FOTO VIDEO Renaște stațiunea turistică Padina – Peștera, un colț de rai în inima Munților Bucegi

Stațiunea Peștera - Padina. FOTO Paul Alexe

În inima munților Bucegi, pe Valea Ialomiței, într-un cadru natural de o frumusețe ireală, se află zona turistică Padina – Peștera, stațiune de interes național și singura din țară amplasată integral într-un parc natural. Pusă oarecum în umbră de către vecinii de peste Șaua Călugărului (Sinaia, Poiana Țapului, Bușteni), zona Padina – Peștera rămâne totuși în topul preferințelor pentru zeci de mii de turiști români și străini, care o aleg pentru peisajele sale sălbatice și spectaculoase. Un aspect „virgin” la care a contribuit un drum de acces (DJ714) aflat, până nu de mult, într-o stare foarte proastă, dar și tarifele exorbitante pentru cealaltă cale de acces în zonă, telecabina de la Bușteni la Babele (190 lei dus-întors / adult!).

Lucrurile sunt, însă, pe cale a se schimba, iar proiectele de dezvoltare a infrastructurii rutiere în zonă, demarate de Consiliul Județean Dâmbovița, precum și proiectele dezvoltatorilor și investitorilor din turism, au făcut ca zona turistică Padina – Peștera să cunoască o revitalizare în ultimii ani. Despre potențialul turistic al zonei au discutat, în ultimul week-end, în găzduirea Hotel Peștera 4*, peste 50 de agenți din turism, la invitația BIBI Touring, cel mai important touroperator român specializat pe turism intern.

„Din această zonă, Padina – Peștera, pleacă o multitudine de poteci și trasee montane și practic nu ai cum să te plictisești chiar dacă vrei să faci în fiecare zi un alt traseu. Continuăm tradiția și avem un BibiBreak, cu 50 de prieteni și distribuitori de #vacante în România.  Vorbim despre o zonă cu peste 100 de ani de istorie în turismul românesc, o zonă montană cu un potențial uriaș de creștere, care va avea și o pârtie de schi peste doar patru ani. Vedem cum se naște fratele Wellness & Spa de 5 stele, al actualului Hotel Peștera de 4 stele. Dar acum are deja piscină modernă, stație de încărcare pentru mașini electrice și patinoar ecologic, disponibil indiferent de anotimp”, a punctat Adi Voican, directorul general al BIBI Touring.

Privind jumătatea plină a paharului, autoritățile locale, împreună cu investitorii din industria ospitalității, au gândit un plan ambițios de dezvoltare a zonei, astfel încât, în câțiva ani, Padina – Peștera să devină una dintre cele mai moderne zone turistice nu doar din România, ci și din Europa. Iar „modernitatea” nu presupune urbaizarea zonei, ci dezvoltarea ei rațională astfel încât turiștii care ajung aici să beneficieze de căi de acces moderne, în ton cu epoca în care trăim, și de servicii turistice de cea mai bună calitate. În acest sens, a fost demarat un plan de dezvoltare pe zone a arealului, astfel încât să fie asigurate cele mai bune condiții de petrecere a vacanțelor, indiferent de preferințele turiștilor.

 „Suntem la doi pași de București, iar acum, de când avem și drumul modernizat, în două ore și jumătate te poți afla aici. Vorbim despre o stațiune turistică de interes național și despre un proiect, aflat în derulare, al Consiliului Județean Dâmbovița, prin care se dorește să se facă o stațiune ultramodernă. Pornim de la o realitate, faptul că suntem în centrul geografic al Munților Bucegi, la 1600 de metri altitudine.

Suntem lângă peștera Ialomiței, sub ochii Vârfului Omu, Kogayonon, cum i se mai spune, a Sfinxului și a Babelor. Suntem o stațiune turistică înconjurată de un parc natural, ceea ce ne dă un grad de unicitate. Însă, fiind o stațiune înconjurată de un parc natural, avem și ceva obligații, mai exact avem obligația să lăsăm muntele mâine așa cum noi l-am gasit ieri, chiar mai frumos și mai curat”, a declarat, pentru GoNEXT, Valentin Calcan, președintele Asociației Turistice Peștera Padina și proprietarul Hotelului Peștera.

