Sulina este locul „unde bătrânul Danubiu își pierde și apa și numele în mare“, după cum frumos scria Jean Bart. Este și primul loc în care România primește mângâierea soarelui, fiind cel mai estic pământ al țării noastre și cel mai estic oraș al Uniunii Europene. Sulina, orașul încărcat de istorie, orașul poveștilor cu pirați și prințese, orașul în care fiecare casă amintește despre vremurile în care era poarta comerțului maritim între Orient și Europa, unul dintre cele mai cosmopolite orașe ale Bătrânului Continent, dar și locul în care aceleași case ne reamintesc despre cât de efemer poate fi totul.
„Sulina este singurul oraș din Delta Dunării. Aici avem și Dunăre, avem și Delta, avem și marea, dar avem și foarte multe etnii. Este orașul cosmopolit, avem ce vizita, dar avem și ce vedea în jurul său: Letea, Pădurea Caraorman, Crișan, Mila 23. Cei care vin aici văd orașul, dar și împrejurimile, pentru că Delta Dunării este spectaculoasă”, ne spune Corina Davidov, consilier de comunicare în cadrul Asociației Delta Dunării, organizație neguvernamentală ce reprezintă principalul promotor al destinației turistice Delta Dunării.
Mărturie a timpurilor în care Sulina număra aproape 20.000 de locuitori, reprezentând 23 de grupuri etnice din toată Europa, stă… cimitirul multietnic sau Cimitirul Maritim, construit la mijlocul secolului al 19-lea, pe drumul ce ducea spre malul mării. Până la constituirea Comisiunii Europene a Dunării (1856) și desemnarea Sulinei drept „port liber” (Porto Franco), morții erau îngropați în apropierea malului mării, fără a se face vreo delimitare între confesiuni.
Ulterior, după ce s-au finalizat amenajările hidrotehnice de la gura de vărsare, sub conducerea inginerului englez Sir Charles Augustus Hartley, orașul a început să prindă contur, s-au construit case noi, școli de meserii și confesionale, biserici și, evident, s-a amenaja un nou cimitir, de această dată împărțit pe confesiuni.
„Avem cimitirul evreiesc, de religie mozaică, lângă este cimitirul turcesc, de religie musulmană, cea mai mare parte este ocupată de cimitirul grecesc, unde întâlnim și morminte contemporane, fiind vorba despre aceiași religie, după care vin cimitirele italian, francez și german, apoi, cel mai reprezentativ, cel englezesc. Apoi, în partea stângă avem cimitirul de rit vechi, al rușilor lipoveni”, ne explică cum este împărțit cimitirul, Florin Papadatu, cel care însoțește echipa GoNEXT în această incursiune în istoria orașului, consilier al Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării.
Întâmplările reale se împletesc insesizabil cu legende pe care localnicii le-au transmis din generație în generație, fiecare aducându-și contribuția și adăugând mister în jurul poveștilor de viață a celor îngropați aici. O aură de mister s-a creat în jurul mormântului unui anume Ghiorghios Kontoguris, despre care se spune că ar fi fost pirat, deoarece pe placa de mormânt se află semnul capului de mort, pe care cu toții îl asociem vechilor pavilioane ale navelor de pirați.
„Se spune că dacă torni apă pe mormânt, într-o anumită zi din an, când răsare soarele, apare și harta comorii pe care piratul a îngropat-o. Deci sunt multe legende, legat și de comoară, cum că era tartorul piraților de aici, legat de barba lui, probabil într-o conexiune cu piratul Barbă Neagră, dar probabil că acesta o avea mai albă. Totuși, acest însemn de pe piatra funerară nu este decât însemnul morții, asemănător siglei piraților pe care o știm și din filme”, povestește Florin Papadatu.
Ceva mai aproape de adevăr pare să fie povestea care spune că Ghiorghios Kontoguris era un grec care s-a răzvrătit împotriva autorităților otomane din localitate, fiind împușcat de către acestea la 25 martie 1871. În privința „semnului piraților” de pe piatra funerară, acesta a fost adăugat de către fratele „piratului”, negustor de mărfuri, după plecarea autorităților otomane din Sulina.
În cimitirul ortodox, un monument înalt atrage toate privirile. Aici au fost păstrate, vremelnic, rămășițele pământești ale prințesei Ecaterina Moruzi, nepoata domnitorului Moldovei, Ioan Sturza. Poveștile transmise din generație în generație spun că prințesa a fost exilată la Sulina, unde și-a găsit și sfârșitul, după o legătură amoroasă cu care familia nu a fost de acord.
