În perioada 18-19 august, în comuna Botiza din județul Maramureș va avea loc Festivalul Folcloric ,,Pântru Mândra din Botiza”.
Festivalul este un eveniment creat de organizatori – Primăria Botiza cu sprijinul Consiliului Județean Maramureș, în urmă cu mulți ani, cu scopul promovării traditiilor, obiceiurilor, meșteșugurilor, folclorului și portului popular maramureșan, precum și a gastronomiei tradiționale locale.
Cei prezenti vor avea parte pe lângă spectacolele folclorice și de alte surprize pregătite de organizatori.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
În contextul demarării lucrărilor pentru realizarea legăturii feroviare între Aeroportul Henri Coandă și Gara de Nord, vă informăm că, începând de luni, 2 septembrie, accesul la / de la Aeroportul Internațional Henri Coandă București se …
Asociația Handmade România în calitate de Beneficiar şi Asociația pentru Tineret “Libertee de Pensee” în calitate de Partener demarează implementarea proiectului “Școala e frumoasă – învaţă pentru tine!” – un Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman …
Fanii festivalului care nu și-au asigurat încă intrarea în tărâmul magic UNTOLD o pot face începând de marți, 29 noiembrie, fără să se înregistreze pe site-ul festivalului. Începe cea de-a treia rundă de vânzare, iar …
Be the first to comment