FOTO VIDEO Protest împotriva măsurii de neacordare a voucherelor de vacanță pentru anul 2021. Turismul românesc, în cea mai neagră situație din ultimii 30 de ani

Protest al industriei turistice ]mpotriva neacordării voucherelor de vacanță. FOTO Adrian Boioglu

Principalii protagoniști de pe piața industriei ospitalității au organizat, în această dimineață, o serie de acțiuni de protest cu privire la eliminarea, neargumentată, a acordării voucherelor de vacanță pentru anul 2021. La Constanța, reprezentanții Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Federaţiei Industriei Hoteliere din România (FIHR), Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Organizaţiei Patronale a Turismului Balnear din România (OPTBR) și Asociaţiei Profesionale a Emitenţilor de Tichete (APET) au protestat timp de o oră în fața unui hotel din Mamaia.

Mesajul protestatarilor are darul de a atrage atenția guvernanților cu privire la situația extrem de dificilă în care se află turismul românesc, după un an de pandemie, perioadă în care industria ospitalității a fost ajutată doar la nivel declarativ, fără acțiuni legislative concrete, astfel încât greul în a asigura supraviețuirea industriei ospitalității în România a căzut, exclusiv, pe umerii investitorilor din turism.

Putem spune că turismul românesc se află în cea mai proastă situație din ultimii 30 de ani. Eliminarea acordării voucherelor de vacanță este o acțiune a Guvernului cu dublu impact: nu numai că retrage din piața de turism cel puțin 300 de milioane de euro, în acest an, dar vine după o declarație a premierului Câțu, care ne spunea, în luna decembrie, că susține industria HORECA și că va prelungi acest program de acordare a voucherelor de vacanță, moment în care totți operatorii din turism au decis să continue investițiile, să facă credite noi. De aceea, pentru noi, momentul este cât se poate de prost, a declarat directorul general al Litoralulromanesc.ro, Ionuț Nedea.

Acesta a apreciat că, în această perioadă de pandemie, impactul asupra operatorilor din turism va fi unul negativ, cu scăderi, pe vânzări, de până la 50 la sută, în condițiile în care anul trecut, în care s-au acordat vouchere de vacanță, pierderile au fost de 30 la sută.

Este evident că impactul pentru noi, în acest an, va fi undeva între 35-50 la sută, pe vânzări. Noi, operatorii din turism, facem eforturi uriașe, pe o piață în scădere, pentru a aduce turiștii aici și investim mai mult pentru acest lucru, acesta fiind și singurul lucru pe care noi, operatorii din turism, îl putem face.

Va dura, probabil, zece ani să putem să acoperim pierderile din acești ani. Anul trecut a fost, evident, viciat de pandemie, a fost o scădere a numărului de turiști pe litoral, undeva în jur de 30 la sută, însă am fost într-o situație bună raportat la turismul românesc. În condițiile în care voucherele de vacanță nu vor mai fi acordate, credem că se va accentua această scădere. Noi vom continua să investim, pentru a menține oamenii în țară, dar ne așteptăm la o cerere mai scăzută, a explicat Ionuț Nedea.

Protestatarii i-au acuzat pe actualii guvernanți de ipocrizie, decizia cu privire la voucherele de vacanță fiind luată după ce, înainte de alegeri, au legiferat acordarea acestora.

Soluția ar fi ca guvernanții să se mai uite pe calcule. În decembrie, înainte de alegeri, aveam aceste vouchere de vacanță acordate, puse în lege, după lungi negocieri, pentru că era al doilea an de pandemie și era foarte important, în primul rând pentru prevenție.

După alegeri, s-au bătut pe buget, au venit alții care au făcut promisiuni electorale, partidele către ei, și au trebuit să le livreze. Astfel, românii care vor să-și vadă țara, să rămână sănătoși, să-și aducă copiii la mare, să-i ducă la munte, au rămas fără vouchere.

Noi, ca industrie, am existat și înainte și vom exista și după vouchere, dar este al doilea an de pandemie, în care n-am primit niciun grant, nicio măsură legiferată, atenție, nu promisă, iar acum, în plus, au venit și au tras și aceste vouchere, a punctat directorul executiv al Organizației Patronale Mamaia – Constanța, Anca Nedea.

“Este necesar un program de măsuri echilibrate. Anul trecut, în vară, domnul Arafat spunea din trei în trei zile că litoralul românesc este focar de infecție. Nu s-a dovedit să fie un focar de infecție pe litoral, n-a fost cazul de niciun focar. Această politică de dușmănie, nu de parteneriat, cred că nu este binevenită și o refuzăm categoric”, și-a exprimat nemulțumirea președintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc, Mohammad Murad.

Participanții la protest au subliniat și rolul multiplicator al turismului în economie, astfel că nu doar industria ospitalității are de suferit, ci și toate ramurile conexe, astfel încât este obligația guvernanților să gândească și să pună în aplicare politici de ajutor pentru investitorii din turism.

Turismul este factor multiplicator în economie. De la noi trăiesc furnizori de mobilă, furnizori de materiale și servicii, furnizori de marfă, prestatori de toate felurile. Nu mai spunem de angajații noștri. Sunt zone captive turismului. Vom demara o caravană de proteste, până se va înțelege că trebuie să deblocheze Măsura 2, pentru toate IMM-urile cu capital românesc, care au nevoie ca să supraviețuiască, să se dea vouchere românilor care vor să-și vadă țara în continuare, a mai spus Anca Nedea.

Protestatarii și-au exprimat speranța că, în ceasul al 12-lea, guvernanții vor înțelege importanța acordării voucherelor de vacanță pentru susținerea turismului românesc, aducând, în acest sens, argumente economice.

“Efectul multiplicator pe care îl au voucherele de vacanță se reflectă atât ca industrie, cât și ca taxe și impozite, pentru că știm foarte clar că la 1450 lei discutăm despre un pachet mediu achiziționat, prin agenții, de 2700 lei. Pe lângă aceștia, clienții cheltuiesc și alți bani pentru transport, pentru mâncare sau alte servicii de agrement.

Astfel, pe o vacanță de 5-6000 lei discutăm de impozite și taxe de peste 2500 lei, care se întorc spre stat, în momentul în care statul investește un buget de 1450 lei pe vouchere. Considerăm că este un efort mic, pentru o întoarcere mare la buget. Iar efectul multiplicator este foarte greu de cuantificat, cu toate că avem acel cont satelit la nivel de guvern, care contorizează ceea ce se întâmplă prin turism, a explicat vicepreședintele ANAT Sud-Est, Cristian Bărhălescu.

Reprezentanții patronatelor și investitorilor din turism, de pe litoral, sunt preocupați și de soarta angajaților din industria ospitalității, cărora trebuie să le asigure locurile de muncă și salariile.

Este clar că facem eforturi mari, prin linii de credit, încercăm să asigurăm salariile, oamenii nu-i putem da afară ca pe niște vite, au familii, gândiți-vă că orice angajat este cap de familie sau membru de familie, au în întreținere unu-doi copii. Deci, nu ne putem bate joc de ei pentru că așa vrea guvernul și, pur și simplu, să-i trimitem în șomaj. Dimpotrivă, dacă lucrurile merg bine, din luna aprilie vom face noi angajări pentru buna desfășurare a activității în perioada sezonului, a dat asigurări președintele organizației Patronale Mamaia, Nicolae Bucovală.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*