Destinație de vacanță tradițională pentru români, Turcia și-a redeschis porțile pentru turiștii străini, odată cu relaxarea măsurilor cerute de către autoritățile turce, la intrarea în țară. Celebru pentru Mausoleul din Halicarnas (una dintre cele șapte minuni ale lumii antice), dar și pentru faptul că este locul în care s-a născut Herodot, cel supranumit “părintele istoriei”, Bodrum reprezintă una dintre cele mai atractive destinații de vacanță pentru turiștii din întreaga lume.
Motivele sunt nenumărate, începând cu ospitalitatea localnicilor, continuând cu mix-ul arhitectonic fermecător, ce îmbină elemente tradiționale aparținând culturilor turce și grecești (insula Kos se află, la propriu, la o aruncătură de băț), precum și o multitudine de situri antice, care îi atrag precum un magnet pe cei pasionați de istorie.
Timp de o săptămână, la invitația agenției Hello Holidays (care organizează curse charter, cu autocarele și pe calea aerului), echipa GoNEXT a însoțit un grup numeros de agenți de turism, pentru a identifica câteva dintre numeroasele locații de cazare din Bodrum și din apropiere. Prilejul a fost oferit de plecarea primei curse aeriene charter, pe 13 iunie, de la București Otopeni către Bodrum și Dalaman. Ultimul zbor al sezonului 2021 este programat pe 19 septembrie.
“Oferta noastră începe de la 430 de euro / persoană, pentru un hotel de cinci stele, în regim all inclusive, pentru o vacanță de șapte nopți, cu toate taxele incluse. Ce este caracteristic acestei zone, este peisajul spectaculos, hotelurile sunt construite într-un cadru natural deosebit, păstrând arhitectura locală specifică, asemănătoare cu cea din Grecia. Resorturile dispun de toate facilitățile pe care și le doresc turiștii, cu plaje și piscine spectaculoase, cu locuri de joacă pentru copii, baruri, restaurante și centre SPA”, a declarat Veronica Iordache, managerul destinației Turcia din cadrul Agenției de Turism Hello Holidays.
“Suntem mândri de hotelurile pe care Bodrum le pune la dispoziția turiștilor săi. Sunt resorturi care oferă spații generoase, care pun la dispoziție un număr mare de facilități de cazare, turiștii se pot relaxa pe plaje generoase, copiii au locuri de joacă, totul cu respectarea condițiilor de distanțare, specifice perioadei de pandemie. Aproape fiecare golf din zona Bodrum are specificitatea sa, oaspeții pot sta departe de zonele aglomerate, peisajul este unic, iar climatul este perfect, iar acestea sunt motive pentru care românii ar trebui să prefere Bodrum pentru vacanța lor”, a lansat invitația Nejat Bahceli – Contract Manager la Peninsula Tours, Turcia, partenerul local al Hello Holiday.
Odată ajuns la Bodrum, rămâi captiv frumuseții sale! Dincolo de peisajul costier ce îți taie răsuflarea, cu marea de un verde-turcoaz aproape ireal, Bodrum beneficiază de un climat blând, mediteranean, astfel că sezonul turistic începe încă din luna aprilie și se întinde până în ultimele zile din octombrie. În privința serviciilor oferite, nu mai este niciun secret, turcii excelează!
La hotel, pe stradă, în vestitul bazar din inima orașului, în restaurante și în localurile de noapte, pe corăbiile și bărcile ce te poartă pe insulele din apropiere sau în golfurile sălbatice, toată lumea vorbește limba engleză. Iar dacă engleza nu este punctul forte, sigur veți găsi vorbitori de germană, franceză, rusă, italiană sau chiar română. Un “Hagi” spus la momentul potrivit își va deschide orice ușă, pentru că turcii excelează în “limba fotbal”!
În fine, Bodrum este o destinație viabilă pentru orice buget, începând cu pensiunile și vilele oferite în regim selfservice, până la resorturile de lux, în regim all-inclusive sau ultra all-inclusive. Bodrum oferă variante pentru orice tip de turist: individual, grupuri, romantic, family, bussines, iar raportul calitate-preț este unul care îi va mulțumi și pe cei mai exigenți.
