Delfinariul a fost redeschis după aproximativ o lună și jumătate de când a fost închis publicului din cauza situației epidemiologice înregistrate la nivelul municipiului Constanța.
“Începând de astăzi 5 mai, Delfinariul Constanța își redeschide porțile pentru vizitatori, cu reprezentații zilnic la orele 11 și 15”, a transmis conducerea Delfinariului.
Delfinariul și-a închis porțile pe data de 18 martie din cauza numărului ridicat de cazuri de Covid-19 de la nivelul municipiului Constanța.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană că din 23 noiembrie 2024, ora 21:00, până la data de 24 noiembrie 2024, ora 20.59, va …
Ca urmare a ultimelor reglementări referitoare la obligativitatea prezentårii unui test negativ RT-PCR la revenirea în România din țåri aflate în afara Uniunii Europene, între 10 decembrie 2021 și 8 ianuarie 2022, Paralela 45 informează că …
Paradis Land din Neptun este o oază de relaxare și reprezintă un mod foarte plăcut de petrecere a timpului liber în mijlocul naturii. Oamenii au posibilitatea să petreacă împreună câteva ore de neuitat, copiii putând …
Be the first to comment