Guvernul a aprobat înființarea Comitetului Interministerial pentru programul România Atractivă

Biserică fortificată în Transilvania. FOTO Facebook/Săptămâna Haferland

Guvernul României a aprobat luni, 14 februarie, Hotărârea privind înființarea, organizarea și funcționarea Comitetului Interministerial pentru programul România Atractivă în vederea stabilirii obiectivelor incluse în cele 12 rute turistice/culturale din Planul Național de Redresare și Reziliență al României.

Actul normativ stabilește componența Comitetului Interministerial, constituit la nivel de experți, cu rol consultativ, fără personalitate juridică, din care fac parte reprezentanți cu drept de vot din partea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, Ministerului Antreprenoriatului și Turismului, Ministerului Culturii și Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

„Investiția nr. 1 din cadrul Componentei 11 Turism și Cultură asigură fondurile necesare pentru restaurarea a 225 de obiective și promovarea a 300 de situri turistice care vor fi incluse în 12 rute culturale. Vorbim despre investiții în turism și în patrimoniul cultural național de peste 100 milioane euro, atât pentru restaurarea obiectivelor, cât și pentru a le face cunoscute și accesibile turiștilor, ceea ce sperăm să aducă un plus de valoare turismului românesc”, a declarat Dan Vîlceanu, ministrul investițiilor și proiectelor europene.

În Comitetul Interministerial vor fi cooptați și reprezentanți fără drept de vot din partea Institutului Național al Patrimoniului, Asociației Municipiilor din România, Asociației Orașelor din România, Uniunii Națională a Consiliilor Județene din România, Asociației Comunelor din România, Asociației Arhitecților Șefi de Județe din România, Ordinului Arhitecților din România, Institutului Național de Cercetare Dezvoltare în Turism, Secretariatului de Stat pentru Culte și Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării.

„Comitetul interministerial, înființat prin Hotărârea de Guvern aprobată astăzi, va avea responsabilitatea de a elabora metodologia în vederea selecției obiectivelor care vor beneficia de cele două tipuri de finanțare. Totodată, el va face propunerile atât privind lista indicativă, cât și lista obiectivelor evaluate pentru finanțarea restaurării”, a mai spus ministrul investițiilor și proiectelor europene.

Aprobarea HG-ului va fi urmată imediat de elaborarea regulamentului de organizarea și funcționare al Comitetului și a metodologiei privind selecția obiectivelor și de lansarea unui apel pentru selectarea siturilor care vor face parte din cele 12 rutele culturale incluse în PNRR.

Informații suplimentare

Componenta 11. „Turism și cultură” din cadrul PNRR are ca obiectiv sporirea coeziunii sociale, economice și teritoriale și crearea de noi locuri de muncă, de a atrage investiții ce generează valoare adăugată stimulând dezvoltarea socială și culturală. Investiția nr.1 „Promovarea celor 12 rute turistice/culturale” din cadrul Componentei 11 presupune sprijin financiar pentru promovarea a 12 rute și modernizarea /reabilitarea siturilor turistice cu impact național și internațional incluse în acestea, identificate în zonele considerate a fi destinație optimă. Rutele aferente Investiției 1 vor avea 2 componente importante după cum urmează:

  • Componenta de promovare prin intermediul digitalizării rutelor, semnalistică, aplicații pentru telefon;
  • Componenta de restaurare, revitalizare, construire.

Cele 12 rute sunt:

  1. Ruta castelelor – 30 de obiective promovate, 5 castele restaurate;
  2. Ruta curiilor din Transilvania – 25 de obiective promovate, 5 curii restaurate;
  3. Ruta culelor – 15 obiective promovate, 5 cule restaurate;
  4. Traseul gastronomiei tradiționale românești – 30 de obiective promovate;
  5. Ruta bisericilor fortificate – 20 de obiective promovate;
  6. Ruta bisericilor de lemn – 30 de obiective promovate, 10 biserici restaurate;
  7. Ruta mănăstirilor din zona Moldovei – 30 de obiective promovate, 5 mănăstiri restaurate;
  8. Ruta Sfântul Ladislau pe teritoriul României – 20 de obiective promovate, 5 obiective restaurate;
  9. Ruta castrelor romane – 20 de obiective promovate, 5 castre restaurate;
  10. Ruta cetăților – 30 de obiective promovate, 5 cetăți restaurate;
  11. Refacerea peisajului cultural din Delta Dunării în vederea creșterii atractivității zonei – 30 de obiective promovate, 30 de obiective restaurate (gospodării);
  12. Ruta satelor cu arhitectură tradițională – 20 de obiective promovate, 150 de case tradiționale restaurate din cele 20 de sate cu arhitectură tradițională.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*