Festival-concurs de Obiceiuri și Tradiții –„Junii Satului”, în comuna clujeană Măguri-Răcătău

Afișul festivalului Junii Satului

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, instituție de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Măguri-Răcătău și Asociația „De la lume adunate și-napoi la lume date”, organizează sâmbătă și duminică, 8, respectiv 9 decembrie 2018, cea de-a doua ediție a Festivalului – concurs de Obiceiuri și Tradiții –„Junii Satului”, în comuna clujeană Măguri-Răcătău.

Festivalul urmărește redescoperirea valorilor tradiționale, a obiceiurilor de iarnă autentice locale, promovarea și orientarea acestora spre tânăra generație.

Sâmbătă, 8 decembrie, în prima zi a evenimentului, de la ora 13.00, vor evolua copiii cu vârsta între 6 și 14 ani, iar duminică, a doua zi, de la aceeași oră, vor urca pe scena Căminului Cultural din Măguri-Răcătău adolescenții și adulții. Cu toții vor prezenta obiceiuri și tradiții de iarnă, precum: ceata feciorilor, colinda la gazdă, orații, etc.

Un juriu de specialitate va aprecia autenticitatea și valoarea obiceiurilor și tradițiilor prezentate în concurs de către participanți și va acorda premii. Festivitatea de premiere se va desfășura în fiecare zi  și va fi precedată de spectacolul prezentat de invitații în festival: „Căiuții albaștri” din Hlipiceni, județul Botoșani, Mariana Morcan, Anda Mariș, Elisabeta Guzu, care va și modera întregul eveniment și Ansamblul „Cununa Munților” din Măguri Răcătău.

Întâlnit cu preponderență în zona montană a județului Cluj, obiceiul cetei de colindători, numiţi „Juni”, se mai păstrează la Măguri-Răcătău și în alte sate din zonă deși, în vechime, arialului de răspândire a fost mult mai mare. Numărul tinerilor care alcătuiesc ceata este diferit de la sat la sat, aşa după cum şi numărul cetelor diferă după mărimea satelor.

Conducătorul cetei, numit taroste sau grăitor, este ales după mai multe criterii, printre care experiența și abilitățile de conducător. Acesta are rolul de a veghea la buna comportare a tinerilor din ceată pe toată perioada sărbătorilor, de a organiza repetiţiile pentru colinde, să vorbească în numele cetei, să „grăiască” sau să „alduiască” colacul și să organizeze jocul.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*