FOTO VIDEO Toamna la Balcic, de ziua Reginei Maria

Cuibul Reginei de la Balcic. FOTO Cătălin SCHIPOR

Domeniul Regal de la Balcic, numit de localnici Dvoreța, este unul dintre locurile ce nu trebuiesc ratate de la vizitare de către niciun român. Este un loc unde nu te simți străin, iar pe lângă priveliștile minunate, întâlnești istorie la tot pasul. Găsești localnici care în ultimii ani au învățat câteva cuvinte în limba română și încearcă să te ajute, dar și români care lucrează aici și sunt bucuroși să îți împărtășească din experiența lor. Îți trebuie însă câteva ore bune pentru a parcurge întreaga întindere, dar și mult spațiu liber pe cardul telefonului sau al aparatului.

Pentru a ajunge la Castelul din Balcic, poți intra în Bulgaria, atât prin Punctul de Trecere al Frontierei de la Negru Vodă, traseu indicat de către Google Maps ca fiind mai scurt cu plecare din Constanța, cât și prin Vama Veche. Drumul până la destinație, indiferent de varianta aleasă, este unul anost, cu șosele relativ în regulă, dar vechi, multe fără marcaje, aducând aminte de șoselele din România de până acum câțiva ani. De reținut limitele de viteză de 50 km/h în localități și 90 km/în afara lor, pentru că polițiștii bulgari sunt mai prezenți decât ai noștri, în special pe ruta Vama Veche – Varna, unde este și drumul european E87.

Mulți aleg Castelul din Balcic ca și destinație primăvara sau vara, atunci când grădinile abundă de flori și verdeață, dar toamna are un farmec aparte. În primul rând, nu este aglomerat. Nici pe drum, nici în stațiune, nici în Grădina Botanică din incinta Castelului. Asta înseamnă că vei găsi oameni mult mai relaxați, dispuși să te ajute, iar totul pare să fie numai al tău. Ici colo te mai întâlnești cu câte 2-3 vizitatori. În al doilea rând, peisajul este unul deosebit. Este o simfonie de culori, la propriu. Pomii și plantele, dintre cele mai variate fiind în diverse stadii de evoluție și de culoare, încântând ochiul și sufletul. Nu mai regăsești culorile vi ale florilor proaspăt înflorite, ci un pastel de toamnă în care încă verdele este principal.

Odată cu plata biletelor primești și o mică hartă a domeniului cu principalele locuri de vizitat și cu explicații în limba română. Din păcate, punctele de reper nu sunt bine explicate, iar lipsa unui traseu indicat pe hartă sau a săgeților de pe alei, te poate duce în eroare. Cu puțin timp și răbdare însă găsești tot ceea ce este de văzut. Te vei simți ca un copil într-un magazin cu jucării: nu vei ști în ce direcție să o iei mai întâi, ce să admiri și ce să imortalizezi cu camera. Pentru cei mai comozi, care nu vor să descopere singuri întreg domeniul, pot opta pentru un ghid.

De reținut, că așa cum spuneam și în introducere, îți trebuie timp pentru a te putea bucura de tot ceea ce găsești aici. Undeva la trei – patru ore și mult spațiu liber pe telefon, cameră foto sau video – nu se percepe taxă suplimentară, plus o gustare și o sticlă de apă sunt necesare. În caz contrar, setea și foamea pot găsi rezolvare în apropiere de Cuibul Reginei, la Restaurantul „Coroana“.

Punctele principale indicate pe harta turistică, sunt:

  • Intrarea – Ghereta santinelei
  • Fântâna de argint
  • Grădina lui Allah
  • Vila „Săgeata albastră“
  • Colțul „Magnolia“
  • Templul apei
  • Capela Stella Maris
  • Izvorul sfânt
  • Grădina Ghetsimani
  • Aleea valului albastru
  • Digul
  • Grădina „Curtea englezească“
  • Cascada
  • „Puntea suspinelor“
  • Vila „Moara“
  • Vila „Salon“
  • Restaurantul „Coroana“
  • Aleea vinului
  • Tronul Reginei Maria
  • Castelul Reginei Maria – Vila „Cuibul liniștit“
  • Aleea secolelor
  • Camera pentru fumat
  • Grădina „Labirint“
  • Vila „Gutman“
  • Casa Suitei (“Sabur Jevi”)
  • Grădina „Craing“
  • Vila „Izbânda“
  • Vila „Ciuperca“

Fiecare dintre acestea au expuse panouri informative în mai multe limbi, printre care și româna. Poveștile însă le afli de la personal. La „Cuibul Liniștit“ ai surpriza să o găsești pe Liliana Draganov, ghid, o româncă din Tulcea, care s-a stabilit în Balcic și care lucrează aici, îndrăgostită și pasionată de acest loc. La vizita noastră, pe 30 octombrie, încă era impresionată de gestul unei persoane din România, care, cu o zi înainte, pe 29 octombrie, ziua de naștere a Reginei Maria, a venit la Castel pentru a aduce flori în memoria acesteia.

„Cred că în inima românilor, Regina Maria va fi întotdeauna prezentă și aceasta o văd în fiecare zi prin prezența turiștilor români și nu numai, care chiar m-au surprins foarte mult și în mod plăcut, aducând un buchet mare de flori, în amintirea zilei de naștere a Reginei Maria care a fost pe 29 octombrie 1875. Anul acesta, pe 18 iulie s-au împlinit 80 de ani de la moartea Reginei Maria. Regina Maria a fost ultima regină romantică și eu o consider o personalitate unică pentru faptul că ea, în afară de faptul că a fost foarte frumoasă, a fost foarte inteligentă, foarte talentată. A scris povești, a scris romane, memorii. Făcea modele de haine și de mobilier“, a povestit Liliana Draganov.

Cuibul Reginei poate fi vizitat individual, cu mici restricții. Vila în care Regina Maria locuia atunci când venea la Balcic păstrează simplitatea de atunci, iar fotografiile – document îți arată și te ajută să îți imaginezi viața de atunci și să calci pe urmele Reginei.

Dacă pe vremea Reginei, marea ajungea până la zidurile grădinii, în prezent, acestea se învecinează cu o plajă. Nu lipsesc nici restaurantele și hotelurile care flanchează Domeniul Regal.

Dacă vrei însă ceva cu totul deosebit, ai posibilitatea de a te caza pe domeniu și atunci nu mai plătești taxele de vizitare, te poți căsători și chiar îți poți boteza copilul în Capela Stell Maris, locul în care Regina Maria mergea pentru a se reculege și locul în care a stat inima sa, așa cum și-a dorit.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*