FOTO VIDEO Pentru prima dată în viaţa lor, 21 de copii au ajuns să vadă Marea Neagră prin programul #PrimaZiLaMare

Copii au avut parte de tot felul de experiențe și distracții, unele împreună cu Dinu și Deea Maxer. FOTO Cătălin SCHIPOR

Pentru majoritatea copiilor, să ajungă cel puțin o dată pe an la malul mării este deja ceva banal. Sunt însă câteva mulți cei care nu au văzut valurile și nisipul de pe litoral decât în poze. Cu puțină voință și implicarea mai multor persoane, an de an, grupuri de copii cu situații deosebite sunt aduși pe litoral.

La începutul acestei veri, 21 de copii cu posibilități materiale reduse, care nu au văzut niciodată Marea Neagră, au ajuns pe litoral, în campania de responsabilitate socială #PrimaZiLaMare, desfăşurată de turoperatorul Paralela 45. Copiii, cu vârste între 8 și 14 ani, aflați în grija Organizației Umanitare Concordia, se bucură de plajă, mare și numeroase activități pe litoral până duminică.

„Cel puțin patru milioane de copii din România, cu posibilități materiale reduse, nu au văzut niciodată Marea Neagră. Noi ca foști jurnaliști și în prezent responsabili cu comunicarea pentru mai mulți turoperatori din România, am prins imediat ideea și am mers și am propus un astfel de program de responsabilitate socială, companiilor cu care lucram. Am găsit receptivitate la Paralela 45 și iată-ne anul acesta, în 2018, la a doua ediție a campaniei pe care am numit-o PrimaZiLaMare. Anul trecut au fost 36 de copii, pe care i-am întâlnit cu marea pentru prima dată în viața lor, anul acesta sunt 21, și toți sunt copii care se află în acest moment în grija Organizației Umanitare Concordia. Sunt copii care provin din familii destrămate, sau pe care familiile i-au abandonat și sunt acasă la ei la Concordia. Ce reușim să facem noi este să le producem o foarte mică bucurie, dar o amintire în același timp, pe care nu o vor uita niciodată, momentul acela în care,marea pe care o știau din poze și de care auziseră, au văzut-o la un moment dat în viața lor“, a povestit Gabi Peșeț, Specialist Turism, Seven Media

Vacanța lor a început pe 21 iunie cu o vizită la Muzeul Național de Istorie Naturală Grigore Antipa din București, iar după-amiază au avut prima întâlnire cu Marea Neagră la care visau fără speranță. Vineri, 22 iunie au dat curs provocărilor la jocuri pe nisip lansate de Cercetașii României – Centrul Local Cercetașii Marini pe o plajă din Mamaia, iar sâmbătă s-au distrat alături de animatori și un magician în Eforie Aqua Park. Aici i-au așteptat și Dinu și Deea Maxer, care au cîntat, au dansat și au petrecut împreună cu ei. Duminică își iau rămas bun de la Marea Neagră și se întorc acasă, la Ploiești.

„Cei 21 de copii au avut o vacanță plină, în care s-au jucat pe plajă, în apă și s-au relaxat. Am urmărit să aibă activități distractive și relaxante, care să le facă prima vacanță la malul Mării Negre de neuitat. Pentru noi, cu o experiență de 28 de ani în industria turismului, este un lucru absolut firesc să derulăm astfel de campanii de responsabilitate. Suntem la a doua ediție a campaniei #PrimaZiLaMare și vom continua multă vreme, pentru că România are mulți copii defavorizați care nu au fost niciodată pe litoralul românesc”, declară Corina Enache, director de vânzări Paralela 45.

Lansată în 2017, campania #PrimaZiLaMare face parte dintr-o serie de campanii de responsabilitate socială derulate de turoperatorul Paralela 45 de-a lungul timpului, care au în prim plan educația, copiii defavorizaţi, protejarea mediului și activitățile culturale.

#PrimaZiLaMare – un eveniment cu tradiție

Anul trecut, 36 de copii cu posibilități materiale reduse, aflați în grija organizației Concordia, au petrecut prima vacanță din viața lor pe litoralul românesc, la Jupiter, și au vizitat Delfinariul, Ferma Animalelor, s-au jucat pe plajă și au făcut baie în Marea Neagră.

„Credem în tânara generaţie și ne implicăm constant în dezvoltarea ei. Fiecare copil merită să aibă o copilărie fără griji și cu momente cât mai frumoase, iar prin campania #PrimaZiLaMare vrem să îndeplinim o parte din dorințele celor mici. Ne-am propus ca #PrimaZiLaMare să se desfășoare an de an, pe termen lung, și dorim sa fie un exemplu pentru celelalte agenții de turism din România, care să asigure, fiecare după puteri, vacanțe pentru copiii care nu au văzut niciodata marea. Noi ne ocupam cu vacanțe, deci să oferim vacanțe!”, spune dr. Alin Burcea, CEO Paralela 45.

La ediția din acest an turoperatorului Paralela 45 i s-au alaturat Subway Livrări Upground București, Subway Constanța, Cercetașii României – Centrul Local Cercetașii Marini și Eforie Aqua Park, care împreună au asigurat facilitățile și activitățile pentru copii.

Agenţia de turism Paralela 45 a fost înființată în aprilie 1990, fiind una dintre primele trei agenții private din România. Turoperator consacrat în vacanţe cu zboruri charter în Spania, Grecia, Turcia, Portugalia, Croatia, circuite culturale şi istorice în diverse destinaţii, programe pentru seniori, croaziere, vacanţe tailor made, precum şi turism de business, Paralela 45 combină experiența acumulată în 28 de ani cu capacitatea de a ţine mereu pasul cu noile tendințe din turism.

Concordia, organizație independentă neguvernamentală și non-profit care are ca misiune susținerea și (re)integrarea socială, familială, școlară și profesională a copiilor, tinerilor și familiilor aflate în dificultate, spre o viață independentă și autonomă, are o experienţă de 25 de ani în România. Proiectele Concordia se derulează în București, Ploiești și Ariceștii Rahtivani, Județul Prahova, și se adresează unui număr de peste 600 persoane în fiecare an.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*