Festivalul “Spiritul Iernii”, în comuna brașoveană Feldioara, pe 6 decembrie

Festivalul Spiritul Iernii din comuna Feldioara, județul Brașov

Primăria comunei Feldioara şi Centrul Local de Informare Turistică Feldioara organizează Festivalul  “Spiritul Iernii”, ediţia a VIII-a, ce se va desfăşura în data de 6 decembrie, începând cu ora 18:00, pe scena Căminului Cultural din localitate.

Prin crearea acestui eveniment se dorește readucerea la viață a tuturor obiceiurilor locale din preajma sărbătorilor de iarnă. Sărbătoarea locală “Spiritul Iernii” aduce în fața localnicilor, cât și a tuturor celor ce iau parte la acest eveniment, motive de joc și voie bună, petrecere a timpului liber într-un mod cu totul special, cu toții bucurându-se atât de o atmosferă specifică sărbătorilor, în care tradițiile și obiceiurile locale sunt readuse în prim-plan, cât și de renumiți artiști consacrați ce vin să readucă spiritul sărbătorilor în mijlocul comunei și-n sufletul fiecăruia dintre cei prezenți.

“Spiritul Iernii”, manifestare înscrisă în Proiectul “Obiective culturale, tradiţionale şi obiceiuri în comuna Feldioara”, face parte din programul amplu de promovare şi dezvoltare a potenţialului turistic al zonei. Sărbătoarea locală “Spiritul Iernii” se înscrie în strategia şi programul de promovare şi dezvoltare a tradiţiilor şi turismului, program elaborat de către Primărie, în ideea menţinerii continuităţii evenimentelor cu valoare culturală.

Program artistic:

18.00      Aprinderea bradului

18.15      Program cu copiii de la liceu

19.00      Hoha Antonia Olivia – Jingle bell rock

19.05      Zumba kids

19.30      Orchestra Plaiuri Transilvane şi Grupul Ţara Bârsei

20.00      Recital Ovidiu Homorodean

Prezintă: Claudia Mirițescu

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*