FOTO VIDEO Delta Dunării, mereu surprinzătoare. De la destinații de relaxare pentru turiștii care caută liniștea și până la amatorii de aventură care își fac vacanțele în caiac sau pe hidrobiciclete   

Caiac în Delta Dunării. FOTO Adrian Boioglu

Cu toate că reprezintă unul dintre cele mai fascinante locuri de vacanță din Europa, Delta Dunării a fost, în ultimii ani, mult subevaluată de către turistul român, aflat în căutare de destinații “high-class”, “all inclusive” și cât mai “exotice”, situate, în mod ideal, la cât mai multe mii de kilometri distanță. Ceea ce, până la un punct, poate fi înțeles…

Totuși, pandemia care ne-a schimbat stilul de viață l-a determinat pe turistul român să-și întoarcă privirea și în curtea proprie și să (re)descopere Delta Dunării, o bijuterie a naturii, un areal cultural unic, care îmbină tradițiile și obiceiurile celor 14 minorități care conviețuiesc aici, care poate oferi servicii turistice la cele mai înalte standarde de calitate și, important, pentru toate buzunarele.

Delta Dunării oferă servicii și oferă turism tuturor categoriilor de turiști. Până la urmă, toată această criză sanitară, criză economică, care ne-a afectat pe toți și ne afectează în continuare, ne arată că trebuie să redefinim turismul”, a explicat, pentru cititorii GoNEXT, Cătălin Țibuleac, președintele Asociației Delta Dunării.“Ecoturism în cea mai sigură destinație turistică – Delta Dunării”.

Acesta a definit și tipul de turism pe care această zonă îl promovează. Delta Dunării este o bijuterie a naturii pe care România o are și avem obligația să o păstrăm, să o respectăm, să o prezervăm așa cum este și pentru generațiile următoare. De aceea, orice turist care dorește să vină în Deltă, indiferent de categorie, trebuie să se intereseze ce înseamnă Delta, să știe ce-și dorește de la Deltă, să nu uite că Delta Dunării presupune o vizitare lentă, în natură, că se adresează în principal celor care înțeleg natura, care iubesc natura, pescarilor, iubitorilor de fotografie, celor care înțeleg să acceseze servicii eco-turistice pentru a intra în Deltă, cu un caiac sau cu biciclete nautice.

Una dintre porțile de intrare” către inima Deltei, cu acces auto, atât dinspre Constanța, cât și dinspre Tulcea, este Mahmudia. Pe malul brațului Sfântu Gheorghe, în zona continentală a Deltei, Hotelul “Mon Jardin” ****  își primește oaspeții într-o locație superbă, rafinată, care oferă liniște și relaxare celor care îi trec pragul. Este un loc perfect pentru a porni în explorarea frumuseților Deltei Dunării.

Dacă am ajuns în Delta Dunării, atunci este clar că trebuie să vedem peisajele sale deosebite. Trebuie să ajungem să vedem ceea ce înseamnă floră, faună, păsări, o gură de vărsare, neapărat, fie că mergem la Sfântu Gheorghe sau Sulina, întotdeauna vom găsi lucruri deosebite. Practic, fiecare zi ne poate oferi locuri unice. Putem ajunge la Letea, la Caraorman, oriunde în Delta Dunării, nu ne vom plictisi, promite Gigi Chiscop, managerul hotelului.

Oaspeții hotelului, pot accesa, contra cost, excursii pe canalele mici ale Deltei, la bordul unor ambarcațiuni rapide, dar și croaziere de la “Mon Jardin” la una dintre gurile de vărsare ale Dunării în Marea Neagră, Sfântu Gheorghe sau Sulina. Această excursie poate fi făcută la bordul unei nave de lux, cu o capacitate de 80 de locuri, ideală pentru teambuilding-uri, mese festive, degustare de vinuri sau petreceri private.

Odată încheiată ziua, turiștii revin la hotel, pentru o seară relaxantă, în care pot servi masa pe terasa hotelului, cu Dunărea la picioare. Aici, se pot bucura de o priveliște absolut minunată, putem vedea un apus de soare splendid, ne bucurăm de muzică tradițională, atmosferă liniștită, ambianța plăcută și intimă. Totul, cu măsuri de protecție împotriva noului coronavirus. Îi asigurăm pe oaspeții noștri că personalul hotelului face tot ce ține de noi pentru ca ei să se simtă bine și în siguranță, a adăugat managerul de la “Mon Jardin”. Evident, bucătăria hotelului oferă specialități culinare specifice Deltei, iar borșul de pește este renumit în zonă.

Una dintre atracțiile serii este recitalul de muzică tradițională oferit de Ansamblul “Landâș” din Sarichioi. “Cântecele noastre sunt cântece de dragoste, unele sunt și triste și amintesc de vremuri de trecut, balade lipovenești foarte vechi. Oamenii ne ascultă cu drag și cu inima deschisă, iar oamenilor le place muzica noastră, chiar dacă mulți nu înțeleg cuvintele, dar sunt emoționați de ceea ce muzica noastră transmite, a mărturisit, între două cântece, Pima Bejenaru, sufletul ansamblului al cărui nume, în traducere, înseamnă Lăcrămioara”.