Xanadu Island Resort – Lux pe țărmul Mării Egee
Una dintre locațiile de vacanță vizitate de echipa GoNEXT, la invitația Hello Holidays, este resortul de cinci stele Xanadu Island Resort, situat pe o peninsulă privată, în mijlocul unor grădini frumoase și înconjurat de apa albastru-turcoaz a Mării Egee. Toate suitele și vilele au vedere la mare, oferind o panoramă superbă asupra insulelor din jur și reprezentând o locație ideală pentru o vacanță relaxantă.
Xanadu Island Resort oferă camere standard spațioase (cu pat dublu sau două paturi twin), în clădirea principală, la prețuri ce încep de la 200 euro/noapte, în regim all inclusive. Deasemenea, pentru cei care pun preș pe intimitate, resortul pune la dispoziție vile de 2-8 persoane, la un cost de 2500 Euro/noapte, pentru un cuplu, în regim ultra all inclusive. Prețul crește cu 250 Euro/noapte, pentru fiecare persoană. Oferta conține un bar foarte bine aprovizionat, cu orice tip de băuturi, de la sucuri naturale și răcoritoare, la whisky sau șampanie. Fiecare vilă beneficiază de piscină privată, iar peisajul este superb.
În spațiile interioare, regulile de protecție impuse de pandemie se respectă cu strictețe, Ibrahim Eyiuslu, managerul adunct al departamentului de Guest Relations dezvăluindu-ne că resortul este inspectat în fiecare lună de reprezentanți ai guvernului turc, după fiecare vizită primind aprobare de funcționare doar dacă toate măsurile impuse de lege au fost respectate. În spațiile exterioare ale resortului, inclusiv pe plaja privată și la cele trei piscine mari, purtarea măștii de protecție nu este obligatorie.
Vogue Hotel Supreme – vacanța ideală în familie
Pe malul Golfului Torba, pe o suprafață de 40 de hectare, resortul de cinci stele Vogue Hotel Supreme Bodrum, cu regim ultra all inclusive, reprezintă locul ideal pentru o vacanță în familie. Propietatea beneficiază de două plaje, în lungime totală de 750 de metri, două piscine generoase în aer liber, dar și un parc de distracții în aer liber (care ocupă jumătate din suprafața resortului), cu 25 de tobogane de apă în zona Candyland și o roată mare de 65 m, caruselele, caracatițele rotative și mașina timpului, dar și un Dino Park. La interior, sunt puse la dispoziția celor pasionați de jocuri pe calculator cele mai noi apariții PlayStation 5, ateliere tematice, dar și un cinematograf unde rulează cele mai noi filme de animație. Resortul are o echipă KidsClub, care oferă un program creativ și distractiv pentru copii, pe toată durata zilei.
“Hotelul nostru este foarte popular pentru familiile care își petrec vacanța la Bodrum, deoarece avem o serie de facilități pe care alte hoteluri din zonă nu le pot oferi. Avem cel mai mare parc de distracții și cea mai mare echipă de entertainment pentru copii. Din acest an, mâncarea și băuturile răcoritoare sunt oferite gratuit și în zona parcurilor.
Amplasarea resortului pune în valoare frumusețea țărmului și a Mării Egee, cu farmecul Greciei, dar cu servicii turcești, în regim ultra all inclusive. Nu există niciun alt hotel, în zonă, care să intre în competiție cu Vogue Bodrum. Sigur, există hoteluri care pot oferi servicii high-class, precum Mandarin Bodrum, dar un resort creat după conceptul nostru nu mai există în această zonă”, a declarat Anastasiia Korol, adjunctul managerului de vânzări de la Vogue Hotel Supreme.
O paletă largă de activități de divertisment sunt puse la dispoziția adulților, începând cu cursurile de zumba și yoga, continuînd cu terenurile de sport unde oaspeții pot practica fotbal, baschet și tenis. Cei care doresc pot opta pentru pentru tenis de masă, tir cu arcul, volei pe plajă, sporturi acvatice, bowling, scufundări și sală de jocuri.
Vogue Bodrum pune la dispoziția oaspeților săi un SPA, cu baie turcească, camere de masaj din Orientul Îndepărtat, tratamente ayurvedice, cure naturale, tratamente estetice și saloane de coafură.
Camerele sunt prevăzute cu TV cu ecran plat, aer condiționat, acces gratuit la internet WiFi de mare viteză, seif și minibar. Toate camerele au balcon cu zonă de relaxare, iar unele oferă vedere la mare. Oaspeții care doresc intimitate au posibilitatea să închirieze una dintre cele 4 vile superbe, situate în zonele mai puțin vizitate ale resortului. Prețul este unul pe măsură – 12.000 euro/noapte pentru 6 camere duble.
