De Ziua Culturii Naționale, acces gratuit la muzeele din cadrul Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte

Ansamblul Brâncovenesc Potlogi. FOTO CJ Dâmbovița

Ziua de 15 ianuarie, aleasă drept Ziua Culturii Naţionale, este data naşterii poetului Mihai Eminescu (1850 – 1889). În această zi avem ocazia nu doar să îl celebrăm pe marele poet român, ci şi să reflectăm asupra rolului şi locului valorilor patrimoniului românesc în cultura europeană și universală.

Pentru că această zi are o importanță deosebită pentru toți românii, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, prin Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte, oferă acces gratuit miercuri, 15 ianuarie 2025, la muzeele din municipiul Târgoviște (Ansamblul Monumental „Curtea Domnească”, Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti, Muzeul „Casa Romanţei”, Muzeul de Istorie, Muzeul de Artă, Muzeul Scriitorilor Dâmboviţeni, Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic, Muzeul „Vasile Blendea”, Casa-Atelier „Gheorghe Petraşcu”), dar și în cadrul Ansamblului Brâncovenesc Potlogi.

Pe lângă expoziţiile permanente ale muzeelor, vizitatorii vor putea admira şi următoarele expoziţii temporare:

– Expoziţia Bienalei Naționale de Artă „Gheorghe Petrașcu”, ediţia a XVII-a, organizată la Muzeul de Istorie;

– Expoziţia „Comori în obiectiv: potir din sticlă descoperit prin cercetare arheologică la Mănăstirea Stelea”, organizată la Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti;

– Expoziţia «Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu” Târgoviște. 150 de ani de la întemeiere (1874 – 2024)», deschisă la Muzeul de Istorie.

Publicul va avea acces în muzee în intervalul orar 9:00 – 17:00 (ultimul acces – la ora 16:30).

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*