VIDEO În vizită la casa lui George Coșbuc – la cei 100 de ani de la dispariția “poetului țărănimii”

“Pe-ai tăi, pe rînd pe toți i-ai adunat
Ca puii-n cuib, și-i pace-acum în ține.
Și-adormi și tu, bordei nealintat.
E liniște-n văzduh, și noaptea vine
Cu cer senin….”

George Coșbuc – Bordei sărac

Nutriţioniştii spun că eşți ceea ce mănânci; în cazul de faţă suntem ceea ce respectăm. Astăzi 9 mai 2018, se împlinesc 100 de ani de la moartea „poetului ţărănimii“, George Coşbuc, iar jurnaliștii GoNEXT au fost în casa memorială din satul Hordou, Bistrița-Năsăud, la invitația cunoscutului ghid de turism Costin-Ion Corboianu de la Scorilo Travel Vacanțe.

Casa Memorială “George Coşbuc” nu este o “casă și atât”: este leagănul copilăriei marelui poet George Coşbuc (1886-1918) și locul care l-a inspirat să creeze opere memorabile. Satul Hordou se numește acum comuna George Coșbuc, iar casa lui Coșbuc e centrul localității. De cum intri în curte, eșți întâmpinat de Vasile Sandu muzeograful permanent al Casei Memoriale. Are vorba domoală, ardelenească, fără să fie monotonă și plictisitoare:

“Anton Coșbuc, bunicul poetului, pune temelie căşii în anul 1830. Avea un singur fiu, pe Sebastian Coșbuc – tatăl poetului, preot greco-catolic în satul Hordou, c-așa era numit satul. Ca orice părinte, îl poartă la școala de preoție la Blaj; de-asta spunea “dragul tatii, atât am reușit eu cu mă-ta, c-am făcut căsoiul ăsta, cea mai puternică casă din Hodou, dar datoria mea de părinte… eu rămân la vatra (la pensie – n.n.) și-ți dau ție postul de preot greco-catolic din sat, și fă bine și te-nsoară. Să te poată sfinți și să iei locul meu înainte. Să mi-aduci o fătucă așe din neam de popă”.

Vasile Sandu, muzeograful permanent al Casei Memoriale Coșbuc, urcă și coboară vocea ca o melodie când povestește lucrurile importante din viața poetului și abia-și stăpânește o lacrimă când vorbește despre tristețile sale. E o plăcere să-l asculți și te gândeșți că dacă așa s-ar fi predat Coșbuc și la școală, cu siguranță ți-ar fi plăcut și te-ai fi-ndrăgostit de poezia lui.

Casa în care s-a născut George Coșbuc este trainică, făcută din piatră de carieră, iar la ridicarea ei au ajutat toţi oamenii satului, din primăvară şi până toamna târziu. Are 5 camere şi o tindă, iar prezenţa obiectelor ce aparţineau familiei Coşbuc readuce la viaţă atmosfera copilăriei poetului.

“Colindând meleagurile astea, Sebastian Coșbuc se-ndragostește de-o fată frumoasă, fiică de preot. Necaz mare, fiindcă nu avea-mplinita vârsta măritișului, Maria fiica preotului greco-catolic Avacum din Telciu ! De asta, luând-o în căsătorie prin dispensă – 60 de oi și două care cu boi o plătit dispensa s-o ieie în căsătorie – Dumnezeu le-o dat un dar sfânt: 14 copilași ! De-aia când veneau la spovedanie la Sebastian Coșbuc , oamenii spuneau “Dom’ părinte, dom’ părinte / Numa’ hainele ți-s sfinte !..” povestește hâtru, Vasile Sandu, gazda noastră.

Casa lui George Coșbuc a fost constuită în anul 1830, iar mobilierul, cărţile din biblioteca personală, tablourile de pe pereți și obiectele ce-o decorează îi dau un aer patriarhal. Am văzut leagănul de copil, pupitrul și scaunul de școlar, pelerina lui, trusa de voiaj, multe manuscrise, dar și ediții vechi ale operei sale. În prima încăpere sunt obiectele personale ale lui Coșbuc și multe cărți. În a doua camera remarci băncuța școlarului, o etajeră cu operele poetului, pelerina și pălăria lui alături de mobilierul obișnuit. Iar în ultima camera sunt imagini de familie, printre care și cu fiul său, ce a murit prematur într-un accident de automobil.

Gazda noastră, Vasile Sandu ne trezește din contemplare:

“George Coșbuc era al optulea membru al familiei, născut la 20 septembrie 1866. De-asta când venea un dascăl bătrân, Tănase Mocureanu îi spunea lui Sebastian, tatăl: “Măi, mai bagă și tu câte un leuț la grindă, că aiștia îți mănâncă banii” (și face un semn către tavan, coborând vocea) “acolo se ascundeau banii pe vremuri”.

Pe vremea lui Coșbuc, satul Hordou din districtul Năsăud era parte din Imperiul Austriac, iar România nu era unită într-un singur stat național, așa cum este astăzi. După ce s-a mutat la Bucureşți (unde a şi murit la 9 mai 1918), lui George Coșbuc i se făcea mai mereu dor de casă şi nimic nu-l putea ţine în loc: pleca spre munţi, spre Hordoul său, cu toate riscurile pe care le presupunea o trecere ilegală a graniţelor Imperiului Austriac.

Ghidul nostru, Vasile Sandu rostește fraze pe care le spunea George Coşbuc, şi dacă închizi ochii ai senzaţia că e chiar poetul cel care le rosteşte.

“Și Nicolae Iorga spunea “Când am pășit în casa poetului George Coșbuc parcă l-am văzut pe Coșbuc în fața mea, întâmpinându-mă”. Că-ntotdeauna îmi zicea Coșbuc “domnu’ Iorga, noi suntem împărțiți în trei bucățele: Ardealul, Moldova și Țara Românească. Oare când se vor aduna bucățelele astea de măr să formeze un măr întreg, că sunt primul care gust din el !”…. Dar din păcate, Coșbuc n-a prins Unirea… n-a prins unirea…”

George Coşbuc a încetat din viaţă la 9 mai 1918. Avea 51 de ani, De-ar mai fi trăit înca 8 luni, ar fi prins unirea Transilvaniei cu România.

Astăzi 9 mai 2018, comemorăm un secol de când poetul a-nchis ochii. La cinci zile de la moartea sa, Liviu Rebreanu mărturisea în ziarul „Lumina” din Bucureşți că scrisul lui Coşbuc „trăieşte şi va trăi cât va trăi neamul românesc”. Vizita la muzeu memorial ne-a ajutat ca să pătrundem în universul poetului, să înţelegem o fărâmă din viaţa lui, din frământările sale şi din geniul său creator. Acest articol e doar un gest de respect la un secol de comemorare, de aceea, te invităm să vezi cu ochii tăi muzeul şi să te laşi purtat de vorbele ghidului Vasile Sandu.