Proiectul de zonificare cuprinde trei zone distincte ale stațiunii turistice Padina – Peștera, fiecare oferind servicii de ospitalitate care se adresează unor categorii diferite de turiști, fără a se exclude între ele.

„O primă zonă, la o altitudine mai joasă, este zona Bolboci – Zănoaga, unde se dorește să se extindă campingul actual, care este singurul loc de campare autorizată în stațiunea noastră. Suprafața va fi de patru ori mai care decât în prezent, dar se va amenaja și un camping pentru rulote, ceea ce reprezintă o noutate pentru zona noastră. Turismul cu rulota a crescut foarte mult, mai ales după pandemie, oamenii au început să închirieze și să simtă gustul de a merge cu… hotelul după ei.

Numai că, atunci când mergi undeva, ai nevoie de apă, ai nevoie de un branșament la o canalizare, ai nevoie și de curent electric. Iar aceste campinguri pentru rulote sunt astfel construite, te duci acolo, plătești o taxă care nu este foarte mare și îți cuplezi hotelul propriu la toate aceste utilități. Mai ai și un mic magazin în zonă, mai ai și o zonă amenajată de dușuri și poți să simți natura la ea acasă”, explică Valentin Calcan.

Zonele doi și trei au în vedere asigurarea de locuri de cazare, în pensiuni, vile de vacanță și hoteluri, cu facilități de trei până la cinci stele.

„Vorbim despre zona Padina, practic inima stațiunii, unde vor fi minihoteluri, pensiuni și vile de vacanță, iar apoi zona Peștera, zona de sus, unde vor fi numai hoteluri. Avem nevoie, pentru o capacitate estimată de 3000 de locuri de cazare, să atragem investitori pentru circa trei-patru hoteluri de cinci stele, pentru că este o lipsă acută de hoteluri de cinci stele în zona de munte, în România, nu doar aici. Avem nevoie de alte trei-patru hoteluri de patru stele și, bineânțeles, hoteluri de trei stele și pensiuni turistice, care să ofere confortul necesar fiecărui turist.

N-aș vrea să vă gândiți că în momentul în care vorbim despre hoteluri cu stele multe, asta înseamnă și costuri foarte mari. Nu. Trebuie să găsim un echilibru, iar cererea și oferta își vor spune cuvântul, dar eu cred că turismul din România trebuie să treacă de la etapa în care cere o groază de bani pentru servicii mediocre, la a cere decent pentru servicii extraordinar de bune. Asta ne dorim și sperăm să facem în stațiunea Peștera – Padina”, a punctat Valentin Calcan.

De altfel, tradiția ospitalității în zona Padina – Peștera este una foarte veche, iar în acest an, pe 21 septembrie, se vor împlini 100 de ani de la inaugurarea primului adăpost destinat turiștilor, „Casa Peștera”. Construită din material lemnos din zonă, casa de adăpost a fost ridicată la inițiativa lui Mihai Haret, nepotul savantului Spiru Haret, întemeietorul mișcării turistice din România și a fost Membru al Clubului Alpin Francez, precum și Membru în Comitetul Societății Regale Române de Geografie. În decursul anilor, Casa Peștera trece prin două incendii mistuitoare. Primul, în 1940, cabana fiind reconstruită cu parter din piatră și reinaugurată, în 1942. Rezistă în această formă până în 1970, când este distrusă de un nou incendiu. În 1974, pe locul vechii Cabane Peștera, începe construcția actualului hotel, o parte din fosta cabană fiind păstrată și alipită noului hotel. În anul 2003, hotelul este cumpărat de actualul propietar, care îl modernizează în două rânduri, ultima oară în 2015, când Hotel Peștera este clasificat la 4 stele.