„Ea s-a născut la Constantinopol, în 1836, murind la Sulina, în 1893. A fost, împreună cu fiul ei, fondatoare a teatrului din Sulina, Teatrul Carmen Sylva (n.r.: care avea o capacitate de 300 de locuri), distrus în Primul Război Mondial. A fost un fel de Prințesă Diana a acelor vremuri, având grijă de copiii sărmani și de bătrânii bolnavi, de aici, din Sulina”, spune Florin Papadatu.
Înainte de moarte, prințesa și-a scris propriul epitaf, înscris pe piatra funerară, acum ștearsă puțin de trecerea timpului: „Și binele ce l-am gustat, Și răul ce l-am îndurat, Trecut-au ca o ceață, Atâta numai am trecut, E binele ce l-am făcut în viață”.
Ironia sorții face ca în imediata apropiere a monumentului dedicat prințesei Ecaterina Moruzi să se afle mormântul unui localnic, fost secretar de partid al primăriei, decedat în primele zile ale Revoluției din 1989, iar povestea, simplă de altfel, ne este spusă de o rudă a decedatului, care îngrijea mormântul chiar în ziua vizitei noastre.
„Da, a murit atunci, la Revoluție, era secretarul de partid al primăriei. Au fost unii oameni care i-au reproșat niște lucruri atunci și au venit la primărie și i-au spus că a trecut timpul lui și să plece acasă. El s-a dus, iar seara a făcut comoție cerebrală… Păcat, n-a fost om rău, a ajutat pe toată lumea și s-a purtat bine și cu cei de sus și cu cei de jos”, ne mărturisește femeia.
Tot aici, vedem o statuie ce înfățișează două fetițe îmbrățișate. Povestea este emoționantă.
„Povestea spune că mezina familiei unui negustor grec a căzut în fântână, iar sora mai mare a sărit să o salveze. Au fost găsite cu braţele înlănţuite una în jurul celeilalte şi monumentul a fost ridicat de tatăl trist, pentru a-şi aduce aminte de iubirea neţărmurită pe care şi-o purtau cele două”, povestește Florin Papadatu.
La fel, are darul de a emoționa povestea a doi îndrăgostiți, Margaret Ann Pringle şi Williams Webster, înmormântați în două morminte alăturate și identice.
„Aici avem două morminte asemănătoare, care au o poveste pe care o putem compara cu povestea de dragoste dintre Romeo și Julieta. O poveste de dragoste între un ofițer britanic și o tânără domnișoară, care proveneau din familii rivale. Când el a plecat cu nava în larg, ea s-a deghizat în marinar și s-a urcat pe navă. Printr-un incident neprevăzut, ea a căzut peste bord, în largul mării. El a văzut acest lucru și a sărit după ea, să o salveze. Din păcate, s-au înecat amândoi și au fost înmormântați aici, așa s-a sfârșit povestea lor de dragoste, dar au ajuns să fie împreună în cimitirul din Sulina”, ne oferă Florin Papadatu, varianta romanțată.
La începutul secolului XX, Sulina era un port în plină expansiune. Numărul locuitorilor săi nu ajunsese la maximul istoric, însă era în continuă creștere, documentele vremii menționând o populație de 5200 de oameni, dintre care mai bine de jumătate erau greci. De altfel, aceștia dețineau monopolul comerțului în oraș, iar strazile întâia și a II-a erau pline de prăvăli ale comunității elene. În prezent, acest lucru este încă vizibil, privind arhitectura caselor care s-au păstrat, cu balcoane și elemente de arhitectură specifice culturii grece.
Totuși, din punct de vedere arhitectural, principala atracție este reprezentată de Palatul Comisiunii Europene a Dunării, o clădire care își păstrează statura impunătoare, în ciuda trecerii anilor.
„Sunt foarte multe clădiri cu povești interesante, practic fiecare clădire veche, mai ales cele vechi incluse pe lista de patrimoniu. Ca vârf de poveste este fostul palat al Comisiunii Europene, emblemă a orașului Sulina, singura clădire care are forma inițialei Europei. Bineînțeles, sunt și celelalte clădiri care au legătură cu viața lui Eugeniu Botez, alias Jean Bart, autorul romanului „Europolis”, iar aici vorbim despre Farul vechi, care în prezent este muzeu, actualmente în renovare, dar și casa în care a locuit acesta”, spune Florin Papadatu.
Vechiul far din Sulina, aflat în imediata apropiere a Palatului Comisiunii Europene, a fost construit pe timpul domniei otomane, de către marele eunuc Beshir Agha de la Topkapı. Inițial, era un soclu de pietre rostuite, cu un schelet de lemn, iar sus o cameră cu ferestre, de unde lumina emanată ajuta corăbiile să navigheze. După 1812, când Sulina intră sub autoritatea rusă, este construit cilindrul farului, cel pe care îl putem vedea și în zilele noastre.
