Egipt, Sharm El Sheikh. Definiția vacanțelor de lux, într-o locație exclusivistă, în sud-estul Peninsulei Sinai, la Marea Roșie. Golful Șeicului sau Orașul Păcii (cum a fost numit de către UNESCO, datorită numeroaselor conferințe de pace pe care le-a găzduit în ultimele decenii) reprezintă o destinație de vacanță favorită a turiștilor din întreaga lume, atrași de climatul primitor pe întreaga durată a anului, de apa clară și recifele de corali, de o frumusețe unică, dar și pentru resorturile sale de lux. Iar aici, este momentul în care definiția devine completă, când adaugi: Egipt, Sharm El Sheikh, Rixos Hotels.
Recent, la invitația tour-operatorului român Bonjour International Tour, echipa GoNEXT a cunoscut ospitalitatea celor două resorturi de cinci stele din Sharm El Sheikh ale lanțului hotelier Rixos: Rixos Sharm El Sheikh și Rixos Premium Seagate. Două resorturi alăturate, întinse pe o suprafață uriașă (practic, alcătuiesc un mic orășel la malul Mării Roșii), ambele organizate după conceptul consacrat în cadrul hotelurilor din rețeaua Rixos și oferind servicii ultra all inclusive. Mai mult, turiștii care au ales unul dintre resorturi, beneficiază și de serviciile și oportunitățile de petrecere a timpului pe care le oferă celălalt resort. Un singur lucru diferă.
„Fiecare criză poate aduce și oportunități, trebuie doar să știi cum să transformi un moment dificil într-o oportunitate. Noi am folosit perioada pandemiei în beneficiul nostru, pentru a dezvolta noi concepte, astfel că am poziționat diferit cele două resorturi din Sharm El Sheikh, unul care se adresează familiilor (Family Frendly), iar celălalt care este rezervat doar adulților (Adults Frendly), oferind turiștilor noștri posibilitatea de a trăi experiențe diferite”, a declarat, pentru GoNEXT, managerul general al Rixos Hospitality Egypt, Erkan Yildirim.
„Ne-a venit această idee după ce, pe timpul pandemiei, cu toții am fost obligați să stăm în casă, împreună cu copiii, cu părinții și bunicii, iar acum mulți își doresc să aibă parte de mai multă intimitate. Desigur, cu toții ne iubim copiii, dar a fost greu atâtea luni în lock-down, de aceea ne-am gândit că va fi o cerere mare pentru hoteluri în care să nu aibă acces copiii, de aceea am decis să transformăm unul din hotelurile noastre din Sharm într-unul rezervat doar adulților, mai exact celor cu vârsta peste 16 ani”, a explicat interlocutorul nostru.
Calculul s-a dovedit a fi corect, cererea fiind foarte mare, dovadă fiind numărul de rezervări, chiar și în condițiile în care războiul din Ucraina a blocat, practic, principalele două piețe de turiști.
„Acum, că am depășit pandemia, s-a dovedit că am avut dreptate, avem o cerere mare, iar în prezent avem rezervări pentru peste 65-70 la sută din locurile de cazare. Din păcate, când totul părea să meargă foarte bine, a intervenit războiul din Ucraina, o situație pe care n-o dorește nimeni și care nu aduce niciun beneficiu, nimănui. Dar noi suntem hotelieri, lucrăm în industria turismului, treaba noastră este să satisfacem cerințele clienților noștri și să-i facem fericiți pe cei care aleg să ne calce pragul și doresc să uite de stresul de zi cu zi”, a punctat Erkan Yildirim.
Pierderea celor două piețe de turiști, din Rusia și Ucraina, i-a determinat pe cei de la Rixos Hospitality Egypt să acorde o mai mare atenție celorlalte piețe europene, fapt ce a reprezentat și o șansă foarte bună pentru români de a descoperi această locație, mai ales că mulți dintre compatrioții noștri cunoșteau conceptul Rixos, din vacanțele petrecute în Turcia.
„Războiul ne-a făcut să pierdem aceste două piețe importante, Ucraina și Rusia, de aceea ne-am întors fața cu mai mult interes către restul Europei, inclusiv către România. Recent am vizitat frumoasa dumneavoastră capitală, București, și am avut posibilitatea să văd personal piața românească.
De altfel, am vizitat opt țări și mai mult de 15 orașe, am avut mai multe întâlniri, iar acum deja am început să primim grupuri din aceste țări. Acum, piața românească este numărul 1 pentru noi, dar avem turiști din Germania, Bulgaria, Serbia, pentru că Rixos Hotels nu se bazează doar pe o piață a turiștilor, suntem un lanț hotelier internațional. De aceea, revenirea după pandemie a fost mai scurtă pentru noi”, a explicat managerul general al Rixos Hospitality Egypt.
Trebuie remarcat faptul că, de exemplu, în perioada sărbătorilor de Paște, mai mult de 1000 de turiști români au ales Rixos Hotels, în Egipt!
„Momentul actual reprezintă o foarte bună oportunitate pentru turiștii români să descopere această locație, la prețuri extrem de avantajoase, mult mai mici decât cu doar trei luni în urmă. De exemplu, de Revelion, pentru un sejur în resortul de lux Rixos Sharm el Sheikh, am avut un grup foarte mare, unde s-a plătit și 2000 de euro de persoană, în regim ultra all inclusive. Acum, pentru un sejur la Rixos, tot în regim ultra all inclusive, șapte zile, costă 800 de euro de persoană!”, a dezvăluit Cristina Adriana Nae, fondator al agenției de turism Bonjour International Tour. De la începutul anului 2022, tour-operatorul român a decis lanseze propriile curse aeriene charter spre Egipt, operate de HiSky.
„Cursa charter pentru Sharm El Sheikh va opera în fiecare duminică, începând cu 3 aprilie și până pe 23 ianuarie 2023, iar pe Hurghada am avut prima cursă pe 1 aprilie și va opera săptămânal, până în 2023. Pentru moment se pleacă din București, dar sperăm că vom reuși să diversificăm orașele de îmbarcare, pentru că deja multă lume, care în mod obișnuit mergea în Turcia, acum rezervă pentru Egipt, în august, septembrie, octombrie și chiar pentru revelion, pentru că avem acele oferte early booking”, a mai spus Cristina Adriana Nae.
În prezent, Rixos Hotels deține 30 de hoteluri în întreaga lume, în mai mult de 12 țări, pe trei continente diferite, având și alte proiecte de dezvoltare și urmând să ajungă, în următorii trei ani, la un număr de 40 de hoteluri.
Be the first to comment