Bodrum, locul în care te întâlnești cu istoria la fiecare pas
Cunoscut în antichitate sub numele de Halicarnas (Halikarnassos), Bodrum este în prezent o încântare pentru cei care doresc să îmbine deliciile unei vacanțe relaxante cu redescoperirea istoriei locale. Una impresionant de bogată, Bodrum fiind un loc ce a fost locuit în mod continuu timp de mii de ani.
Dacă am putea călători înapoi în timp, pentru aproximativ 2400 de ani, am fi martorii începerii construcției Mausoleului din Halicarnas, una dintre cele șapte minuni ale lumii antice. Situl original al acestei construcții impresionante se află la nu mai mult de un kilometru de centrul actual al orașului Bodrum, fiind, în prezent, un muzeu în aer liber, ce poate fi vizitat zilnic, între orele 08.30-19.00, prețul unui bilet de intrare fiind de 14 TL (1,4 euro).
Impresionantul mormânt este cel căruia îi datorăm termenul de “mausoleu”, fiind construit la ordinul satrapului provinciei grecești Caria, Mausolus (rege între 377-353 î.Hr.), care a dorit să lase moștenire un monument în memoria tatălui său satrapul Hekatominos. Amplasat pe un podium masiv, mausoleul era înalt de 45 de metri, având reliefuri pe fiecare fațadă, lucrări sculptate de unii dintre cei mai renumiți sculptori greci din secolul al IV-lea î.e.n., Bryaxis, Leochares, Scopas of Paros și Timotheus. Construcția a fost distrusă de o serie de cutremure care au avut loc între anii 1100-1400 d.Hr.. Ulterior, majoritatea blocurilor de marmură și de piatră lustruită au fost folosite la construcția castelului fortificat Sf. Petru al Cruciaților Ioaniți (în sec. XVI).
Astfel ajungem la o altă atracție a orașului, Bodrum Kalesi sau Castelul Sf.Petru (Petronium), situat la intrarea în Golful Bodrum, cel care găzduiește și Muzeul de Arheologie Subacvatică, cel mai mare de acest fel din Europa. Construit de Ordinul Cavalerilor Ospitalieri (Knights of Rhodes), în secolul al XV-lea, castelul construit în stil gotic a funcționat ca cetate timp de peste șase secole și a fost una dintre cele mai notabile garnizoane militare ale epocii sale.
Castelul are cinci turnuri principale, numite “englez, francez, german, italian și spaniol”, după naționalitatea constructorilor care au lucrat la realizarea lor. În prezent, toate turnurile și anumite părți ale castelului au fost transformate în săli de expoziție pentru Muzeul de Arheologie Subacvatică. Înființat în 1964, a fost desemnat Muzeul European al anului 1995 și expune mai multe colecții de artefacte antice, inclusiv relicve recuperate de la naufragii locale, împărțite în 14 saloane de expoziție. Din toamna anului 2018, până în primăvara acestui an, Castelul a fost închis pentru restaurare, dar acum poate fi vizitat între orele 08.30-19.00, prețul unui bilet de intrare fiind de 65 TL (6,5 euro).
Poziția strategică a vechiului oraș-port Halikarnassos a atras mulți dintre marii cuceritori ai vremurilor antice, inclusiv pe cel considerat a fi unul dintre primii mari strategi și conducători militari din istorie, Alexandru cel Mare, Regele Macedoniei. Acesta a reușit să cucerească orașul, la capătul unui lung asediu, în anul 334 î.Hr.
Ceea ce a îngreunat mult misiunea marelui conducător militar a fost zidul antic ce înconjura orașul, construit de… mai vechea noastră cunoștință, regele carian Mausolus. Zidul avea o lungime de 7 kilometri (înălțimea nu se cunoaște cu exactitate) și era construit din piatră de andezit. Din construcția inițială se mai păstrează doar câteva rămășițe, iar singura poartă ale cărei vestigii au rămas în picioare este Myndos Gate, cea prin care trupele lui Alexandru cel Mare au reușit să treacă atunci când au cucerit orașul după o luptă sângeroasă.
Myndos Gate, turnul sudic al zidului de apărare, era protejat și de un șanț de 56 de metri lungime, șapte metri lățime și 2,5 metri adâncime, ceea ce ne oferă o imagine mai exactă asupra opoziției întâmpinată de regele macedonean. În prezent, locul poate fi vizitat fără taxă de intrare.