Explorarea Deltei Dunării se poate face în diverse moduri, însă, fără îndoială, nimic nu poate întrece sentimentul de aventură pe care îl oferă “o tură” cu caiacul! O aventură pe caiac se poate face de unul singur sau în doi, oferind acces în locuri necunoscute, pe canale tainice și cu ape mici, acolo unde ambarcațiunile mari nu pot intra. O experiență inedită, într-un ocean de liniște în care auzi doar lipăitul padelelor și vântul ce face nemărginirea de stuf să foșnească misterios, auzi păsările, vezi nuferii în toată diversitatea lor, simți mirosul puternic al izmei de Deltă. O experiență ce trebuie încercată măcar o dată în viață, dar care, odată încercată, vei simți dorința să o repeți.

Avem o paletă diversificată de oferte pentru turiști, pot închiria de la o oră, la o zi, trei zile, șapte zile, depinde ce au de gând să facă. De aici, din Mila 23, avem o diversitate de trasee, pe canale, prin stufăriș, dacă vor mai multe zile putem ajunge la Letea, la Crișan, Sulina, depinde de cât efort sunt dispuși să facă, a declarat, pentru GoNEXT, Robert Gândilă, instructor de caiac. O experiență eco-turistică ce poate fi abordată la orice vârstă. Am avut copii de 2 ani până la oameni de 70 de ani. Poate veni oricine, avem veste pentru toată lumea, înainte de intrarea pe apă facem un scurt instructaj în caz că vin alte bărci. Teoretic, bărcile încetinesc să nu se facă valuri atunci când văd caiaciști. Șansele de răsturnare sunt foarte mici”, a explicat acesta.

Prețurile tururilor pleacă de la 600 lei până la 1500 lei, depinde unde vrea turistul să ajungă, câte zile, câte persoane. Pentru o singură zi, închirierea unui caiac single este 100 lei, în timp ce pentru caiacul dublu costul se ridică la 180 lei. Plecările se fac de la punctul de îmbarcare special amenajat la Mila 23, în satul din inima Deltei.

Dacă explorarea Deltei cu canoe face parte din modul tradițional de a descoperi arealul deltaic, acum acest lucru este posibil și într-un nou mod, prin intermediul bicicletelor nautice, o formă de turism non-poluantă și prietenoasă cu mediul. Pentru a experimenta acest nou mod de divertisment în Delta Dunării, trebuie să ajungem la Sarichioi, pe marginea complexului lagunar Razim, cel mai mare lac de apă dulce din România.

Bicicleta funcționează pe principiul unui catamaran, propulsia este asigurată de o elice, pusă în mișcare prin pedalare, atât înainte, cât și înapoi. Funcționează pe principiul unui motor. Noi îi spunem cizmă, care coboară în apă. În partea din față avem o zonă în care poate sta un copil, dar asta numai aici, pe lac, nu și pe căi navigabile. Vârsta minimă de a conduce bicicleta nautică este de 10 ani, pe lac, iar pe căi navigabile de 18 ani. Bicicleta este gândită pentru mare, unde putem avea valuri foarte mari și, din acest motiv, este foarte stabilă, a prezentat acest inedit mod de a descopei Delta, Silviu Anastase, managerul proiectului “Biciclete pe apă”.

Ca și în cazul caiacelor, costul de închiriere a bicicletelor diferă de la perioada de timp și lungimea traseului ales.

Ca și durată, bicicletele pot fi închiriate de la 30 de minute până la aproximativ cinci ore, în funcție de traseul ales. Pentru 30 de minute, costul de închiriere este de 60 lei, sumă pentru care turistul primește o bicicletă, o vestă de salvare și, evident, zona în care să se bucure de această experiență. Sunt unii turiști care vin doar din curiozitate, apoi revin, vor mai mult, o oră sau două. Bineînțeles, ca experiența să fie cât mai plăcută e bine să facem asta cât mai dimineață sau seara. Traseele mici, de jumătate de oră, în această zonă, se fac fără însoțitor. La traseele pe căi navigabile avem mereu un însoțitor care se află pe bicicletă și încă o barcă de asistență”, a adăugat Silviu Anastase.

Opțiunile de vizitare a unor destinații din Deltă la bordul bicicletelor sunt variate, de la ture scurte în apropierea pontonului de la “Drumul Cherhanalelor”, până la Insula Popina, zonă naturală protejată ca parte a Rezervației Biosferei Delta Dunării, o destinație unică, acasă la cea mai cunoscută “locuitoare” a insulei, Văduva Neagră, o specie de păianjen veninos, extrem de periculos. Odată reveniți de pe lac, cherhanalele și pensiunile din zonă vă așteaptă să vă delectați cu delicioase produse din bucătăria tradițională a Deltei, dar și, dacă aveți noroc, cu vestitul vin negru de Sarichioi.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*