FOTO La Tulcea a început RowmaniaFest, unde a fost lansată Flotila Centanar

La Tulcea a început RowmaniaFest. FOTO AMDTDD

Cea de-a opta ediție a festivalului RowmaniaFEST celebrează Centenarul Marii Uniri. Flotila Centenar a ajuns în portul turistic al orașului Tulcea ieri, 31 august, la ora 19.00, deschizând seria de evenimente din cadrul festivalului.

Tulcenii și turiștii români sau străini sunt invitați la cel mai frumos eveniment al orașului Tulcea, până duminică seara.

„Tulcea merită mai mult și toți cei care suntem aici ne dorim ca Tulcea să fie mult mai bine cunoscută. Anul acesta este unul mai special. Suntem în anul Centenarului, anul în care vrem să fim cu toții uniți. Noi am gândit acest proiect încă de anul trecut. Flotila Centenar include șase ambarcațiuni, fiecare reprezentând câte o zonă istorică a României. Ambarcațiunea Dobrogea nu putea să pornească decât din Mila 23, pentru că localitatea este unică în lume. Comuna Crișan, cu Mila 23, are 26 de campioni olimpici, mondiali și europeni”, a precizat Ivan Patzaichin, cu ocazia deschiderii oficiale a evenimentului de la Tulcea.

Ambarcațiunile au fost expuse în prima seară a evenimentului pe faleza de la Tulcea, iar sâmbătă 1 septembrie au fost încărcate în camioane și au plecat spre Londra.

„Pe data de 7 septembrie vom fi prezenți la Londra cu toate cele șase ambarcațiuni. Ne vom antrena, vom crea echipele, iar pe data de 8 vom participa la Maratonul Tamisa, o competiție internațională la care participă foarte multe țări și foarte multe ambarcațiuni de toate felurile. Noi vom participa cu toate cele șase ambarcațiuni, dintre care Dobrogea va intra și într-o mică competiție și sper să vă facem și o mică surpriză. Iar pe data de 9, împreună că ICR Londra și Primăria Capitalei, vom organiza o expoziție”, a mai explicat campionul.

Flotila este alcătuită din șase ambarcațiuni care reprezintă, simbolic, regiunile istorice care au revenit „acasă”, pe rând, în Anul Marii Uniri, respectiv: Basarabia (martie 1918), Bucovina (noiembrie 1918), Dobrogea (noiembrie 1918), Transilvania, Moldova, Muntenia (1 decembrie 1918). Bărcile au fost construite la Tulcea, în atelierul Geneza, singurul din România care încă mai păstrează meșteșugul marangozeriei (construcția și reparația bărcilor tradiționale).

„Toate maifestările din acest an sunt dedicate unui moment istoric, anume Centenarul. Ca dovadă, sunt reprezentate toate provinciile istorice ale României, iar băieții de la Mila 23 au venit cu cea mai frumoasă dintre provinciile românești și au alipit-o patriei, anume Dobrogea! Anul acesta se împlinesc 140 de ani de la realipirea Dobrogei la patria mamă, un moment istoric ce ar trebui să fie la fel de important ca și 1 Decembrie și 24 Ianuarie. Domnul Ivan Patzaichin, împreună cu asociația Mila 23 și cu toți cei care au pus umărul la realizarea acestui eveniment ne oferă, pentru a opta oară, un moment magic și o vizibilitate extraordinară pentru orașul și județul nostru. Avem și mari campioni care ne vizitează în aceste zile”, a declarat Constantin Hogea, primarul orașului Tulcea, cu ocazia deschiderii festivalului.

 

Festivalul Internațional al Bărcilor cu vâsle este inițiat de Ivan Patzaichin și organizat de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23. Partener principal: ALUM Tulcea. RowmaniaFEST este realizat împreună cu Primăria Municipiului Tulcea și Consiliul Județean Tulcea, în parteneriat cu Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării (AMDTDD). „Este o onoare pentru noi, ca asociație de management, să fim alături de acest eveniment cu o atât de mare încărcătură emoțională. Acest proiect este unul care va arăta, la nivel internațional, ce înseamnă România, ce înseamnă Marea Unire și ce înseamnă anul Centenarului”, a declarat Cătălin Țibuleac, președintele AMDTDD, cu ocazia deschiderii oficiale a festivalului.

Sâmbătă sunt prezenți și participanții la Tour International Danubien (TID), cei care vâslesc de două luni pe traseul de peste 2500 de km pe care se întinde Dunărea, de la izvoare și până la vărsarea în Marea Neagră. Duminică, participanții la Festival sunt invitați, la Hotel Esplanada, alături de specialiști în arhitectură, peisagistică, operatori de turism și reprezentanți ai autorităților locale, la o sesiune de discuții în timpul conferinței „Peisajul cultural din Deltă – ajută sau periclitează turismul?”, care va atinge teme precum: rolul peisajului cultural în turism, inițiativa ARBDD de modernizare a legislației privind urbanismul și arhitectura locală, cum se poate construi modern și pune în valoare, simultan, tradițiile arhitecturii deltaice.

 

În avanpremiera Festivalului, pe 25 – 26 august s-au desfășurat etapa națională de triatlon și MiniTri – Delta Rowmania Triathlon (a 6-a ediție) și Cupa ETU pentru tineret (a 4-a ediție), ale căror rezultate sunt disponibile pe www.deltatriathlon.ro. În fiecare seară a festivalului, tulcenii și turiștii sunt invitați la concerte în aer liber. Programul complet al Festivalului poate fi consultat aici: http://rowmania.ro/festival/

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*