Drone militare, bubuituri și mesaje Ro Alert care sfătuiesc localnicii să se adăpostească. Nimic din toate acestea nu sperie turiștii care vor să petreacă o vacanță de toamnă timpurie în Delta Dunării. Cel mai estic oraș al României, Sulina, primește în continuare turiștii cu vreme bună, mâncare delicioasă și experiențe unice.
Jurnaliștii GoNEXT au petrecut câteva zile în Sulina pentru a lua pulsul turismului local în această zonă mult încercată. Dacă în 2022 bubuiturile și salvele de tun se auzeau undeva la linia orizontului, în 2023, toate s-au mutat mai aproape. O mică parte dintre turiștii care aveau vacanțe programate acolo s-au răzgândit. Cei care au ales totuși să meargă în Deltă au fost răsplătiți.
Pensiunea Perla Sulina este deschisă aproape tot timpul anului. Situată chiar pe malul brațului Sulina al Dunării, pensiunea este una dintre puținele care oferă o terasă deschisă pe tot timpul zilei, dar și mese tradiționale cu pește.
“Sulina toamna este spectaculoasă. În afară de plajă, absolut toate celelalte excursii pe care poți să le faci în restul anului sunt disponibile. Te plimbi pe canale, la Pădurea Letea sau Caraorman, la vărsarea Dunării, la Cimitirul Cosmopolit – toate se pot face tot timpul anului. Dar toamna, Sulina este mai liniștită, mai frumoasă. Pentru iubitorii de liniște, relaxare, pentru iubitorii de natură, de fotografie, Sulina este poate chiar mai frumoasă toamna și primăvara”, mărturisește Corina Davidov, marketing manager la Pensiunea Perla Sulina.
Locația oferă celor care vor un pachet complet transferul Tulcea – Sulina, dar și excursii.
“Toamna aduce și reduceri de prețuri. Camera dublă devine 220 lei, camera simplă este 180 lei. Este cam pentru tot buzunarul”, spune Corina Davidov, pentru GoNEXT.
După un mic dejun în care ai icre de crap sau de știucă, ouă, roșii și castraveți proaspeți și multe altele, turistul pornește la plimbare pe faleză. Zona este împânzită de afișele firmelor care oferă excursii în Deltă.
“Sulina a fost și anul acesta o destinație turistică foarte căutată, iar Pensiunea Perla Sulina a avut solicitări de cazare din luna aprilie până în luna noiembrie. În lunile iulie și august am avut grad de ocupare 100%, pentru că în aceasta perioadă, plaja Sulina atrage foarte mulți turiști și locurile de cazare s-au rezervat cu mult timp înainte.
La noi vin foarte multe familii cu copii, plaja fiind cunoscută ca având cel mai fin nisip de pe litoralul românesc. În privința zvonurilor care apar, unele fiind preluate și de presă, pot să vă spun că anul acesta nu au mai speriat pe nimeni. Nu am avut nici măcar o singură anulare pe motivul războiului din vecini.
Oamenii s-au obișnuit și știu că războiul este în Ucraina și nu în România. Viața își urmează cursul firesc”, a explicat Dragoș Ioniță, administratorul Pensiunii Perla Sulina.
De această dată, jurnaliștii GoNEXT au ales o călătorie cu bărcile de mici dimensiuni de la Travel Delta Star. Ambarcațiunea nu e condusă doar de un barcagiu, ci de un adevărat ghid local, care cunoaște fiecare creangă de salcie și fiecare canal. Barca pleacă perpendicular pe brațul Sulina, îl traversează și se pierde pe un canal paralel. Sunt 2 kilometri de parcurs, dar la fiecare metru descoperi un mic paradis. Sălciile sunt încă verzi la final de septembrie, iar stuful foșnește și se dă la o parte în calea barcagiului. La fiecare pas ai o zonă nouă pe care poți să o fotografiezi, o pasăre sau un nufăr.
Plimbarea pe canale se încheie tot în brațul Sulina al Dunării. Iar dacă ai noroc, poți să îl parcurgi în paralel cu un vapor care intră în țară pe cea mai estică poartă a României.
Masa de Prânz la Sulina nu poate să nu aibă în meniu și un pește. Bucătarul de origine ucraineană a pregătit un pește de mare, pentru că acesta este preferatul copiilor. Secretul? Are mai puține oase. Chefalul este preparat la grătar, apoi se face separat saramura cu ardei, roșii și usturoi.
După amiaza este rezervată plimbărilor prin Sulina. Faleza are încă multe terase deschise. Poți să bei o bere cu marinarii de toate naționalitățile care ajung acolo pe navele comerciale sau poți să mergi spre Bazinul Mic, unde te așteaptă o tură cu caiacul alături de echipa “Sulina Fabuloasă”.
Căln este un ghid din Timișoara, care atras de Deltă, a lăsat totul în urmă și a ales să trăiască într-o rulotă la Sulina, la doi pași de Bazinul Mic. O lecție de inițiere în caiac este cât se poate de sigură, iar turiștii care vor adrenalină au ocazia să iasă cu ambarcațiunea de plastic în Canalul Sulina și să înfrunte valurile produse de vapoare.
“De aia s-au inventat caiacele, ca să nu trebuiască să înoți. De obicei nu cad începătorii, ci se răstoarnă teribiliștii care vor să arate chestii pe care nu le stăpânesc. Dacă ești un om activ, la nivel de amatori, liniștit poți să duci tura cea mai ușoară, de 3-4 ore de caiac. Tura de inițiere durează o oră și jumătate și costă 100 lei, tura de 3-4 ore costă 35 euro, tura de 6 ore costă 50 euro, iar turele mai lungi de 5-6 zile încep de la 300 euro”, explică, pentru GoNEXT, Călin Ene, ghid la Sulina Fabuloasă.
Turiștii care vor să admire Sulina de la Mila 2 până la plajă o pot face, cel mai ușor, cu bicicletele. O tură durează aproximativ o oră, dar drumul este drept și recompensa este priveliștea de pe plaja Sulina – cel mai tânăr pământ al României. Pe traseu vezi sediul ARBDD, casele vechi pescărești, Primăria, casa Jean Bart, Farul vechi, cimitirul multietnic și toată faleza până la mare.
De acum ne vedem și pe CD TV – televiziunea digitală cu cea mai mare acoperire din Sud Estul României: Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași.
Cele mai bune emisiuni și reportaje sunt pe www.cdtv.ro
Be the first to comment