Festivalul Florilor “FlorAR” se ține la Arad

Toate florile își dau întâlnire la Arad

Festivalul „FlorAr“, organizat de Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură, va aduce în centrul Aradului o mare de miresme și culori, mai precis în Piața Avram Iancu și pe strada Mețianu.

În perioada 1-3 iunie, aveți ocazia să admirați zeci de mii de fire de petunii, trandafiri, orhidee, gerbera, crini, alstromeria, hortensii, lisianthusi ce vor îmbrăca forma unor figurine spectaculoase cum ar fi : mașina de flori, ciobanașul și oile, îngerul și leul, candelabre, pergole etc.

De asemenea, în Piața Avram Iancu va fi amplasată insigna Centenar, care la fel va fi confecționată din flori.
Pentru că festivalul are loc în perioada în care se sărbătorește Ziua Internațională a Copilului, organizatorii vor pregăti câteva figurine din flori care vor întruchipa personaje iubite de copii : minioni, iepurași, câinele astronaut, arici, îngerași. Toate acestea vor fi expuse pe mai multe podiumuri care vor fi amenajate în Piața Avram Iancu.

Pe parcursul celor trei zile ale festivalului, pe o scenă amenajată în Piața Avram Iancu, vor avea loc programe artistice, în special dedicate copiilor, dar și ateliere de creație, precum și o paradă a păpușilor gigant.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*