Moment aniversar la Delfinariul din Constanța, delfinii NiNi și ChenChen împlinind 10 ani de la prima demonstrație făcută în fața publicului constănțean.
Pe 29 mai s-au împlinit 10 ani de când ChenChen și NiNi au ajuns de la Aquarium Beijing la Delfinariu Constanța, iar luni, 1 iunie, se împlinesc 10 ani de la prima lor demonstrație în fața publicului.
Ei au fost sărbătoriți într-un cadru restrâns de către dresorii Delfinariului, care i-au alintat cu un tort cu ciocolată făcut special pentru această ocazie.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din Romania ( FPIOR) consideră nefastă si se opune unei eventuale comasări a Ministerului Antreprenoriatului și Turismului. “Cu ani de zile în spate în care nicio autoritate de la nivel …
Toți copiii până la vârsta de 18 ani, dar și studenții, vor avea acces liber, de 1 iunie, la toate secțiile Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța. „Această minivacanță de 1 iunie vine cu …
Începe Festivalul turismului responsabil, care are ca scenă Sectorul 5 al Capitalei. O bună parte dintre evenimente se vor derula, inclusiv ceremonia de deschidere, în clădirea The Ark, de pe strada Uranus nr. 150. Asociația …
Be the first to comment