Festivalul Luminii este organizat în fiecare an în mai multe locații din România, cu scopul de a crea un spațiu liniștit, de deconectare a participanților de la agitația vieții de zi cu zi și de a oferi copiilor, tinerilor și voluntarilor de toate vârstele implicați o educație non-formală prin responsabilizarea lor și dezvoltarea abilităților de organizare în cadrul unui eveniment național. La Jurilovca se va ține în ziua de 28 iulie, începând cu ora 18.00.
În prezent, ideea că fericirea este un lucru măreț, în calea căruia trebuie să alergăm mereu, a devenit tot mai populară. Prinși în agitația vieții cotidiene, adesea uităm că lucrurile mărunte, precum un zâmbet, un cântec sau găsirea unui strop de lumină la finalul zilei sunt, de fapt, cele care contează, cele care ne aduc bucuria sufletească.
Din acest motiv, încă din 2004, Cercetașii României și-au propus ca măcar pentru câteva ore să le amintească membrilor comunității locale de bucuria lucrurilor mărunte și, împreună cu partenerii lor, să transforme orașele în care trăiesc într-un spațiu magic, în care fiecare dintre noi să redevenim copii și, indiferent de vârstă, să descoperim lucrurile care ne fac fericiți, să le luăm cu noi și să le ținem aproape până la următoarea ediție.
De ce?
Be the first to comment