Cea de-a 18 ediție a Festivalului Internațional „Puck” a reunit, între 14 și 18 octombrie, la Cluj-Napoca, în jur de 50 evenimente, artiști din Canada, Japonia, Spania, Grecia, Ungaria, Italia și România, studenți și directori de teatre din toată țara.
Numărul total al spectatorilor prezenți la toate manifestările din cadrul ediției din acest an a festivalului este de aproximativ 6.000. Au avut loc spectacole pe scenele Teatrului Național, Operei Naționale, Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima”, Casei de Cultură a Studenților, Facultății de Teatru și Film din cadrul UBB și Teatrului de Păpuși Puck.
De asemenea, în fiecare seară au avut loc reprezentații ale studenților de la patru universități. Este vorba de Facultatea de Teatru și Film din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” (UBB), Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică (UNATC) I. L. Caragiale din București, Universitatea de Artă Teatrală și Film din Budapesta (Ungaria) și Universitatea de Arte din Târgu Mureș.
Cea de-a doua ediție a proiectului „Întâlnirea studenților păpușari” a fost realizată cu sprijinul Primăriei Cluj-Napoca și a mai inclus atelierul „Stop Motion in Puppetry” susținut de artista canadiană Magali Chouinard. La acestea s-a adăugat workshopul de Commedia dell’ arte susținut de artistul italian Gaspare Nasuto, toate cu intrare gratuită, precum și „Poethree”, un concept relativ nou, foarte în vogă în rândul tinerilor din întreaga lume, cu multe momente interactive de poezie și muzică, organizat în cadrul festivalului de Poethree Collective din Cluj-Napoca.
O noutate a ediției a fost „Întâlnirea artiștilor păpușari maghiari”, proiect care a reunit la Cluj-Napoca artiști profesioniști din România și Ungaria, precum și studenți și cadre didactice din cele două țări. Proiectul a fost realizat cu sprijinul Departamentului pentru Relații Interetnice (DRI) din cadrul Guvernului României.
Festivalul Internațional „Puck” 2019 a fost organizat de Teatrul de Păpuși „Puck”, instituție de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, în parteneriat cu Asociația „Prietenii lui Puck” și Asociația Puppet Media, cu sprijinul Primăriei Cluj-Napoca și al DRI și UNITER.
Teatrul de Păpuşi „Puck” a fost înfiinţat în anul 1950. Palmaresul instituției cuprinde 300 de premiere, atât la secţia română, cât şi la cea maghiară, precum și importante premii şi nominalizări. Repertoriul actual al Teatrului de Păpuşi „Puck” este alcătuit din aproximativ 25 de titluri de spectacole pentru copii. Începând cu anul 2002, instituţia clujeană este gazda Festivalului Internaţional al Teatrelor de Păpuşi şi Marionete „Puck”, unul din evenimentele importante ale Clujului, iar din septembrie 2017 a inițiat Festivalul Stradal „WonderPuck”, un eveniment dedicat întregii familii.
Be the first to comment