Copacul Drago Milenario din Tenerife a fost timp de mulți ani o atracție și un mister în același timp, al insulei. Numele lui te duce cu gândul la vârsta de o mie de ani, însă recent botaniștii au stabilit că e ușor exagerată această apreicere. Cifra cea mai apopiată de adevăr ar fi 5-600 de ani, ceea ce oricum plasează acest copac printre “celebritățile” planetei.
Drago Milenario este o specie înrudită cu yucca și este alcătuit din mai multe trunchiuri care stau strâns lipite unele de altele dând senzația de un singur copac. Arborele uriaș este protejat iar în jurul lui a fost construită o mică grădina botanică. Turiștii se înghesuie în magazinele de suveniruri din jur ca să cumpere o amintire legată de misteriosul copac.
La fel de veche ca și Drago Milenario este o altă relicvă vie din Tenerife: se numește Casa de Los Balcones și este o locuință perfect funcțională, construită în anii 1600. Casa este o comoară de arhitectură și cel mai important centru de artizanat din insulă; mii de turiști îi trec pragul în fiecare an. Are trei etaje, toate dotate cu balcoane, iar lemnul balustradelor este sculptat în diferite forme geometrice.
“Casa este deschisă publicului zilnic și arată vizitatorilor cum locuiau oamenii din nordul insulei Tenerife, pe vremuri. Datează din 1632 și este parte din cultura acestei zone. Avem mulți oameni care fac curat și îngrijesc lemnul din care e construită.
Aici vezi arhitectura specifică insulelor Canare, cu balcoane foarte mari în exteriorul casei și în interiorul reședinței, plantele cu care este decorată casa și obiectele de decor care sunt neschimbate. N-am schimbat nimic și n-am mutat nimic” spune Fernando Schönfeldt, proprietarul reședintei.
Casa de Los Balcones este situată în localitatea Orotava, vizitarea ei este gratuită, iar la final turiştii pot să cumpere delicatese locale, din curtea reședinței. Sunt apreciate gemul de banane și mai ales vinurile produse în regiune. Cel mai faimos strugure al insulei este Muscat de Alexandria, un soi renumit în toată lumea, originar din Egipt, după cum îi spune și numele. Este un strugure alb din care localnicii din Tenerife fac un vin excelent, dar îl și consumă ca strugure de masă, datorită boabelor sale aromate. O cramă renumită din Tenerife este în zona Arafo.
“Crama este regională și este administrată de comunitatea din Arafo. Majoritatea strugurilor care cresc în această zonă ca de altfel în tot sudul insulei, sunt struguri albi. Vinurile faimoase se fac din strugurii din soiul muscat. Aici ne aflăm la o altitudine de 700 de metri și de aceea strugurii au niște caracteristici aparte” explică ghidul Moises Negrin Perez.
Din soiul Muscat se fac vinuri seci de calitate înalta, dar spaniolii îl folosesc ca să producă și vinuri licoroase, cum este sherry de Xeres. Vinurile seci de aici sunt galbene cu reflexii aurii, pline de arome și o dulce prospețime. Vinurile de Arafo merg foarte bine cu brânzeturi maturate și cu pește.
“Suntem mândri și bucuroși că ați venit să fiți parte din comunitatea noastră. Vă vom povesti despre gastronomia noastră și despre vinul nostru. Moises ne-a arătat și ne-a explicat în ce constă producția de vinuri în regiune. După acest vin spumant vom degusta preparate locale care sunt unice.
De exemplu, soacra mea care locuiește la 3 kilometri de acest sat, nu știe unul din produsele pe care-l preparăm aici și pe care o să-l degustăm” glumește cu grupurile de vizitatori, primarul din Arafo, Juan Ramon.
Dar Tenerife nu înseamnă numai turism modern cu stat la soare, băi în mare și plimbări în împrejurimi. Insula are și terenuri de golf atestate de federația spaniolă de profil. Sunt situate în Costa Adeje și sunt renumite pentru decoruri şi vederea deschisă la ocean şi asupra insulei vecine, La Gomera.
“Avem o vreme minunată pentru golf. Terenul acesta are 18 găuri și mai avem unul puțin mai jos cu 9 găuri, lung de 6 kilometri. În timpul sezonului turistic costă 100 de euro ca să joci golf, iar în afara sezonului prețul e la jumătate” spune managerul John Dale Beckley.
Pe terenul de Golf Costa Adeje s-a desfășurat finala Cupei Mondiale din 1999 și Openul Spaniol masculin din 2003. De pe lista celor mai interesante puncte din Tenerife nu poate lipsi Santiago del Teide. Orașul este poziționat nord-vestul insulei și găzduiește Los Gigantes, Puerto Santiago și Plaja Arena, toate trei la fel de populare printre turiștii din Tenerife. Biserica de San Fernando Rey este una din clădirile emblematice ale orașului, unde vizitatorii fac mai mereu o pauză scurtă.
Tenerife are multe de oferit vizitatorilor, deși stereotipurile o descriu lapidar ca fiind insula vulcanică cu plaje aurii și negre, stânci impresionante vărsate în ocean, sate pierdute în munți și singură junglă din Europa. Peste toate acestea tronează somptuos vulcanul Teide, cel mai înalt vârf al Spaniei. La finalul periplului nostru, concluzia este aceea că o vacanță în Tenerife rămâne una de neuitat.
Be the first to comment