FOTO Expoziție de jucării vechi de peste 100 de ani la Dino Parc Râșnov

La Râșnov, la Dino Parc se ține și o expoziție permanentă cu jucării vechi. FOTO Dino Parc Râșnov

Începând cu data de 1 Iunie, cu ocazia Zilei Copiilor, Dino Parc Râșnov va găzdui cea mai mare colecție privată de jucării vechi și extrem de rare, unele dintre acestea având o vechime de peste 100 de ani.

Expoziția cuprinde piese diverse, multe dintre acestea fiind produse la sfârșit de secol XIX – început de secol XX. Printre producătorii acestor jucării se numără branduri de renume, înființate la începutul secolului XIX, cum ar fi fabricile de origine germană Schuco și Lehmann. În cadrul expoziției sunt prezente piese fabricate în Statele Unite, Europa, Japonia și India, dar și o mare parte de origine românească.

“Ne-am gândit că locul perfect pentru o expoziție de jucării antice este printre dinozauri, la noi în parc. Adulții sunt așteptați să-și retrăiască copilăria prin intermediul acestor jucării, unele dintre ele fiind chiar de pe vremea străbunicilor lor, iar copii vor avea ocazia să facă o comparație cu jucăriile și tehnologiile actuale”, a declarat Adrian Apostu, managerul Dino Parc Râșnov.

În cadrul expoziției vizitatorii vor putea vedea jucării și mașinuțe mecanice pe sisteme de roți dințate, păpuși de porțelan, ursuleți Teddy, soldăței de plumb, un patefon de jucărie pe sistem mecanic, un autobuz ONT Carpați de jucărie, dar și multe alte piese impresionante.

Pe lângă jucăriile clasice, colecția mai cuprinde și căluți, trotinete din lemn și triciclete, iar de remarcat este un cărucior pentru gemeni, extrem de rar, produs la Viena.

“Pasiunea pentru jucării mi-a rămas alături de când eram copil. În timp, am reușit să adun mai multe exponate rare, dar pentru mine fiecare jucărie din colecție este de o valoare inestimabilă, pentru că toate au câte o poveste în spate și reprezintă copilăriile mai multor generații din întreaga lume”, a adăugat Marian Spătariu, proprietarul colecției de jucării din cadrul expoziției.

Dino Parc Râșnov este o zonă de agrement și un muzeu în aer liber, situat pe Strada Cetății, în apropiere de Cetatea Râșnov. Pe lângă un traseu impresionant cu 55 de dinozauri în mărime naturală, atestați științific, parcul dispune de locuri de joacă pentru copii, căsuțe în arbori, un cinematograf 9D, traseu de aventură, labirint laser, expoziții unicat și multe alte zone interactive.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*