Dima Pusnava, românul care conduce stațiunea Albena, a fost invitatul jurnalistei Feri Predescu la GoNEXT TV.
Este considerat unul dintre cei mai mari specialiști în turism, vorbește despre turism cu o plăcere nebună, ar fi putut ocupa funcții înalte în turismul românesc, mănâncă turismul pe pâine. Turism și iar turism. Este de fapt domeniul în care constănțeanul Dima Pusnava se simte ca peștele în apă. Dar nu în România, ci în Bulgaria. Și, până să ajungă în Bulgaria, la Albena, unde este director, Daniel, cum îi spun mai marii turismului european, a lucrat pentru companii cu faimă in întreaga lume. În turism, evident. În urmă cu șase ani, s-a apropiat de casă, de Constanța, și a acceptat oferta acționarului majoritar al stațiunii Albena, fiind acum omul lui de bază. Are casă la Constanța, dar locuiește la Balcik într-o vilă plătită de conducerea stațiunii Albena.
Personaj savuros, Dima Pusnava nu se ferește și vorbește pe șleau despre carențele turismului românesc. Explică, fără menajamente, că hotelierii de la noi și autoritățile centrale mai mult distrug decât promovează turismul. Este inginer, dar face turism de când se știe. După 1990 a lucrat numai pentru marile companii turistice din Europa. A învățat, de-a lungul anilor, ce pretenții au turiștii. Iar românii, mari plimbăreți, cumpără vacanțe în toată lumea. Românul vrea ca banul pe care îl dă pentru vacanțe să merite, ne-a mărturisit Dima Pusnava în interviul pentru GoNEXT TV. A recunoscut cu sinceritate că, de trei ani, turismul românesc susține Albena in proporție de 60-70%. Optimist, el speră ca și România să atragă cât mai mulți turiști, dorindu-și ca hotelierii de la noi să se trezească odată, pentru binele turismului, nu al lor.
Pentru că a lucrat în România și a făcut turism pentru țară, domnul Pusnava își exprimă „părerea de rău” că, spre deosebire de Albena, la noi doar câteva hoteluri sunt interesate să facă un turism adevărat. „Restul s-au învățat cu turismul de week-end. Îi așteaptă pe turiști cu prețuri umflate, îi rup. De ani de zile, in România, singurul turism care funcționează e turismul de weekend. În rest, sunt la 30-40% capacitate. La Albena sunt oferte pentru toate buzunarele și, de luni până duminică, sunt aceleași prețuri. Nu sunt prețuri speciale de week-end”. Dezminte zvonurie răspândite de hotelierii din România care susțin că de fapt litoralul bulgar ar fi scump: „Asta e cea mai mare prostie și o minciună. Pentru că la Albena, când turistul și-a luat vacanța in regim de all inclusive nu mai are nicio cheltuială. Are casă, masă, plajă gratuită, cu două șezlonguri și o umbrelă in prețul vacanței, mâncare, băutură”.
Promovarea în turism este de o importanță primordială pentru atragerea clienților. România este deficitară la acest capitol, potrivit lui Dima Pusnava. Hotelierii din Romania nu pot face promovare pentru ca nu au buget. „În România, fiecare hotelier caută să-i dea in cap celuilalt ca să meargă hotelul lui. Nu se ajută impreună”. Iar autoritățile centrale nu au nicio treabă cu hotelierii, „pe când în Bulgaria, ministerul Turismului se implică foarte mult pentru că este singura industrie care funcționează bine”. De șase ani de când lucrează in Albena, domnul Pusnava susține că nu a văzut nici un control în stațiune. „Ori în România îi distrug pe hotelieri și pe cârciumari. Industria turismului trebuie ajutata, nu sabotată”. Concluzia lui Dima Pusnava este dură:„Turismul românesc este la terapie intensivă. Foarte greu să il resuscitezi la ora asta”.
De acum ne vedem și pe CD TV – televiziunea digitală cu cea mai mare acoperire din Sud Estul României: Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași.
Cele mai bune emisiuni și reportaje sunt pe www.cdtv.ro
Be the first to comment