Imnul NEVERSEA 2019 este melodia „One life“ a DJ-ului suedez, Mike Perry

Scena The Ark reunește cele mai cunoscute nume din trap, hip-hop, rap și drum’n’bass

DJ-ul suedez, Mike Perry a compus special pentru ediția din acest an a festivalului NEVERSEA, imnul „One life”. Artistul a fost prezent la prima ediție a festivalului NEVERSEA, s-a simțit incredibil și și-a dorit să pună emoțiile și experiența trăită la malul Mării Negre, într-un imn dedicat festivalului.

Fanii festivalului vor întâlni în perimetrul festivalului, acrobați, dar vor vedea si o paradă impresionantă al creaturilor fabuloase ale mării, oferită de renumita companie Remue Menage. Fiecare scenă din festival va fi animată de dansatori costumați, din România, dar și din străinătate. Nu vor lipsi nici în acest an locurile decorate cu butaforii unde, fanii festivalului se pot costuma pentru poze și nici zonele de fashion, de unde pot să-și achiziționeze cele mai cool outfituri de festival. La scena principală, show-urile artiștilor vor fi acompaniate de acrobați care vor dansa în aer, la 5 metri înălțime, deasupra publicului.

Show-uri aviatice cu avioane MIG 21 – Lancer și F – 16 

La ediția de anul acesta a festivalului, vor exista demonstrații tactico-militare ale  Forțelor pentru Operații Speciale, ale specialiștilor din structurile EOD, elevilor și studenților din instituțiile militare de învățământ și personal din cadrul forțelor terestre, aeriene și navale. Una dintre atracții va fi spectacolul aviatic pregătit de Forțele Aeriene Române. Joi, 4 iulie 2019, începând cu ora 20.50, aeronave militare din cadrul Forțelor Aeriene Române vor survola zona. În formația de aeronave vor fi un elicopter IAR 330 Puma Socat, o aeronavă C-27 J Spartan, trei aeronave MIG-21 Lancer și două aeronave F-16. În acest an, este pentru prima dată când militarii români se alătură unui asemenea eveniment.

Premii substanțiale pentru fanii festivalului NEVERSEA

Participanții la NEVERSEA vor avea din partea Orange, Wi-fi 4G gratuit în tot perimetrul festivalului, iar împreună cu Samsung vor oferi tuturor participanților posibilitatea să încerce cele mai inovative tehnologii.

Toți cei care vor ajunge în zona scenei DayDreaming vor primii din partea Kaufland România, peste 30 000 de pachete cu premii. Fanii festivalului pot câștiga în zona de activare Peroni, unul dintre cele 3 scutere VESPA. De altfel, cei de la Peroni introduc, în premieră, paharul de hârtie reciclabil. Tot aici va exista și o zonă de reciclare pentru dozele de aluminiu. Aici tineri pot sta pe o plajă cu nisip albastru.

Raiffeisen Bank va oferi ocazia pasionaților de sporturi pe apă, să experimenteze cele mai intense emoții de acest fel, precum și un selfie stick gigant pentru poze memorabile alături de prietenii tăi.

Partenerul 5 Minute de Libertate le va da șansa participanților să facă  sporturi extreme la înălțime, cu ajutorul unor biciclete.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*