “, a declarat pentru GoNEXT, Mălin Matei Mușetescu, guvernatorul Deltei Dunării.

Cam toți vorbitorii de la seminarul de la Tulcea au insistat pe ideea de ghid specializat. Delta Dunării e o zonă specială, cu legislație particulară, iar cerințele turiștilor sunt foarte variate. Unii vor doar să fotografieze păsările, alții să privească răsăriturile magnifice, ori să facă trasee în caiace eco-friendly, fără să deranjeze viețuitoarele câtuși de puțin.

“Avem nevoie și de ghizi care să satisfacă aceste cerințe. Astfel, pentru început, am conturat ideea de ghizi profesioniști pentru birdwatching, fotografie, caiace / canoe, excursii de descoperire a naturii. Ceea ce pot să remarc – în primul rând eforturile; eforturile tuturor celor care au decis să organizeze acest seminar în Delta Dunării, un seminar care aduce destinația turistică Delta Dunării în rândul celorlalte destinații din România. Și spun asta pentru că, din păcate la nivelul județului Tulcea, nu există o asociație de ghizi de turism.

Sper ca în urma acestor discuții și a participării numeroase, atât din partea conducerii Federației Naționale a Ghizilor de Turism din România cât și din partea celorlalți ghizi de turism, să putem sprijini și susține crearea unei astfel de asociații”, spune Cătălin Ţibuleac, președintele Asociației de Management al Destinației Turistice Delta Dunării.

Ghidul de care are nevoie Delta e genul de om care tot timpul îi poate surprinde pe turiști cu o poveste legată de obiectivul pe care îl vizitează, captivându-le astfel atenția și interesul, făcând diferența dintre o vizită extraordinară și una banală. Localnicii sunt primii pe “lista scurtă” de unde ar putea fi recrutați astfel de oameni valoroși; până la urmă, ca să povestești despre natura Deltei nu îți trebuie șapte școli, ci doar să ai pasiunea aceasta și să știi istoria și poveștile locului. În concluzie, rolul ghidului este foarte important în desfășurarea programelor turistice; pe lângă faptul că se ocupă de organizarea și buna desfășurare a programelor, el vă furnizează informațiile despre tot ceea ce vizitați.

“Autoritățile vor să se implice să meargă treburile așa cum ar fi normal, și sper să facă demersurile necesare, așa cum și Federația face demersurile necesare pentru îmbunătățirea legislației privind ghizii de turism din România”, a conchis George Vasiliu, Președintele FNGTR.

Seminarul de la Tulcea privind problematica ghizilor de turism a venit în completarea unui infotrip desfășurat între 13 și 16 mai 2018, fiind format din peste 30 de ghizi de turism din principalele destinații turistice din România.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*