Haideți la Serbarea Câmpenească a Vișinei, în localitatea Vișina, județul Tulcea

Se anunță petrecere mare în satul tulcean Vișina

Pornită ca o sărbătoare rurală, într-o gospodărie, Serbarea Câmpenească a Vișinei a avut succes și a luat amploare, acum devenind o sărbătoare a întregii comunități, cu invitați din toată Dobrogea.

Ajunsă la cea de-a treia ediție, Serbarea Câmpenească a satului tulcean Vișina, sărbătoarea rurală se va ține anul acesta în centrul localității, în data de 17 iunie.

„Primele două ediții au fost mai restrânse, într-o gospodărie tipic dobrogeană din sat, iar acum se extinde, urmând a fi făcută în centrul satului, acolo unde odată se ținea hora satului. Vom avea ansambluri de muzică populară din toată Dobrogea, meșteșugari populari autentici din aceste zone, multă mâncare și distracție. Vrem să atragem și să arătăm publicului de la oraș ce înseamnă distracția autentică de la sat“ a declarat Corina Davidov, de la Asociația de Management a Deltei și organizatoare a serbării.

Data a fost aleasă cât mai aproape de perioada în care se coc și vișinele pentru a lega numele localității de fructul al cărui nume îl poartă, în zonă fiind mulți astfel de pomi fructiferi.

 

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*