Sâmbătă dimineața a sosit în portul Constanța nava fluvială de pasageri Viking Kadlin, cu 186 de turiști americani, canadieni și australieni la bord.
Pentru aceștia, croaziera pe Dunăre, începută pe 2 aprilie la Viena, se încheie la Constanța, nu înainte de a vizita orașul și Delta Dunării și de a face o degustare de vinuri dobrogene la Murfatlar.
Pe 16 aprilie se vor îmbarca noii turiști care vor pleca în croaziera dunăreană.
Duminică acostează la terminalul de pasageri al portului Constanța nava fluvială A Rosa Flora.
Cei 145 de turiști, majoritatea germani, vor vizita centrul vechi al orașului, Muzeul de Artă Populară, Cazinoul, Portul Tomis, cei interesați de natură au programată o vizită în Delta Dunării.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Echipa Salvamont a Serviciului Public Județean Salvamont Salvaspeo Cluj și cea a Formației Salvamont Vlădeasa, structuri ce funcționează sub autoritatea forului administrativ județean, a participat, în 2024, la mai multe solicitări şi intervenţii, atât în staţiunile …
Poveștile de viață ale unor persoane reale, cunoscute din inscripțiile grecești și romane descoperite în Dobrogea, vor fi aduse în fața publicului în cadrul unui spectacol de teatru cu temă antică, prin intermediul proiectului cultural …
Turkish Airlines promovează Dobrogea. Delta Dunării și Constanța au apărut într-un clip special dedicat pieței din Istanbul. Video începe cu o imagine panoramică a Constanței, acolo unde Turkish Airlines are o bază aeriană permanentă și …
Be the first to comment