FPTR a transmis că participă activ la implementarea măsurilor pentru salvarea turismului și a precizat că cele mai multe măsuri propuse guvernanților au fost acceptate, singurele lucruri solicitate care încă se negociază sunt stabilirea unui stadiu de cotizare de opt luni în loc de 12 luni pentru angajații sezonieri și la diminunarea valorii contractelor de închiriere a plajelor.
FPTR s-a referit și la protestul online care a avut loc pe data de 1 Mai.
“Cu ocazia zilei de 1 Mai a avut loc în premieră, un inedit protest online, organizat de o parte a agențiilor de turism, acțiune la care au participat aproximativ 800 de persoane, salarați, antreprenori sau manageri, în general reprezentanți ai agențiilor de turism. Acest protest este o manifestare a deznădejdii în care se află aceștia, după o perioada de o lună și jumătate de activitate fără încasări, timp în care au răspuns la telefoane, mailuri sau au reprogramat excursii, uitand că specificul activității agențiilor de turism este faptul că în primele 4-5 luni nu înregistrează venituri și activitatea trebuie susținută din resurse proprii, credite bancare sau avansuri primite de la turiști”, a afirmat FPTR.
Federația Patronatelor din Turismul Românesc spune că este singura federație patronală reprezentativă la nivel de ramură (turism), având în componență angajatori care asigură venituri salariale pentru 73.752 de angajați, reprezentând 37% din forța de muncă angajată în turism.
FPTR a precizat că respectă orice formă legală de protest, dar nu a participat la protestul „Salvați Turismul”, acțiune la care au participat foarte puțini salariați din cei peste 200.000 din ramura de activitate turism. FPTR menționează ca la acest protest nu au participat și hotelierii.
FPTR a inițiat încă de la începutul lunii martie consultări cu toți membrii săi și a propus Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, cât și Guvernului României, măsuri concrete și eficiente, pentru ca agenții economici din turism să poată depăși această perioadă și să-și reia activitatea cât mai curând în condiții de siguranță maximă, atât pentru turiști, cât și pentru angajați.
“În condițiile în care turismul este una dintre ramurile economice cele mai afectate de criza cauzată de pandemia de coronavirus, măsurile solicitate de F.P.T.R. se referă în primul rând la protecția turiștilor si a angajaților nostri, la modificarea si completarea legislației specifice prin norme, proceduri și standardizari, inclusiv pentru agențiile de turism, legislatie care nu a fost gandită pentru situații de urgență.
Cele mai multe dintre măsurile propuse au fost acceptate și sunt în curs de implementare, iar Ministrul nostru, domnul Virgil Popescu, a început să prezinte o parte dintre acestea în mass-media, chiar în ziua protestului. Singurele măsuri solicitate care încă se negociază se referă la stabilirea unui stagiu de cotizare de 8 luni (in loc de 12 luni) pentru angajații sezonieri și la diminuarea valorii contractelor de închiriere a plajelor, aferente anilor 2020/2021, încheiate de operatorii economici din turism care au în exploatare plaja, în funcției de data reluării activității turistice pe litoral în acest sezon 2020 și de posibila reducere a numărului de șezlonguri, pe aceeași suprafață de plajă”, a mai transmis FPTR.
FPTR a mai transmis că va continua eforturile pentru obținerea măsurilor economice și legislative necesare pentru repornirea turismului românesc
“Am fost surprinși de punctele de vedere exprimate în mass-media in susținerea acestui protest de către reprezentanții ANAT, care reprezintă un număr important de agenții de turism și de către FIHR, care au ca membri o parte a hotelurilor cu management internațional. Am apreciat în mod deosebit neimplicarea patronatului HORA la protest, precum și implicarea pentru reluarea în condiții de maximă siguranță a întregii activități de alimentație publică.
Asigurăm pe toți membrii noștri și implicit pe toți operatorii economici din turism că vom continua eforturile pentru obținerea măsurilor economice și legislative necesare pentru repornirea turismului românesc, cu sprijin din partea Guvernului și Parlamentului, astfel încât să depășim această criză economică cât mai curând, diminuând substanțial pierderile”, a mai spus FPTR.
Be the first to comment