FOTO VIDEO Sărbătoarea Borșului de Pește din Delta Dunării îmbie turiștii în Crișan. Muzica, tradițiile, portul și mai ales gastronomia sunt cele care dau tonul evenimentului toamnei din nordul Dobrogei

Sărbătoarea Borșului de Pește de la Crișan. FOTO Asociația Delta Dunării
Sărbătoarea Borșului de Pește de la Crișan. FOTO Asociația Delta Dunării

Două zile de sărbătoare au demarat la Crișan pe 10 septembrie. Primăria nu a avut bani decât pentru artificii, așa că a apelat la sprijinul sponsorilor și al Asociației Delta Dunării pentru promovarea și comunicarea acestui eveniment.

Vineri, la orele prânzului, sute de oameni soseau cu șalupele la Crișan. Vizitatorii puteau să vadă pe mal ceaunele cu borșul de pește, iar în tavile așezate pe mesele localnicilor îi așteptau alte zeci de preparate.

Elena Munteanu este președintele comunității rușilor lipoveni din Crișan. Jurnaliștii GoNEXT au găsit-o îmbrăcată în portul tradițional, în spatele meselor pline cu bunătăți.

“Tot ce facem din carne, putem să facem și din pește. Aici avem chifteluțe de pește, avem budincă din șalău, saramura specifică din crap și somn, crap pe varză sau la cupor, pane din somn, melcișori din pește, ciorbița de perișoare de știucă și, pe partea cealaltă avem dulciurile specifice rușilor lipoveni”, a povestit Elena Munteanu.

Programul artistic a fost deschis de ansambluri din Sulina și Crișan. Odată cu lăsarea serii, însă, vizitatorii se pot bucura de Radu Captari, Elena Gheorghe și alți artiști cunoscuți.

Printre vizitatori, jurnaliștii GoNEXT au întâlnit-o și pe Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu. Aceasta vine dintr-o zonă unde evenimentele de acest gen sunt la ele acasă. De altfel, Sibiul a fost Capitală Culturală Europeană. Dar asta nu înseamnă că gastronomia și obiceiurile din Deltă nu pot să impresioneze și să atragă turiști din toate colțurile țării.

“Mă bucur să particip pentru prima dată, în Delta Dunării, la un eveniment cultural și să constat că oamenii se bucură de astfel de evenimente. A fost o perioadă grea, care ne-a îndepărtat unii de alții. Astfel de evenimente ne ajută să socializăm. Pentru preparatele din pește am venit. Muzeul Astra, care este în subordinea Consiliului Județean Sibiu este partenerul comunei Crișan în acest eveniment și abia aștept să degust chifteluțele și borșul de pește. Mă gândesc ca la evenimente noastre să invităm producători locali, pentru ca sibienii să simtă și mai mult gustul autentic al preparatelor din Delta Dunării și să vină și ei aici”, a precizat, pentru GoNEXT, Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu.

Asociația Delta Dunării este cea care și-a asumat promovarea acestui eveniment. Cătălin Țibuleac, omul care a schimbat fața turismului deltaic din punct de vedere al promovării, în ultimii ani, a subliniat cât de important este aportul Asociației pentru localitățiile care nu au resursele necesare sau oamenii specializați în comunicare.

“Crișanul este definit de o comunitate unită, una care știe să strângă rândurile și care își dă seama că e necesar să se promoveze și pentru a asigura numărul de turiști necesar. În Deltă, mijloacele de subzistență sunt legate de pescuit și turism. Dacă nu ai turiști, nu mai exiști. Pandemia ne-a învățat să ne redefinim. Nu vor mai fi căutate evenimente foarte mari în Deltă, ci evenimente de acest gen, dar care asigură vizibilitatea pe fiecare zonă în parte”, a declarat președintele Asociației “Delta Dunării”, Cătălin Țibuleac.

Mita Mergeani, administratorul public al județului Tulcea spune că evenimentul de la Crișan este unul dintre puținele care au avut loc în Deltă pe timp de pandemie. Cel mai mare, cel de la Jurilovca a fost anulat în 2021, așa că turiștii se pot bucura de Sărbătoarea borșului de pește de la Crișan.

“Este foarte important pentru comunitatea locală pentru că ne aduce în prim plan gastronomia deltaică, o să vedeți pe scenă frumoasele coruri și formații de dansuri lipovenești. Sunt sigur că toate bucatele sunt bune: zacusca de pește și peștele prăjit”, a declarat, pentru GoNEXT, Mita Mergeani, administratorul publica al județului Tulcea.

Primarul din Crișan mărturisește că nu ar fi reușit să realizeze evenimentul din bugetul local

“Eu mă bucur că am reușit să organizăm acest eveniment datorită sponsorilor și staff-ului Primăriei. Dacă vedeți câte persoane sunt acum, mâine am înțeles că se dublează. Ne bucură că vine lumea și vede ce putem noi oferi: gastronomic, cultural. Aici sunt toate produsele handmade. Nu sunt procesate. Este pește doar din Delta Dunării”, a mărturisit primarul comunei Crișan, Silviu Rahău.

Tulcenii și turiștii care vor să plece spre crișan au la dispoziție mai multe metode de transport. O șalupă rapidă costă aproximativ 60 lei/persoană și te poate duce la eveniment într-o oră. Navrom Delta a suplimentat cu o cursă specială transportul de pasageri către Crișan.

Sâmbătă, 11 septembrie, plecările vor fi astfel:

– plecare din Tulcea, la ora 8.00 și sosire la Crișan, la ora 11.00.
– plecare din Crișan la ora 17.30 cu sosire la Tulcea 3 ore mai târziu.

Tariful special este de 25 lei/cursă/persoană. Biletele se pot achiziționa direct de la bordul navei, la îmbarcarea din portul Tulcea.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

1 Trackback / Pingback

  1. AMDTDD

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*