Începe programul „Litoralul pentru toți“, valabil în perioada 1-30 septembrie

Imagine cu plaja din stațiunea Mamaia. FOTO Adrian Boioglu

Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) lansează programul „Litoralul pentru toţi”, program prin care turiștii beneficiază de cazare la mare plătind între 50 și 140 de lei pe zi începând cu 1 septembrie până în 30 septembrie.

Acest program social este destinat turiștilor care își doresc o vacanță la malul mării la sfârșitul sezonului pentru care pot aloca buget foarte mic, comparativ cu bugetele pentru sejururile petrecute in lunile iulie si august. Tarifele practicate in programul special „Litoralul pentru toți” sunt mai mici cu până la 70% față de cele din vârf de sezon.

Aflat la a 36-a ediție, programul special „Litoralul pentru toţi” prezintă același interes din partea turiștilor, ca și acum 18 ani când a fost lansat, fiind singurul program social din România susținut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone.

Până în prezent s-au înscris în program 49 hoteluri din toate stațiunile de pe litoral, care pun la dispoziție un număr de 3.675 de locuri in fiecare dintre cele patru serii. Aceste locuri vor fi vândute prin agențiile de turism partenere și revânzătorii lor, sau direct de către hotel. Astfel, peste 14.000 de locuri sunt pregătite pentru turiștii care doresc să beneficieze de vacanțe cu tarife reduse.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*