Reunit în ședință ordinară, joi, 27 iunie, Consiliul Județean Cluj a aprobat Regulamentul de acces și vizitare a obiectivului turistic „Ansamblu monument istoric Castel Bánffy, sat Răscruci, comuna Bonțida”.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Odată restaurată și conservată, această perlă arhitectonică a Clujului și a întregii Transilvanii trebuie redată comunității, tuturor celor care doresc să îi treacă pragul. Tocmai de aceea am aprobat acest regulament, pentru a asigura o optimă funcționare, exploatare și punere în valoare a acestui obiectiv de interes major.”
Astfel, regulamentul de acces și vizitare a acestui obiectiv turistic conține principalele obligații ale proprietarului, ale administratorului și ale utilizatorilor acestuia, stabilind, printre altele, condițiile realizării accesului la obiectiv, programul și condițiile de vizitare, orarul de funcționare, utilizarea parcului și a spațiilor verzi, restricțiile impuse, obligațiile județului Cluj privind accesul și vizitarea obiectivului turistic Castelul Bánffy precum și sancțiunile, în cazul nerespectării obligațiilor impuse.
În acest sens, obiectivul turistic va fi deschis publicului de luni până duminică între orele 09:00 – 22:00. Vizitarea se poate face individual sau în grupuri, în baza unei cereri prealabile adresate președintelui Consiliului Județean Cluj și aprobată de către acesta. Capacitatea maximă a obiectivului este de 100 de persoane în Clădirea Castelului Bánffy, iar în curtea obiectivului numărul maxim va fi stabilit în funcție de natura evenimentului.
În urma finalizării unor ample lucrări de restaurare și conservare, în valoare de circa 11,5 milioane de euro, realizate de Consiliul Județean ca urmare a accesării unui proiect din fonduri europene, Castelul Bánffy din Răscruci și-a recăpătat strălucirea la finele anului 2023.
Be the first to comment