FOTO VIDEO Antalya, destinația de vacanță preferată a românilor. Alin Burcea, Paralela 45: “Acum 35 de ani aici nu era nimic. Acum sunt 450 de hoteluri de cinci stele între Antalya și Alanya, majoritatea all-inclusive”

Hotel de cinci stele din Antalya. FOTO GOnext.ro

Antalya a fost și este copilul răsfățat al Turciei. Într-o Republică cuprinsă de tendințe medievaliste și dorința de întoarcere masivă la Islam, Antalya rămâne un reper occidental gândită și creată să atragă turiști străini cu orice preț. Deși suntem în Turcia, viață din Antalya pare desprinsă din alte țări occidentale. Creșterea și dezvoltarea Antalyei a început în epoca Republicii, când migrația localnicilor s-a accelerat la maxim.

În 1927 erau doar 18 mii de oameni în oraș, iar în anul 2000 turcii rezidenți ajunseseră la 1.700.000 în anul 2000. Nu există un parcurs mai exploziv al unei regiuni, așa cum a avut-o Antalya. Nu-i de mirare că astăzi a depășit numărul de camere destinate turiștilor, față de orașul-rival, Istanbul. La recensământul din 2016, erau 193.000 de camere clasificate și înregistrate, în structurile de cazare din Antalya.

Magia regiunii mediteraneene din Turcia nu avea cum să nu-i seducă și pe români. Dacă în urmă cu zece ani doar câteva sute de conaționali alegeau Riviera Turcească drept destinație de vacanță, acum turiștii români care ajung acolo sunt peste așteptări.

“În ultimii doi ani am avut mulți turiști români. Anul acesta așteptăm 400.000 de români în Antalya, și numărul lor crește de la an la an” spune Alper Türlü, general manager la Kaya Palazzo Golf Resort .

Cu o asemenea dezvoltare explozivă, nu este de mirare că și turcii au început să gândească precum americanii. “Think big” e vorba care guvernează economia de peste Ocean, iar Turcia a împrumutat-o fără să stea mult pe gânduri. Pe măsură ce turiștii din toată lumea cereau Antalya ca destinație de vacanță, noi hoteluri se construiau în regiune iar planurile arhitecților erau din ce în ce mai grandioase.

S-a vrut all-inclusive și-atunci a apărut conceptul de “resort” – o ministațiune dezvoltată în jurul clădirii principale (hotelul) cu baruri, cu piscine, cu restaurante, săli de bowling, distracții de tot felul și servicii care răsfățau turiștii. Antalya a început să crească nu doar pe verticală, ci mai mult pe orizontală.

“La Kaya Pallzzo Golf Resort  au 250.000 metri pătrați de teren, pe când în România un all-inclusive la Jupiter de exemplu, are 1.500 metri pătrați, plaja e la 800 de metri și dacă vrei să bei un suc trebuie să vii de pe plajă înapoi la hotel. Ceea ce se întâmplă în Turcia în general și în Antalya în special este un experiment unic, pentru că acum 35 de ani aici nu era nimic, și după 35 de ani avem 450 de hoteluri de 5 stele între Antalya și Alanya. Marea lor majoritate sunt all inclusive și sunt foarte mari. Kaya Palazzo e construit de curând – cred că are vreo 7 ani – iar hotelul din stânga e puțin mai vechi”, spune Alin Burcea, CEO la agenția de turism Paralela 45.

Antalya e un jucător relativ nou intrat pe piața turismul mondial. A jucat pe mize mari și a riscat mult, iar asta i-a adus câștiguri importante, în termeni numerici, de vizitatori. Se bate de la egal la egal cu cei doi monștri sacri europeni, Grecia și Spania și le stă alături în orice comparație. Antalya are istorie, are plaje lungi cu nisip fin, are soare 365 de zile pe an, și mai presus de toate, are prețuri mici. Mult mai mici.

“De exemplu, acum suntem la final de octombrie, iar soarele strălucește puternic; sunt 29 de grade Celsius în aer. Dacă compari hotelurile din Turcia cu ceilalți competitori din Grecia sau Spania, noi avem prețurile mai bune. Avem hoteluri foarte bune, oferim servicii foarte bune și astea sunt motivele pentru care oamenii aleg această zonă.

