Cai sălbatici, peisaje pictate în culorile cele mai vii de către natură însăși și un festival care aduce în prim-plan meșteșugurile și fascinația turnirurilor din Evul Mediu, toate acestea s-au reunit sub un singur nume, în inima Serbiei: Kraljevo.
Cunoscut și ca Orașul Regilor, după ce aici au fost încoronați nu mai puțin de șapte dintre regii și domnitorii sârbi, are o istorie pe cât de îndelungată, pe atât de bogată. Un pic mai întins decât Curtea de Argeș, orașul Kraljevo n-a făcut parte mereu din circuitul turistic tradițional al Serbiei, cel puțin nu pentru străini, fiind doar alegerea sârbilor în căutarea unei destinații discrete pentru o escapadă din tumultul cotidian.
Igor Tesic este purtătorul de cuvânt al Organizației Turistice din Kraljevo și unul dintre proprietarii de agropensiuni din Lopatnica. Potrivit acestuia, vara este anotimpul în care oricui i-ar prinde bine o vacanță în acest colț de lume. În lunile de vară frumusețea naturii de aici atinge apogeul. Totul în jur este înverzit, aerul este curat și oferă răcoarea pe care corpul uman o caută cu atâta nesaț când este urmărit fără milă de razele toropitoare ale soarelui.
„Peisajul natural magnific al zonei Kraljevo este ideal pentru iubitorii de excursii și drumeții. Pe munte poți întâlni adesea câte o cireadă de cai sălbatici, dar și câmpii de narcise, iar dacă cerul este senin, de la altitudinea versanților poți vedea jumătate din Serbia. Pe cealaltă latură, muntele Goč păstrează circa 40% din flora autentică a Balcanilor și are în jur de 150 de izvoare cu apă dulce”, explică Igor Tesic pentru GoNEXT.
De-a lungul câmpurilor înverzite, presărate din loc în loc cu flori galbene sau mov, mai răsare câte un gard rustic din lemn sau o poartă din crengi și nuiele împletite. Dincolo de gard se văd deja cabanele din lemn care, cu mușcatele la streașină, își așteaptă oaspeții. Doar iarba strivită sub pașii entuziaști ai vizitatorilor mai tulbură liniștea absolută a acestui loc peste care, până târziu în toamnă, împărățește numai soarele.
„Noi punem la dispoziția turiștilor patru cabane. Fiecare dintre ele are structura unui apartament, cu două dormitoare,o cameră de zi, bucătărie cu toate dotările necesare și, bineînțeles, baie. Practic, în fiecare cabană putem acomoda câte patru persoane. Închirierea unei întregi cabane costă 40 de euro pe noapte”, spune Dragan Otasevic, proprietarul complexului Biser Lopatnice, din Kraljevo.
De sus, de pe versanți, se văd fortificațiile vechii cetăți medievale Maglic, un loc bântuit astăzi doar de legende cu domnițe și viteji cavaleri, care au și inspirat festivalul de tradiții medievale care se desfășoară aici în fiecare an, sporind atracția turistică a zonei Kraljevo.
Astfel, în fiecare an, pentru a marca sfârșitul verii calendaristice și începutul sezonului recoltei, tinerii de costumează în cavaleri medievali, își pun armurile din plăci de oțel, încalecă pe cai și aduc la viață fragmente de istorie. Turnirurile, concursurile de tir cu arcul și chiar duelurile realiste unu la unu, atrag reacțiile de uimire ale publicului, însoțite negreșit de ropote prelungite de aplauze. Cei mai fascinați sunt, firește, copiii, iar Maglic Fest nu este unicul loc unde imaginația și energia le sunt solicitate la cote înalte.
Un pic în avalul râului Ibar, Miloš Sretenovic, un tânăr sârb îndrăgostit profund de natură, a avut o idee: să transforme un petic de verdeață de la poalele cetății într-o tabără pentru copii și într-un hub de creație pentru artiștii în căutare de muze cu iz de iarbă proaspăt cosită. Iar asta nu e tot:
„Povestea e lungă, dar pot spune că am încercat să facem aici ceva diferit, într-un mod diferit. Este un concept nou pentru Serbia. Totul este realizat cu ajutorul voluntarilor, nu avem angajați. Ne aflăm pe o proprietate generoasă, cu foarte mult potențial pe care am decis s-o transformăm în ceva care, la final, să ne permită să și trăim din asta, dar, în același timp, ne dorim să oferim ceva la schimb comunității. De aceea am creat și o metodă gratuită de transport pe apă, cu o ambarcațiune care circulă din două în două ore.
