Iubitorii de film sunt așteptați în săptămâna ce urmează la Cluj unde, vineri, 23 iulie, începe cea de a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania – TIFF, care se va închide la data de 1 august.
Deoarece anul acesta avem parte de o ediție aniversară, organizatorii au dorit ca emoțiile Galei de deschidere să fie resimțite simultan în 20 de localități din țară. Astfel, în prima zi a festivalului, de la ora 21.00, comedia spaniolă „Dineu cu vecinii de sus” va avea parte de o proiecție specială în Piața Unirii din Cluj-Napoca, sub umbrela #împreunăprinfilm și va marca deschiderea oficială. Filmul se va vedea, concomitent, pe marile ecrane din Alba Iulia, Arad, Bistrița, Borșa, Brașov, Criț (jud. Brașov), Florești (jud. Cluj), Iași, Lugoj, Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Oradea, Salonta, Satu Mare, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Sighet, Târgu Mureș și Toplița. Programul se găsește pe site-ul organizatorului, accesând acest link https://tiff.ro/program.
Până duminică, 25 iulie, suntem așteptați la Grădina Casei Universitarilor din Strada Arthur Verona, din capitală, unde are loc festivalul de teatru, muzică și film „Zilele unteatru 11”. Evenimentul inaugurează stagiunea de vară Unteatru Open-Air și este un proiect finanţat de Ministerul Culturii.
Pe 22 iulie, va avea loc premieră, „Aici Moscova”, cea mai nouă producţie #unteatruCinematic. Actorii Nicoleta Lefter, Alex Călin, Liviu Romanescu şi Răzvan Rotaru vor fi protagoniştii unei experienţe teatral – cinematice, în care aparatul de filmat devine personaj principal, într-un spectacol conceput şi coordonat de Catinca Drăgănescu şi Simona Deaconescu.
Pe 23 iulie, tot în premieră, suntem așteptați de la ora 19.00, la spectacolul „O familie fericită” cu Alina Berzunţeanu şi Istvan Teglas, iar de la ora 20.30 la concertul acustic al uneia dintre cele mai cunoscute trupe de punk-rock din România, EMIL.
Programul complet al Zilelor unteatru, biletele de acces și condițiile de acces sunt disponibile pe www.unteatru.ro.
Sibienii pot vizita gratuit, la data de 25 iulie, Palatul Brukenthal un eveniment premergător zilei de naștere a Baronului Samuel von Brukenthal, și participa la vernisajul expoziției fotodocumentare „Excurs Brukenthal”, în Piața Mare Sibiu, de la orele 13.00. Expoziția va rămâne deschisă până în octombrie.
Brașovenii sunt invitați în cadrul proiectului cultural Bastionul Artiștilor – din Bastionul Țesătorilor, care se derulează cu finanțare de la AFCN, la mai multe evenimente culturale. La data de 22 iulie de la ora 19.00 are loc Jazz Bastion – Marta Popovici & On the Fly, la data de 23 iulie de la ora 17.30, teatrul pentru copii „Prințesa și bobul de mazăre”, iar la data de 29 iulie, ora 19.00, la Jazz bastion Concert – Power Vibes.
Be the first to comment