Peste 360.000 de participanți la cea de-a șaptea ediție a festivalului UNTOLD. FOTO UNTOLD
Fanii festivalului care nu și-au asigurat încă intrarea în tărâmul magic UNTOLD o pot face începând de marți, 29 noiembrie, fără să se înregistreze pe site-ul festivalului.
Începe cea de-a treia rundă de vânzare, iar prețurile pornesc de la 139 de euro plus taxe și sunt disponibile abonamente General Access, Risk-Free și VIP. Acestea se pot achiziționa de pe untold.com.
Organizatorii au anunțat săptămâna trecută primele nume internaționale care vor veni în România vara viitoare. Trupa Imagine Dragons vine în premieră în România, la UNTOLD, iar Armin van Buuren revine pe scena principală a festivalului, cu un show creat special pentru cea de-a opta ediție.
În 2023, UNTOLD va avea loc între 3 și 6 august, în Cluj-Napoca.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Consiliul Județean Cluj a obținut omologarea traseelor turistice din zonele Făget și Tarnița, două dintre cele mai frecventate destinații din județul Cluj. Certificatele de omologare au fost emise de către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, …
Ryanair, a sărbătorit pe11 octombrie, transportarea unui milion de clienți din/către Timișoara, de la data primului său zbor la tarif redus, în septembrie 2016. Mihai Șerban Cotabitiu a fost clientul 1,000,000 al Ryanair care a …
Compania Direct Aeroport, cea care asigură transportul pasagerilor de la Constanța sau Brașov la Aeroportul Otopeni sau și Constanța – aerportul Mihail Kogălniceanu vine cu o promoție specială pentru călători. În luna octombrie 2018 ai …
Be the first to comment