Având în spate experiența reușită a unui sezon în Delta Dunării, Marius Crivțonencu, propietarul navei fluviale de croazieră MS Diana, propune o nouă provocare pentru toți cei care iubesc vacanțele la bordul navelor de croazieră. Din 5 mai, MS Diana deschide sezonul croazierelor, de această dată la intrarea Dunării în România, având drept port-casă Orșova, cu porturi în itinerariu din Serbia și Croația.
„Este o variantă inedită de croazieră, pe care o propunem în premieră. Proiectul nostru inițial de croaziere pe Dunăre și în Delta Dunării, s-a încheiat cu succes, cu un revelion la bordul navei, cu ocupare în capacitate maximă a navei. După croazierele făcute în Delta Dunării, pe brațele Sf.Gheorghe, Sulina și Chilia, cu portul Ismail și excursii organizate în frumoasa Ucraina, cu Odesa și Cetatea Albă, am decis ca în 2022, fiind o perioadă mai agitată pe partea de Deltă, să deschidem croaziere de la Orșova, cu Serbia și Croația”, a dezvăluit, pentru GoNEXT TV, Marius Crivțonencu.
MS Diana își ia bun rămas de la Delta Dunării, cu o croazieră eveniment în perioada Sărbătorilor Pascale, urmând ca apoi să plece în amonte, către Orșova, la intrarea Dunării în țară.
„Acum, în perioada Paștelui, vom avea o croazieră pe brațul Sulina, urmând ca din 5 mai să începem croazierele pe Dunăre, în amonte, de la Orșova, cu Veliko Gradište, Belgrad, Novi Sad, în Serbia, și Vukovar, în Croația. Este un itinerariu frumos, cu un program inedit, cu particularitățile lui. Bineînțeles, cu gastronomia sârbească, cu obiectivele turistice de la noi și de la ei, este o croazieră frumoasă, cu trei variante, patru nopți – cinci zile, șase nopți – șapte zile și șapte nopți – opt zile”, a spus interlocutorul GoNEXT.
Conform acestuia, prețurile unui sejur încep de la 590 de euro/ persoană și includ toate mesele, excursii cu ghizi locali, vorbitori de limba română, precum și servicii exclusiviste la bord.
Dincolo de confortul oferit la bordul MS Diana, pasagerii au parte de un veritabil festival al destinațiilor turistice la mal, cu locații istorice și culturale de inestimabilă valoare, multe dintre ele punând în valoare istoria comună a țărilor vizitate, România, Serbia și Croația.
„Așteptăm cu mare drag turiștii, să le arătăm și intrarea Dunării în România, cu frumusețile pe care le găsim, de la Cazane, până la statuia lui Decebal, la Cetățile Golubac, cu tot ce ne rezervă Belgrad, Novi Sad, Vukovar, dar și în zona Orșova”, lansează invitația Marius Crivțonencu, care ne oferă și mai multe detalii cu privire la locurile ce vor fi vizitate.
„Începând din primul port, din Veliko Gradište, organizăm la țărm o excursie la Cetatea Golubac, pe care o vedem și de pe navă, apoi un alt obiectiv important, un centru muzeal foarte vechi, cu istoria care ne leagă și pe noi, zona românească de zona sârbească, continuăm apoi cu Catedrala din Belgrad, o minunăție, cu un loc de panoramă pe care îl avem pe malul Dunării, pe un deal, unde vom cunoaște un fost căpitan care acum este sculptor și unde avem și o degustare de răchie, tradițional sârbească.
Continuăm cu Novi Sad, capitala cultural europeană 2022, un oraș superb, unde vom acosta chiar în centrul orașului, în centrul istoric, cu Cetatea Novi Sad, cu catacombele. Apoi, continuăm cu Vukovar, unde avem o rezervație natureală deosebită, pe care o vizităm”, a detaliat proprietarul MS Diana.
Evident, surprizele nu lipsesc în perioada petrecută la bordul navei, MS Diana având două deck-uri și o terasă ideală pentru a îmbina reprizele de relaxare la soare, cu cele de capturare a unor fotografii fabuloase.
„De la primire, ne onorăm oaspeții cu speciala răchie din Serbia, apoi programul croazierei se desfășoară cu ghid la bord, cu prezentarea programului pe puntea superioară, cu obiectivele pe care le vedem, avem spectacole tradiționale la bord, inclusiv cu invitați surpriză, din porturile în care ajungem. Bineînțeles, mesele tradiționale, atât românești, cât și sârbești, apoi nu vor lipsi tombole și alte concursuri, cu karaoke, activități pe care le-am făcut și anul trecut pe zona Deltei Dunării și a Ucrainei”, a mai spus Marius Crivțonencu.
MS Diana este dotată cu 40 de camere, single, duble și tip apartament, care pot găzdui până la 80 de pasageri. Cabinele sunt dotate cu aer condiționat, toaletă și duș, TV satelit și prize de alimentare (220v). Restaurantul este situat la deck-ul inferior, în timp ce Lounge Bar-ul se află la cel superior, având o zonă de bar, cu fotolii, canapele de relaxare și ferestre mari care permit admirarea peisajului în timpul marșului de croazieră.
Tot aici există și o zonă de dans, atât pentru buna dispoziție a pasagerilor, cât și pentru spectacolele pe care artiștii locali le vor produce. Evident, sufletul navei este reprezentat de un echipaj de înaltă calificare, atât pe partea de navigație, cât și pe cea de hotel și restaurant.
„Avem un echipaj mixt, româno-sârbesc, cu ghizi sârbi care vorbesc limba română, astfel încât să oferim tot confortul turiștilor noștri”, a încheiat interlocutorul GoNEXT.
În anul 2021, primul în care nava a operat în țara noastră, peste 2000 de turiști români și străini s-au bucurat de vacanțe de vis la bordul MS Diana, de unde au putut admira frumusețile Deltei Dunării, dar și atracțiile cultural-istorice din Ucraina (Izmail, Cetatea Alba, Valcov și Odesa).
Be the first to comment