Ulterior, după 1870, Comisiunea Europeană îl modernizează și îl aduce la forma de astăzi. Farul a fost funcțional până în anul 1986, când a fost declarat far stins și înlocuit de cel aflat la gura de vărsare în mare. În ultimii ani, Farul vechi a fost supus unor lucrări de reabilitare, urmând ca la redeschidere să găzduiască două expoziții, una dedicată lui George Georgescu, marele violoncelist și dirijor născut la Sulina, și una dedicată Comisiunii Europene și lui Eugeniu Botez (Jean Bart), comisar maritim la Sulina, vreme de 13 ani.
Construită în stil neo-bizantin, Catedrala Sf. Nicolae și Alexandru a fost ridicată la dorința Regelui Carol I al României, pentru a omagia eroii neamului din Războiul de independență al României, dintre anii 1877-78. Aceasta poartă hramul Sf.Nicolae, ocrotitorul marinarilor, dar și pe cel al Sf.Alexandru, pentru că în ziua în care acesta este prăznuit, 30 august, armata română a cucerit reduta Grivița I.
„Lucrările au început în anul 1910, în prezența Regelui Carol I, construcția ajungând la roșu în 1912. Apoi a venit primul război mondial, iar lucrprile au fost oprite. Abia în anul 1933, la dorința Regelui Carol al II-lea, care a venit personal la Sulina, au fost realizate mozaicurile venețiene, la exterior”, povestește Florin Papadatu.
Catedrala avea să fie sfințită, după realizarea amenajărilor și picturilor interioare abia în anul 1982, pe data de 5 septembrie. O altă biserică ce poartă hramul Sf.Nicolae este cea greacă, construită în anul 1897, an ce apare inscripționat pe pardoseala de marmură din fața altarului. Aici, cei care trec pragul bisericii pot admira câteva icoane interesante, inclusiv o copie a unei icoane făcătoare de minuni, Panagia Mytridiotsia – Maica Domnului Izvorătoare de mir. O altă biserică existentă și în zilele noastre este cea catolică, ridicată de comunitatea italiană, în 1862, lăcaș de cult ce poartă, deasemenea, hramul Sf. Nicolae. O lungă perioadă de timp, aici a ființat și o școală catolică.
Sulina este locul în care putem păși pe cel mai nou pământ al României și unde găsim unele dintre cele mai sălbatice plaje ale României, cu nisip fin, auriu, cu locuri retrase. În zona centrală, în ultimii ani, s-au deschis trei restaurante, unde bucătăria locală deține supremația, fiind servite preparate din pește prins de către localnici, din Dunăre sau mare.
Pentru a ajunge din oraș la plajă există două variante. Prima, o plimbare pe jos, de aproximativ 3 kilometri, pe un drum ce trece pe lângă cimitirul multietnic, este recomandată pe timpul zilei. Pe timpul nopții, sunt șanse mari de a întâlni câinii ce populează zona și care pot deveni agresivi. A doua variantă, presupune să apelați la una dintre companiile locale de taxi, prețurile fiind rezonabile.
Asupra altor atracții ale „Micii Europe” vom reveni cu altă ocazie, dar un lucru este sigur: destinația turistică Sulina merită o șansă, atât din partea turiștilor români, cât și a celor străini.
„Delta Dunării se adresează turistului educat, turistului care știe unde vine. Când vorbim despre Sulina, nu vine într-un oraș ca toate orașele, vine în Rezervația Naturală a Biosferei Delta Dunării și trebuie să știe să respecte natura, să o vadă, să o admire, să strângă gunoaiele în spate și să o lase la fel de spectaculoasă precum a găsit-o, ca să vină și alții să o vadă și peste mii de ani”, concluzionează Corina Davidov.
Sulina de astăzi este, încă, departe de a putea oferi servicii turistice de cea mai bună calitate. Orașul se străduiește să iasă din amorțeală și să șteargă imaginea prăfuită cu care ne-a obișnuit în ultimii 30 de ani. Mai mulți investitori privați au dezvoltat afaceri decente în industria ospitalității, iar comunitatea locală începe să înțeleagă șansa la o viață mai bună pe care o oferă transformarea în destinație turistică.
Așadar, dacă nu ați făcut-o până acum, dați o șansă destinației turistice Sulina. Veți avea surpriza de a găsi o carte prăfuită, poate, dar care ascunde povești unice, care vă vor cuceri pentru tot restul vieții. Pentru că, da, acesta este Sulina, un vechi port, la întâlnirea dintre Dunăre și mare, care îți fură inima pentru totdeauna…
Be the first to comment