Educație cu gust la Târgul Producătorilor Locali Mureșeni

O viață sănătoasă din punct de vedere alimentar.

Consiliul Județean Mureș prin organizarea Târgului Producătorilor Locali Mureșeni, alături de partenerii evenimentului, își propune să aducă în fața publicului produse locale de calitate, și totodată să ajute cetățenii să obțină informații interesante și importante despre ce înseamnă, de fapt, o viață sănătoasă din punct de vedere alimentar.
Astfel, în cadrul evenimentului ce va avea loc sâmbătă, 19 octombrie, între orele 10.00-18.00 vor avea loc mai multe prezentări interesante ce au ca tema principală alimentația sănătoasă și stilul de viață ecologică.

Sesiunea de prezentări va fi deschisă de la ora 10.00 de președintele Focus Eco Center, domnul Hajdu Zoltán, care ne va vorbi despre noua interdependență între mediul urban și rural, și despre practici moderne de aprovizionare cu produse locale și proaspete. Prezentarea se va tine în limba maghiară.

De la ora 11.00, horticultorul Ladó Hunor, ne va explica ce înseamnă, de fapt produsele bio și care este diferența dintre aceste produse și cele industriale iar de la ora 12.00 va avea loc prezentarea proiectului Ferma BOOS, ambele prezentări vor avea loc în limba maghiara.

Începând cu ora 13.00 vă propunem o prelegere interesantă care ne va lămuri de ce nu aveau bunicii noștri alergii alimentare și de ce astăzi acestea sunt din ce în ce mai frecvente încă de la o vârstă fragedă. Aceasta va fi susținută atât în limba maghiară cât și în limba română de Dr. Suba Réka – medic rezident medicină internă și Szász Blanka – consultant în nutriție și sănătate la Testszerviz.

Grupul Petry, continuator al breselei măcelarilor din Târgu-Mureș și firma care organizează la rândul ei târguri lunare pentru producători locali, va fi prezent la eveniment prin directorul executive, Varga-Pál Petri Julianna, care ne va vorbi, de la ora 15.00, despre cât de important este să consumăm produse locale de la producători locali.
Vor fi prezenți la târg și reprezentanții comunității Slow Food Târgu-Mureș prin leaderul comunității, Claudia Rânja, care de la ora 16.00 ne va vorbi despre ”Hrană pentru schimbare”. Slow Food este o organizație globală, înființată cu scopul de a preveni dispariția tradițiilor și culturii gastronomice locale, de a contracara creșterea tendinței populației de a trăi și se hrăni în ritm rapid și a combate interesul scăzut al oamenilor față de hrana pe care o consumă. Prezentarea va avea loc în limba română.

Ultima prezentare va aduce în față publicului mureșean o inițiativă de succes din Saschiz, povestea ginului de soc și a brandului Pivnița Bunicii.

Prezentarea se va începe de la ora 17.00 și va fi ținută în limba română.

Pentru cei mai mici participanți vom avea o serie de ateliere creative ce au ca temă creația de păpuși de teatru, confecționarea bijuteriilor din mărgele, realizarea de macramé, modelaj în lut, olărit dar și jocuri cu parașuta.

Programul evenimentului și toate informațiile importante legate de Târgul Producătorilor Locali Mureșeni o puteți găsi pe pagina de Facebook a evenimentului.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*