În acest mod reușim să transportăm diverse lucruri de care avem nevoie, dar și turiști care vor să ne viziteze, în special în weekend-uri. Oamenii merg să viziteze castelul, apoi vin la noi, unde am creat și un hub cultural pentru artiști, pictori, muzicieni, care se pot bucura de inspirația oferită de natură. Deci nu este tocmai un model clasic de afacere, este mai mult un stil de viață pentru mine, la fel ca și pentru alții care aderă la această idee. De exemplu, toți acești voluntari care vin aici de pretutindeni din lume, se bucură nespus de mult de acest loc”, explică Miloš Sretenovic, inițiatorul proiectului „Maglicgrad”.
Voluntarii care ajung aici primesc fiecare câte ceva de făcut în funcție de aptitudinile pe care le au. Astfel, în timp ce o persoană talentată la desen poate ajuta la zugrăvirea unor decoruri creative, altcineva, cu îndeletniciri în zona mecanicii, poate repara un tractor. Tâmplarii sau cei pasionați de modelarea lemnului au cel mai mult de lucru în tabăra de la poalele muntelui, fiindcă majoritatea obiectelor sunt confecționate din lemn. Bucătarii sunt și ei la mare căutare, printre voluntari.
„De regulă, se lucrează în ture. Avem oameni care se ocupă de tabără și zona de cazare, camping, apoi avem oameni care gătesc sau ajută la bucătărie, alții sunt ghizi și oferă oaspeților tururile ale împrejurimilor”, mai dezvăluie Miloš.
Tinerii voluntari care se reunesc aici sunt de pe aproape toate continentele, de la europeni, la asiatici, australieni, nord și sud americani. Sophia a traversat oceanul tocmai din California pentru a ajunge în țara natală a bunicii sale. A descoperit aici mai mult decât se aștepta. Zi de zi învață lucruri noi, printre care și limba sârbă și se simte împlinită de la munca de voluntariat pe care o face.
„Mi-am dorit să ajung în Serbia pentru că bunica mea a crescut în Belgrad, până în anii `40, iar eu chiar voiam să cunosc Balcanii și am găsit acest proiect bazat pe voluntariat, pe construcția și ajutorarea unei comunități. Am văzut aici oportunitatea perfectă de a sta undeva un timp mai îndelungat și de a mă implica într-un proiect important care este prietenos cu mediul, sustenabil, social… simți că, în permanență, călătorești, chiar dacă ești în același loc, grație voluntarilor care vin aici din părți ale globului atât de diverse”, mărturisește Sophia Krivoruchko, voluntar în cadrul proiectului Malicgrad.
Ca mulți alți voluntari care au trecut pe aici, tânăra din Statele Unite este absolut fascinată de experiența de care are parte în sânul civilizației balcanice. Sophia spune că va reveni în Malicgrad, însă nu se va întoarce de una singură, ci va mai aduce cu ea prieteni care să se bucure de aceleași lucruri frumoase pe care ea deja le-a trăit. De altfel, mărturiile autentice ale celor care au trecut pe aici reprezintă și sursa principală de promovare a acestei mici comunități.
Tot în împrejurimile orașului Kraljevo se află și Mănăstirea Jica sau Zica, locul unde în Evul Mediu erau încoronați regii sârbi. Așezământul monahal a fost construit în secolul al XIII-lea de către Ștefan cel Dintâi Încoronat, primul domnitor al Serbiei și de Sfântul Sava, primul arhiepiscop al Bisericii Ortodoxe Sârbe. Biserica mănăstirii poartă hramul Adormirii Maicii Domnului, iar ca multe alte lăcașe de cult cu destin asemănător, locul a căpătat propria lui legendă.
În cultura slavă ortodoxă, domnitorul țării era considerat unsul lui Dumnezeu, iar legenda spune că în zidurile așezământului cunoscut și ca Mănăstirea Încoronării s-ar ascunde șapte uși. Pe fiecare dintre aceste uși câte un prinț a intrat pentru a vorbi cu Dumnezeu. Imediat după aceea ușile au fost zidite, așa că astăzi nimeni nu mai știe locul exact al vreunuia dintre portalurile prin care regii au păstruns în aura divină și au jurat să-și pună viața în slujba sporirii măreției poporului sârb.
Un alt semn prin care sârbii cred că piatra de temelie a lăcașului monahal a fost într-adevăr așezată pe pământ de un sfânt, este acela că, din secolul XIII, mănăstirea a trecut, la propriu, prin foc și sabie, frescele i-au fost parțial distruse sau ireversibil deteriorate, însă zidurile au rămas intacte, asemeni credinței oamenilor care s-au rugat aici.
De acum ne vedem și pe CD TV – televiziunea digitală cu cea mai mare acoperire din Sud Estul României: Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași.
Cele mai bune emisiuni și reportaje sunt pe www.cdtv.ro
Be the first to comment