La clubul Hamak din Iași, în zilele de 6 si 7 Septembrie, Events by Ioana Gamen alături de Primăria Comunei Barnova, în parteneriat cu Asociația Culturală Geto Dacii din Moldova vă invită la Gramps Hamak la un weekend cu geto-dacii.
Asociația culturală Geto-Dacii din Moldova va prezenta echipamente civile și militare specifice civilizației Geto-Dacice și vor organiza diferite ateliere interactive pentru copii: – prelucrarea lutului – Cusut și broderie – joc cu soldăței – Desen și pictură (toate desenele sunt imprimate cu modele și imagini de geto-daci, romani, etc) – Tras cu arcul – Antrenamente cu spade de plastic și scuturi, bucataria antică (cu rețete din lumea romană și cea dacică).
Scopul Asociației este acela de a promova istoria și civilizația strămoșilor noștri geto-daci, întru slava strămoșilor și eroilor noștri care s-au jertfit de mai bine de două mii de ani pentru libertate si pentru țara noastră; dar mai ales pentru a putea educa copiii și de a reaprinde în sufletele tuturor românilor, flacăra iubirii pentru glia străbună pe care astăzi o numim cu mândrie, România.
Tot în cadrul acestui eveniment se va desfășura și o Campanie de strângere de rechizite pentru copiii nevoiaşi, din satele Vișan și Todirel, comuna Bârnova, intitulată „Un ghiozdan-un pas către școală”- campanie derulată în perioada 5 august- 7 septembrie, ziua evenimentului.
Be the first to comment