FOTO Lipsa precipitațiilor și temperaturile ridicate din ultimii ani au provocat scăderea nivelului apei din Lacul Techirghiol

Nivelul lacului Techirghiol a scăzut cu aproximativ un metru. FOTO ABADL

Nivelul lacului Techirghiol a scăzut cu aproximativ un metru din cauza schimbările climatice care au afectat în ultimii ani spațiul hidrografic Dobrogea – Litoral.

Administrația Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral (ABADL) monitorizează din punct de vedere al bilanțului hidrologic Lacul Techirghiol, în urma sesizării reprezentanților Primăriei Techirghiol care au semnalat scăderea nivelului apei din Lacul Techirghiol.

„Specialiștii ABADL s-au deplasat în zonă și au întocmit un raport în care au stabilit că schimbările climatice din ultimii ani au afectat spațiul hidrografic Dobrogea-Litoral, iar în privința lacului Techirghiol s-a ajuns, în prezent, la scăderea nivelului lacului cu aproximativ un metru. Cauzele care au dus la acest rezultat sunt legate în special de lipsa precipitațiilor din ultimii ani, dar și de temperaturile ridicate din anii anteriori, dar și din acest an care au accentuat procesul de evaporație pe lac. Pe tot parcursul anului 2019 s-a înregistrat o cantitate totală a precipitațiilor de 337,7 mm, iar pentru perioada ianuarie – august 2020, o cantitate de 246 mm”, au precizat specialiștii ABADL.

Un alt factor importat, care a influențat scăderea nivelului de apă din lac, este legat de sistemul de irigații din zonă care în momentul de față este dezafectat și care aducea un aport semnificativ de apă prin scurgerea directă în Lacul Techirghiol, pentru că terenurile agricole din zonă sunt la un nivel mai înalt comparativ cu nivelul luciului de apă. Prin urmare nivelul apei din lac la ora actuală este asemănător cu nivelul lacului înainte de punerea în funcțiune a sistemelor de irigații în jurul anilor ’70 – ’80.

„Am asigurat Primăria Techirghiol și pe toți cetățenii că Administrația Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral monitorizează calitatea apei lacului Techirghiol pentru ca aceasta să nu fie influențată în mod negativ prin aport de apă dulce sau într-un alt mod. Instituția veghează pentru ca proprietățile terapeutice (regimul hidrologic și de salinitate) pe care le deține lacul Techirghiol să fie menținute. Din punct de vedere al salinității în intervalul 2007 – 2020 se constată o tendință de creștere a salinității, 61,07 gr/l în 2008, respectiv 89,63 gr/l în 2020. Tocmai de aceea l-am informat pe primarul din localitatea Techirghiol, Iulian Soceanu, că acest fenomen de scădere este unul normal și mai mult nivelul scăzut înseamnă o salinitate mai mare a lacului ceea ce înseamnă un efect benefic. Și în acest caz, al Lacului Techirghiol, tragem un semnal de alarmă și anunțăm din nou autoritățile centrale în ceea ce privește secarea lacurilor din zona Dobrogei pentru că cel mai probabil acest fenomen se va accentua în anii următori”, a declarat directorul Administrației Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral (ABADL), Bogdan Bola.

Istoricul menținerii calităților terapeutice

Începând cu perioada anilor 1970 s-a constatat o creștere continuă a nivelului apei în lacul Techirghiol, urmată de o scădere a salinității lacului și ca urmare a avut loc o deteriorare a mediului și condițiilor favorabile dezvoltării unei flore și faune specifice nămolului sapropelic, cu calitățile terapeutice recunoscute.

Pentru stoparea degradării și remedierea caracteristicilor terapeutice actuale ale lacului Techirghiol s-au proiectat și executat, în mai multe etape, lucrări și amenajări, care să intercepteze și evacueze în afara perimetrului lacului, cât mai mult din afluxul de apă dulce de suprafață și din subteran. Aceste lucrări au fost efectuate în trei etape, prima etapă a avut loc în perioada anilor 1977 – 1979, iar a doua în perioada 1980 – 1983. Aceste ape dulci sunt interceptate de către construcții hidrotehnice și de drenare de coastă și apoi sunt evacuate în afara lacului Techirghiol.

Etapa III-a, a început în anul 1987, fiind executate diverse lucrări, respectiv baraj în coada lacului Techirghiol (barajul mare), canal de coastă pe malul sudic al lacului Techirghiol.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*