Guvernul României a adoptat în ședința de luni, 31 august, Hotărârea pentru modificarea și completarea anexei nr. 3 la HG nr. 668/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 16 august, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Astfel, sunt implementate recomandările transmise de Comitetul Național pentru Situații de Urgență prin Hotărârea numărul 43, cele mai importante aspecte fiind legate de:
- permiterea reluării activității restaurantelor și cafenelelor aflate în interiorul unor clădiri, cu respectarea normelor de protecție stabilite de specialiști, activitatea putând fii reluată în județele unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori;
- administratorii restaurantelor și cafenelelor, atât a celor de la exterior, cât și a celor de la interior, trebuie să asigure o distanță de minimum doi metri între mese și să limiteze ocuparea meselor la maximum șase persoane la o masă;
- se menține interdicția pentru activități de tip bar/club/discotecă;
- reluarea activității cinematografelor și instituțiilor care organizează spectacole sau concerte, cu respectarea anumitor norme de protecție;
- creșterea numărului persoanelor care pot participa la evenimente private, noile norme stabilind că la evenimentele private organizate în interior pot participa maxim 50 de persoane, iar la cele organizate în exterior cel mult 100 de persoane.
Măsurile prevăzute în Hotărârea adoptată, luni, de Guvern intră în vigoare la data de 1 septembrie.
Be the first to comment