Antalya este cea mai mare destinație în Turcia, iar anul acesta a avut 16 milioane de turiști din toată lumea, iar hotelul nostru poziționat în Belek are 645 de camere și  este un hotel de lux. Avem turiști din Europa de Est, din Europa de Vest, câțiva din Rusia, câțiva din Orientul Mijlociu” explică Alper Türlü, directorul resortului Kaya Palazzo.

2018 a fost anul cel mai bun, de când funcționează Antalya. În zonă sunt două orașe importante. Făcând o comparație și păstrând proporțiile desigur, Antalya ar fi precum Constanța, iar următorul lor oraș – Alanya – ar fi precum Mangalia. Diferența e că “Mangalia” lor are propriul aeroport. Alanya, căci despre ea vorbim acum, are 164 de hoteluri înregistrate pe motoarele de căutare de pe internet, iar întreaga regiune e gândită pentru turism și nici un colțișor de pământ nu a rămas neexploatat în vreun fel.

“În Antalya există două zone mari: zona Kemer foarte frumoasă, cu muntele în spate și marea în față, și mai există zona Antalya-Belek-Side unde este mai mult vorba despre plajă, însă distanțele între cele două zone nu sunt foarte mari. Excursiile încep de la 30-35 de euro o vizită în Antalya (care poate fi și de shopping) și pot ajung până la 150-200 de euro în funcție de ce anume alegem” spune Ondina Dobriban, director general la Paralela 45.

Belek este zona de lux, cu plaje spectaculoase. Kemer este stațiunea cu o viață de noapte de invidiat. Lara este supranumită Vegas-ul turcesc, iar satul pescăresc Side e construit printre ruinele așezărilor romane. În zonă mai găsim fostul bastion local Alanya, Poarta lui Hadrian, cetatea Termessos, moscheea Pașa Camii și cetatea Perge. La 16 kilometri distanță turiștii pot vizita orașul antic Phaselis. Toate sunt de văzut – de fapt, niciuna n-ar trebui ca să lipsească dintr-o agendă de vacanță a oricărui turist.

“Sunt nenumărate posibilități de petrecere a timpului și aici aș merge pe două categorii: fie excursii culturale – sunt destul de aproape de resorturi toate activitățile – fie excursii în natură. În natură putem face rafting și buggy cross – activități deosebit de atractive pe care le aleg marea majoritate a turiștilor. Există și variante de jeep safari. Există și o croazieră pe mare, există și un râu care se numește Manavgat și se face o croazieră pe el, se servește și o masă pregătită pe vaporaș și e foarte relaxant”, explică Ondina Dobriban, director general la Paralela 45.

Turcia prin excelență este o gazdă extraordinar de primitoare pentru famiile cu copii, și nu e vorba doar de ceea ce oferă resorturile închise, ci Turcia ca nație. De exemplu  restaurantele – marea majoritate au meniuri pentru copii și au mese potrivite ca înălțime si construcție, pentru copii. Nivelul excelent al ospitalităţii şi toate facilitățile concepute în mod special pentru copii sunt motivele principale pentru care numărul familiștilor care aleg Turcia și în special Antalya, este în continuă creştere.

“Nu le ridicăm statuie degeaba. Pentru anul viitor suntem curtați de alte trei hoteluri din Antalya. Și noi și ei, tratăm clienții cu respect. De exemplu, la noi nu veți găsi marketing cu vacanțe de 1 euro sau “plătește-unu-și-pleacă 5”. E vorba de concept: dacă nu tratezi oamenii corect, nu vin la tine, și noi avem nevoie de oameni care să revină.

România nu generează pe bandă rulantă milionari. Cine a fost o dată, vrem să revină. Cum revin oamenii? Tratându-i cu respect și cu adevăr (sunt foarte mulți care una spun și alta fac). Nu poți să spui “e un hotel de 5 stele” și el să fie de 4. Nu poți să spui la seniori că “mergi într-un oraș” și-l cazezi la 20 kilometri de oraș, s.a.m.d” spune Alin Burcea, de la Paralela 45.

Ca să ajungi în Antalya poți să parcurgi drumul cu mașina: București – Antalya înseamnă 1400 de kilometri și aproximativ 20 ore de condus.  Dacă optezi pentru autocar, drumul înseamnă 2 zile cu o noapte de cazare. Cel mai ușor este cu avionul. Din România poți ajunge cu avioane charter, zborul având durata de 2 ore. Ultimul introdus pe harta charterelor românești pentru Antalya este aeroportul Mihail Kogălniceanu.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*