Finanțare nerambursabilă pentru reabilitarea unor obiective din Parcul Etnografic „Romulus Vuia” din Hoia

Parcul Etnografic „Romulus Vuia" din Hoia. FOTO CJ Cluj

Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție de cultură din subordinea Consiliului Județean Cluj, este beneficiarul unei finanțări nerambursabile în valoare de 2.276.459 lei, destinată reabilitării și punerii în valoare a patrimoniului Parcului Etnografic Național „Romulus Vuia”.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Ne bucurăm de faptul că Muzeul Etnografic al Transilvaniei se numără printre cele doar 10 muzee din țară care au fost incluse în cadrul acestui proiect. Parcul Etnografic „Romulus Vuia” reprezintă un punct de mare interes atât pentru locuitorii Clujului, cât și pentru numeroșii vizitatori care îi trec pragul an de an, și aleg să îmbine plăcerea timpului petrecut în natură cu interesul pentru tradiție și istorie.”

Astfel, au fost semnate două contracte în baza cărora va fi acordată finanțarea nerambursabilă în cadrul programului „Timbrul Monumentelor Istorice”.

Primul contract, în valoare de 2.051.459 lei include realizarea unor lucrări de reparație și reabilitare a 12 obiective muzeale din incinta secției în aer liber a muzeului, respectiv: gospodăriile Mărișel, Telciu, Bedeciu, Cămârzana, Maramureș, Geaca, dugeana de joc Ilva Mică, instalațiile tehnice tradiționale provenind din localitățile Rimetea, Botiza, Gladna, Ieud și Herepia, precum și extinderea sistemului de supraveghere video a întregului ansamblu.

Cel de-al doilea contract, a cărui finanțare este de 225.000 lei, are ca scop implementarea proiectului Vivanții: Anotimpurile (Trecerea timpului prin datini, sărbători, tradiții în satul transilvănean). Acesta își propune să pună în valoare patrimoniul Parcului Etnografic „Romulus Vuia”, dându-i viață prin crearea unor evenimente în care să se îmbine elementul uman, textul, muzica, povestea, gastronomia, costumul, tradiția, sărbătoarea.

Finanțarea nerambursabilă este asigurată de către Institutul Național al Patrimoniului, fondurile fiind destinate pentru refacerea caselor memoriale, a bisericilor monument istoric, a gărilor de patrimoniu și a muzeelor în aer liber.

Activitățile cuprinse în cadrul proiectului se vor desfășura pe parcursul anului 2025.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*