Un alt obiectiv ce nu trebuie ratat este Amfiteatrul sau Teatrul Antic din Bodrum. A fost construit în secolul al IV-lea î.Hr. și este unul dintre cele mai mari și mai vechi teatre de piatră ale lumii antice, fiind foarte bine conservat până în prezent. Are o capacitate de 10.000 de locuri, fiind construit pe un deal ce oferă o panoramă superbă asupra golfului Bodrum, peisajul fiind uimitor, în special la apus. Grecii l-au construit cu un motiv întemeiat în acel loc: în caz că piesele de teatru prezentate erau de slabă calitate, spectatorii se puteau consola cu peisajul… În prezent, se execută lucrări de reabilitare a amfiteatrului, astfel că nu poate fi vizitat, ci doar admirat din stradă.
În fine, cu o istorie mai recentă, morile de vânt din Bodrum reprezintă o imagine simbol a întregii Peninsule Bodrum. Situate pe un deal, cu vedere la Golful Bodrum, de o parte, și la Golful Gumbet, de cealaltă parte, cele șapte mori de vânt au fost utilizate din secolul al 19-lea și până la începutul anilor 1970.
De asemenea, de aici se poate vedea și insula grecească Kos. Chiar dacă, în prezent, morile de vânt nu se află în cele mai bune condiții, priveliștea este frumoasă, existând garanția unor fotografii memorabile, atât pe timp de zi, cât și pe timpul nopții. În apropiere, se află și un mic băruleț, unde vă puteți delecta cu tradiționalul ceai turcesc, reconfortant mai ales în zilele caniculare.
Avantajele pachetelor de vacanță achiziționate prin intermediul agențiilor de turism
Aminteam că oferta este una variată și se mulează pe o plajă generoasă în ceea ce privește bugetul de vacanță pe care îl aveți la dispoziție. Dacă sunteți genul de turist care își dorește să-și planifice cât mai în amănunt vacanța, atunci sfatul nostru este să apelați (din timp, dacă este posibil) la ajutorul și serviciile unei agenții de turism, precum Hello Holidays.
Avantajele sunt evidente, începând de la faptul că vi se dedică un consultant de turism, la serviciile căruia puteți apela ori de câte ori apare o problemă în timpul sejurului. Apoi, în funcție de particularitățile fiecărui solicitant, consultantul va pune în fața acestuia acele oferte care se potrivesc cel mai bine cu nevoile și bugetul acestuia.
Nu în ultimul rând, trebuie ținut cont de faptul agențiile de turism beneficiază de oferte personalizate din partea hotelurilor, a partenerilor locali, pot organiza mai bine transportul către destinație, astfel că pot veni cu oferte mai bune decât cele pe care le putem găsi navigând pe saiturile de specialitate.
Măsuri aplicabile turiștilor care sosesc în Turcia din România
La data de 31 mai 2021, autoritățile turce au anunțat noi măsuri aplicabile celor care călătoresc în Turcia. În funcție de țările din care vin sau au călătorit în ultimele 14 zile, cei care ajung în Turcia trebuie să prezinte anumite documente. În ceea ce îi privește pe cei care vin din România, aceștia trebuie să facă dovada faptului că au fost vaccinați și au trecut cel puțin 14 zile de la efectuarea vaccinului (schema completă a vaccinării) sau să prezinte un document oficial care să ateste că au fost infectați cu virusul SARS-CoV-2, în ultimele 6 luni.
Persoanele care nu pot prezenta dovada infectării cu virusul SARS-CoV-2 sau a vaccinării, trebuie să prezinte rezultatul negativ al unui test molecular tip PCR, efectuat cu maximum 72 de ore înainte de intrarea în țară sau al unui test rapid antigen, efectuat cu maximum 48 de ore anterior sosirii în Turcia.
De asemenea, indiferent de modalitatea de transport utilizată (rutieră, aeriană sau navală), cei care sosesc în Republica Turcia au obligația de a completa formularul de intrare prin intermediul portalului register.health.gov.tr, cu maxim 72 ore înaintea intrării în Turcia. Formularul va fi prezentat la îmbarcare, în format fizic (tipărit) sau electronic (pe telefonul mobil/tabletă). Ulterior completării formularului va fi emis codul HES, în baza căruia călătorii vor putea avea acces la transportul intern și cazare.
Be the first to comment