„În acest moment, tarifele noastre de cazare cuprind demipensiune, mic dejun și cină incluse, dar și minibarul din cameră, precum și acces la piscină și jacuzzi. Pe lângă acestea, noua noastră investiție este un patinoar ecologic, all seasons, deschis non-stop, cu patine de închiriat pentru toate mărimile, astfel ca toată lumea să fie fericită. Deasemenea, avem două stații de încărcare Type 2, pentru mașini electrice, iar oaspeții noștri sunt bucuroși să le folosească, aici, la cota 1610”, a declarat Oana Voicu, manager Hotel Peștera.

Anul trecut, pe 27 iunie, a fost pusă piatra de temelie a noului hotel de 5 stele Peștera Wellness & Spa, primul hotel de 5 stele din Bucegii dâmbovițeni.

„Inaugurarea noului hotel de cinci stele este programată pentru 27 iunie 2024, cu un design absolut fabulos, în urma colaborării cu designerul Victor Grosu, care își pune amprenta într-un mod foarte frumos. Camerele duble vor avea o suprafață de minim 40 de metri pătrați, iar apartamentele vor fi între 100 și 120 metri pătrați.

Zona de wellness va fi una deosebită, vom avea inclusiv o piscină exterioară doar din inox, care trebuie să reziste chiar și la minus 25 de grade Celsius, în condițiile în care apa va avea 36 de grade. Vă puteți imagina, va fi ceva fabulos, să stai în aer liber, în apa fierbinte, iar afară să ningă! Totodată, fiind un hotel pentru familiști, copiii vor beneficia de o zonă specială, cumva închisă în sticlă, astfel încât să nu deranjeze adulții, dar să se bucure și ei de peisaj”, a dezvăluit Oana Voicu.

Evident, toți cei care ajung în zonă, pentru a petrece câteva zile de vacanță, sunt atrași nu doar de facilitățile oferite de unitățile de cazare, ci și de numeroasele atracții turistice ce pot fi abordate cu punct de plecare Padina – Peștera.

„Zona este foarte ofertantă, iar turiștii pot face foarte multe trasee, având de ales între multe atracții aflate la distanțe mici de hotelul nostru. Prima pe care o amintesc este Peștera Ialomiței, cea mai importantă din județul Dâmbăvița, fiind foarte vizitată. Apoi, avem Cheile Tătarului, lacul Bolboci, supranumit și „Marea din Bucegi”.

Evident, trebuie amintit Sfinxul, pe care îl sărbătorim în fiecare an, pe 28 noiembrie, loc în care turiștii merg și se „încarcă” cu energie, Babele și Vârful Omu. Sunt și trasee scurte, abordabile de către familiile cu copii, dar și trasee mai dificile, pentru împătimiții muntelui, fiecare după cum simte că poate face mișcare. Totodată, zona este ofertantă și pentru grupurile de turiști care ne vizitează, care, pe lângă trasee și drumeții, pot organiza diferite activități de team-building”, a declarat pentru GoNEXT, Roxana Dulce, manager vânzări și marketing Hotel Peștera. 

Așadar, indiferent de anotimp, pentru împătimiții muntelui care doresc să cunoască experiența autentică a naturii sălbatice, în mijlocul unui peisaj spectaculos, stațiunea turistică Padina – Peștera poate fi destinația ideală. Relativ ușor de abordat din aproape orice punct al țării, zona este acum accesibilă pe o șosea modenizată dinspre Sinaia. După terminarea lucrărilor pe DJ 714, accesul spre Stațiunea Padina – Peștera se va face cu sens unic, pe drumul de pe partea stângă a cursului Ialomiței, iar ieșirea din stațiune tot pe sens unic, pe partea dreaptă a cursului Ialomiței (drum aflat în curs de modernizare, în acest moment).

De acum ne vedem și pe CD TV – televiziunea digitală cu cea mai mare acoperire din Sud Estul României: Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași.

Cele mai bune emisiuni și reportaje sunt pe www.cdtv.ro

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*