Începând cu luna decembrie, pasagerii români vor putea călători direct către capitala mondială a vinurilor, Bordeaux. Acesta este singura legătură aeriană, fără escală, între București și Bordeaux și primul zbor către Franța pe care HiSky îl introduce, cu plecare din Capitală. Zborul inaugural va fi operat pe 21 decembrie, însă biletele au fost deja incluse în sistemul de rezervări al companiei, cu tarife începând de la 69 de euro pe segment. Cursele vor fi operate cu două frecvențe pe săptămână, în fiecare zi de luni și joi, cu plecare din București și retur în aceeași zi.
Noua rută face parte din programul anunțat de companie pentru sezonul de iarnă și, având în vedere lansarea în preajma sărbătorilor, vor fi operate curse inclusiv în zilele de 25 decembrie și 1 ianuarie.
Orașul din sud-vestul Franței devine astfel cea de-a șaptea destinație internațională operată regulat de HiSky de pe baza operațională de la București.
„Ne-am dorit ca HiSky să intre pe piață ca o alternativă pentru pasagerii români, atât din punct de vedere al tarifelor și programului, cât și al duratei și confortului călătoriei. Venim în sezonul acesta cu o destinație care nu era, până acum, operată cu un zbor direct din București și le oferim celor care au ca destinație coasta de vest a Franței posibilitatea de a ajunge acolo în puțin peste 3 ore, fără escală. Către Paris operăm deja, de peste 2 ani, curse din Baia Mare și Chișinău, însă atunci când vine vorba despre București ne-am dorit să creăm o legătură cu o altă zonă a Franței, mai puțin explorată de celelalte companii. Având în vedere data anunțată pentru deschiderea rutei, cred că această destinație vine ca o opțiune foarte bună pentru călătorii în perioada sărbătorilor de iarnă, fie că vorbim despre românii care se întorc acasă de sărbători, ori de cei care vor să își petreacă vacanța în străinătate.”, a spus Iulian Scorpan, CEO HiSky.
Potrivit datelor raportate de compania care administrează cel mai mare aeroport din Capitală, HiSky s-a situat, în prima jumătate a acestui an, pe locul patru, în topul operatorilor aerieni, după numărul de pasageri transportați. Aeroportul Henri Coandă este și cea mai mare dintre cele trei baze operaționale ale companiei. Din numărul total de 537 mii de pasageri raportați până la finalul lunii iunie, 252 de mii au călătorit cu HiSky înspre sau dinspre București. De pe aeroportul din București, pasageri pot călători cu HiSky pe șapte rute regulate internaționale, către Tel Aviv, Bruxelles, Barcelona, Malaga, Dublin, Chișinău și Bordeaux și pe două rute interne, către Cluj Napoca și Timișoara. În România, compania aeriană mai operează curse regulate și de pe aeroporturile din Iași, Baia Mare, Cluj Napoca și Timișoara, dar și zboruri charter, fiind și principalul furnizor din țară pentru acest tip de călătorii. După o vară în care a înregistrat o serie de recorduri cu privire la valorile de trafic, compania aeriană va atinge în curând pragul de 2 milioane de pasageri.
Be the first to comment