GoNEXT TV: Ionuţ Nedea, CEO Litoralulromanesc.ro: ,,Parcarea pe o zi în staţiunea Mamaia, cât o noapte de cazare în luna iulie”

Ionuț Nedea. FOTO Adrian Boioglu

Ionuţ Nedea, CEO Litoralulromanesc.ro, a fost invitat în cadrul unei emisiunii la GoNEXT TV. Subiectul principal al discuției a fost bilanţul sezonului estival.

Ionuț Nedea a analizat actualul sezon, marcat de mai multe probleme externe, dar și interne, cum ar fi, pe de o parte, războiul din Ucraina și inflația, iar pe de altă parte, regulamentul parcărilor din Mamaia și acțiunile autorităților locale.

Fondatorul agenţiei de turism Litoralulromanesc.ro spune că inflaţia a afectat puternic operaţiunile hotelierilor de pe litoral, care se confruntă cu creşteri ale costurilor la varii servicii şi bunuri. Totuşi, aceste majorări de preţuri nu au fost transferate în totalitate turiştilor, astfel că, oaspeţii au resimţit scumpirea serviciilor de cazare şi de masă cu circa 10%.

În emisiune, Ionuț Nedea a explicat și că Eforie Nord a ajuns o stațiune mai căutată decât Mamaia şi a explicat de ce s-a ajuns în această situaţie, costul parcării pe o zi în Mamaia, fiind cât o noapte de cazare în luna iulie.

Totodată, el  a remarcat slaba promovare pe care o are litoralul românesc şi lipsa de implicare a autorităţilor.

La final, Nedea a spus că ofertele  pentru vara viitoare sunt deja pregătite, iar doritorii deja au început să cumpere vacanţe pentru 2023.

De acum ne vedem și pe CD TV – televiziunea digitală cu cea mai mare acoperire din Sud Estul României: Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași.

Cele mai bune emisiuni și reportaje sunt pe www.cdtv.ro

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*