Psihologul Elena Stambuli s-a aflat în studioul GoNEXT TV și a vorbit despre cât de necesare sunt vacanțele. Psihologul a precizat că în timpul liber trebuie să ne deconectăm total de la ce avem de făcut și să ne concentrăm pe relaxare.
Și compania este foarte importantă, de aceea este bine să plecăm cu persoane cu care rezonăm și cu care avem lucruri în comun. Vacanțele sunt utile și pentru cei mici, nu doar pentru că astfel își consumă energia, ci și pentru că îi ajută să se dezvolte armonios și învață să se descurce.
La final, Elena Stambuli a dat câteva sfaturi pentru vacanțe reușite, în care să simțim că ne-am relaxat cu adevărat.
De acum ne vedem și pe CD TV – televiziunea digitală cu cea mai mare acoperire din Sud Estul României: Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași.
Cele mai bune emisiuni și reportaje sunt pe www.cdtv.ro
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Regatul Spaniei că Agenția Meteorologică spaniolă a emis coduri roșu, portocaliu și galben de caniculă pentru perioada 22 – 24 …
Stagiunea estivală a „Serilor de teatru la Pontul Euxin“ s-a deschis și se desfășoară până pe 25 august, timp de patru zile pe săptămână (de joi până duminică), într-un cadru natural de vis, la „Amfiteatrul“ …
Unul dintre cei mai “săraci” miniștri din noul Guvern pare să fie Bogdan Trif – omul care conduce destinele turismului românesc. Bogdan Gheorghe Trif, născut în Sibiu și-a trecut în declarația de avere doar un …
Be the first to comment