FOTO VIDEO Agenții economici cu activitate în domeniul turismului cer elaborarea rapidă a unui set de norme și măsuri, pe care să le aplice în unitățile lor de la 1 iunie

Stațiunea Mamaia. FOTO Primăria Constanța

Agenții economici cu activitate în domeniul turismului de pe litoral și din Delta Dunării așteaptă elaborarea unui set de norme și măsuri clare, pe care să le aplice în unitățile lor, după ce președintele Klaus Iohannis a anunțat că de la 1 iunie câteva activități care au fost interzise vor redeveni posibile.

Prezent la Constanța, Emil-Răzvan Pârjol, secretar de stat în Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, a precizat că, în urma discuțiilor cu operatorii economici din turism, urmează să fie elaborate și niște norme pentru turiști, care să le confere siguranța sanitară.

„Cu siguranță vor fi măsuri și pentru turiști. Ceea ce am elaborat împreună cu mediul privat au fost măsurile de redeschidere din punct de vedere operațional pentru toată partea a staffului și operatorilor, iar în discuțiile pe care le-am avut cu mediul privat vom elabora și niște norme pentru turiști care să le confere acea siguranță sanitară de care au nevoie”, a precizat Emil-Răzvan Pârjol.

El a mai declarat că, acolo unde nu vor fi aplicate reglementările de siguranță, vor fi aplicate sancțiuni.

„Vor trebui aplicate și sancțiuni, cum au fost aplicate și până acum. Dacă o parte din operatori sau din populație nu respectă regulile impuse în detrimentul celorlalți. Am făcut o comisie mixtă, nu numai de control, ci și de prevenția, de la Ministerul Sănătății, DSP, ANCP, inclusiv Ministerul Turismului, care eu cred că va avea o menire, într-o primă fază, de suport și de prevenție”, a mai spus secretarul de stat.

La rândul lor, atât agenții economici cu activitate pe litoral, cât și cei din Delta Dunării, spun că ei sunt pregătiți să primească turiști, dar vor să știe, exact, care vor fi normele pe care vor trebui să le aplice.

„Toți operatorii din Delta Dunării, sunt pregătiți, cu măsuri proprii. Avem o problemă, la nivel guvernamental. Nu au fost trimise normele, încă. Să sperăm că mâine (vineri – n.r.) vom avea și norme sanitare, dar operatorii de turism și-au luat măsurile necesare pentru a primi turiștii în siguranță și a le asigura acea liniște în actualul context al pandemiei cu COVID-19”, a declarat președintele Asociației de Management al Destinației Turistice Delta Dunării, Cătălin Țibuleac.

El a fost completat de Anca Nedea de la Organizația Patronală Mamaia, care a cerut să știe cum vor putea fi operate terasele, restaurantele din interior, locurile de joacă pentru copii, ori piscinele exterioare.

„Aș insista pe măsurile de prevenție. Noi deja le avem scrise, am făcut propunerile noastre, nu mai putem să așteptăm. Am cheltuit deja bani și să aducem deja oameni din șomaj tehnic sau să-i angajam pe cei care au terminat cu șomajul și stăteau muritori de foame. Aplicăm măsurile astea, cheltuim bani, nu mai putem să stă. Sperăm ca statul să endorseze prin DSP aceste măsuri pe care noi deja le-am luat. (…)

Un alt aspect asupra căruia am mai atras atenția este faptul că deja statul ne amenință cu controale, în condițiile în care ei nu au măsuri scoase. (…) Vrem predictibilitate, vrem să știm cum operăm terasele, restaurantele din interior, la cât din capacitate – bineînțeles cu respectarea măsurilor de distanțare, ce facem cu locurile de joacă pentru copii, ce facem cu piscinele exterioare, care, normal, ar trebui să funcționezeă”, a afirmat Anca Nedea.

Președintele României, Klaus Iohannis a anunțat, joi, că, începând din 1 iunie, o serie activități care au fost interzise, vor redeveni posibile. Se vor redeschide, astfel, terasele, se va putea merge la plajă, vor deveni posibile și spectacolele în aer liber, cu un număr de până la 500 de spectatori, va fi reluat transportul internațional rutier și feroviar, iar deplasările în afara localității vor fi libere, fără a mai fi nevoie de declarație.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*