Expoziție de documente medievale, emise de către cancelaria lui Ștefan cel Mare, la Muzeul Național al Bucovinei

Muzeul Bucovinei

Muzeul Național al Bucovinei, Arhivele Naționale București, Serviciul Județean Iași al Arhivelor Naționale, Serviciul Județean Suceava al Arhivelor Naționale și Muzeul Național de Istorie a României București vă invită să admirați mărturiile păstrate peste timp, a unor locuri, familii și lăcașe de cult, în expoziția Această carte a noastră. Documente din timpul domniei lui Ștefan cel Mare.

Vernisajul va avea loc marți, 12 aprilie 2022, ora 14, la Muzeul de Istorie. Expoziția va fi deschisă în perioada 12 aprilie – 3 iulie 2022.

Dedicată împlinirii a 565 de ani de la urcarea pe tron a lui Ștefan cel Mare, expoziția prezintă un număr de 44 de documente medievale, din care 41 emise de către cancelaria domnului Moldovei, între anii 1458-1503.

Alte trei documente aparțin vistiernicului Iuga, prin care acesta face câteva danii Mănăstirii Putna, în anul 1476.

La acestea se adaugă copii târzii după documente de epocă. Astfel, în documente sunt pomenite Mănăstirea Putna, Mănăstirea Voroneț, Mănăstirea Moldovița, Mănăstirea Bistrița, Mănăstirea Probota, localități de pe teritoriul Moldovei medievale, unde boierii aveau stăpâniri, Solca, Mălini, Măriței, Toporăuți, Șerbăuți, Ostrița și multe altele. Documentele aparținând celor patru instituții menționate mai sus, reprezintă o mică parte din documentele epocii lui Ștefan cel Mare ajunse până la noi, cele mai multe dispărând în timp, de-a lungul celor 500 de ani care au trecut de la emiterea lor.

În expoziție există un uric, datat 17 martie 1492, prin care Ștefan voievod le confirmă lui Șteful și surorii sale, Marina, stăpânirea unor sate pentru că proprietarii pierduseră documentul pe care îl aveau de la bunicul lor.

Mai multe informații despre aceste documente pot fi găsite în catalogul expoziției, care beneficiază de un erudit Cuvânt înainte aparținând domnului prof. univ. dr. Ștefan S. Gorovei.

Cele mai multe documente sunt emise la Suceava, principala reședință domnească, dar și la Vaslui, Iași sau Bădeuți, unde existau curți domnești.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*