Hello Holidays: Sejururi de vis pentru seniori și destinații spectaculoase la prețuri accesibile

Costa del Sol. FOTO Hello Holidays

Agenția de turism Hello Holidays a pregătit o ofertă specială de sejururi, propunând vacanțe de neuitat în destinații de top din Europa, la prețuri extrem de avantajoase. Cu plecări în lunile aprilie și mai, aceste pachete sunt concepute pentru a oferi relaxare, explorare culturală și confort maxim, într-o perioadă ideală pentru călătorii – primăvara!

„Agenția de turism Hello Holidays, a pregătit o primăvară plină de experiențe memorabile pentru toți iubitorii de călătorii. Ca în fiecare an, ne dorim să oferim turiștilor noștri experiențe de călătorie de neuitat, punând accent pe confort, siguranță și diversitate, motiv pentru care am gândit sejururile cu programe echilibrate, excursii opționale și timp liber pentru odihnă, care să răspundă nevoilor tuturor. În plus, temperaturile blânde din primăvară sunt ideale pentru plimbări și explorare, evitând canicula verii. Fie că vorbim de farmecul mediteranean din Sicilia și Amalfi, plajele însorite din Costa del Sol, peisajele idilice din Malta sau farmecul istoric al Valenciei, fiecare locație oferă experiențe unice. Sejururile sunt o alternativă convenabilă la vacanțele de vară, cu preturi atractive pentru pachete complete, transport cu avionul și cazari în hoteluri de 4 stele cu demipensiune, plus toate taxele incluse. Și pentru că anul acesta, Paștele ortodox și cel catolic se sărbătoresc pe aceeași dată, respectiv 20 aprilie, programele Senior Holidays pot fi o ocazie excelentă pentru a petrece sărbătorile într-un cadru deosebit, cu atmosferă autentică și peisaje superbe. În plus, programele nu au limită de vârstă și nu presupun taxă suplimentară de non-seniori.”, declară Mădălina Balaiban, General Manager Hello Holidays.

Astfel, turiștii dornici de experiențe memorabile și relaxare, se pot bucura de o primăvară plină și pot alege dintre următoarele destinații:

Costa del Sol – Soare și relaxare pe coasta spaniolă

Cunoscută drept „Coasta Soarelui”, Costa del Sol este una dintre cele mai iubite destinații de vacanță din Spania. Iubitorii de vacanțe se pot bucura de plaje întinse, orașe pitorești precum Marbella sau Mijas, dar și de excursii la Malaga – locul de naștere al lui Picasso. Gastronomia spaniolă și atmosfera relaxantă completează perfect această experiență. Plecările încep din 3 aprilie, iar prețurile pornesc de la 629 euro/persoană în cameră dublă.

Amalfi – Pe urmele aristocrației italiene

Coasta Amalfi este una dintre cele mai spectaculoase regiuni ale Italiei, cu peisaje impresionante, sate situate pe stânci și apele albastre ale Mării Tireniene. Turiștii pot explora orășelele colorate Positano și Ravello, pot vizita siturile arheologice din Pompei sau se pot relaxa savurând celebrul limoncello, specific regiunii. Plecările încep din 11 aprilie, iar prețurile încep de la 559 euro/persoană în cameră dublă.

Sicilia – Insula culturii și a naturii spectaculoase

Sicilia este o combinație fascinantă între istorie, peisaje vulcanice și plaje superbe. Printre cele mai îndrăgite locuri de vizitat se numără Palermo, Taormina sau Siracuza, unde turiștii pot explora vulcanul Etna sau se pot bucura de atmosfera autentică a piețelor locale. Sicilia este renumită și pentru gastronomia sa – cannoli sicilieni, paste alla norma și vinurile locale sunt doar câteva dintre deliciile de neratat. Plecările încep din data de 25 aprilie, iar prețul pentru un sejur de 7 zile cu avion, este 639 euro/persoană în cameră dublă.

Valencia – Cultura și farmecul mediteranean

Valencia îmbină perfect tradiția și modernitatea. Turiștii dornici de explorat, pot descoperi impresionanta Cetate a Artelor și Științelor, centrul istoric cu Catedrala gotică și celebra Piață Centrală, dar și plajele însorite de pe malul Mediteranei. În plus, Valencia este locul de origine al faimoasei paella, un adevărat festin culinar. Plecările încep din 9 mai, iar prețul pentru un astfel de sejur este de 589 euro/persoană în cameră dublă.

Malta – O insulă cu istorie și peisaje idilice

Malta este o destinație perfectă pentru vacanta de primavara datorită climatului blând, peisajelor spectaculoase și bogatei sale istorii. De la Valletta, capitala cu influențe medievale și britanice, la Mdina, orașul tăcerii, și până la peisajele dramatice ale Blue Grotto, fiecare colț al insulei oferă o experiență de neuitat. Prețul pentru un sejur de neuitat în Malta cu plecare pe data 11 aprilie este de 699 euro/persoană în cameră dublă.

Fie că este vorba de sejururi, circuite culturale sau vacanțe exotice, agenția de turism Hello Holidays își propune să transforme fiecare călătorie într-o amintire de neuitat.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*